Sfânta Treime la Irineu de Lyon

Printr-o interpretare abil și viclean lucrată, îi duc în robie departe de adevăr pe cei care nu-și păzesc neclintit credința în Dumnezeu Tatăl Atotputernic, și într-un singur Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (1.3.6)

„Biserica, deși este răspândită în întreaga lume până la marginile pământului, primind de la apostoli și de la ucenicii lor credința într-un singur Dumnezeu Tatăl Atotputernic, Făcătorul cerului, al pământului și al apelor și al tuturor lucrurilor care sunt în ele și întru unul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care S-a întrupat pentru mântuirea noastră și întru Sfântul Duh, care a mărturisit prin proroci voia lui Dumnezeu, cât și venirea, nașterea din Fecioară, pătimirea, învierea Sa din morți, înălțarea la cer cu trupul a iubitului Isus Hristos și venirea Sa din ceruri întru slava Tatălui … ” (1.10.1)

Căci Dumnezeul tuturor nu are vreo lipsă, ci pe toate le face prin Cuvântul și Duhul Său, le rânduiește și le guvernează pe toate și le dăruiește tuturor existența (1.22.1)

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Atenagoras Atenianul despre Sfânta Treime

atenagoras Atenianul, 177 d.Hr, Solie în apărarea creștinilor. Către împărații Marcurs Aurelius Antonius și Lucius Aurelius Commodus.

Iată câteva citate frumoase despre credința în Sfânta Treime, deși nu găsim nuanțările precise de mai târziu.

„Noi considerăm că există un Dumnezeu unic, nenăscut și veșnic, nevăzut și pătimitor, incomprehensibil și nemărginit, accesibil doar prin intelect și rațiune, înconjurat de o lumină, de o frumusețe, de un Duh și o putere de negrăit, care prin Cuvântul de la El a creat universul, l-a ordonat și îl stăpânește” (181)

„De altfel, noi recunoaștem că există și un Fiu al lui Dumnezeu…ci Fiul lui Dumnezeu este Cuvânt al Tatălui în idee și în act, căci de la El și prin El toate s-au făcut, Tatăl și Fiul fiind una…Într-adevăr, noi mai spunem că și Sfântul Duh, care lucrează în cei ce glăsuiesc profetic, este o revărsare de la Dumnezeu, revărsându-Se și revenind la El precum o rază de soare” (p.182).

„Iar nouă, care punem mic preț pe viața de aici, care suntem mânați numai de cunoașterea Dumnezeului real și a Cuvântului Său, de ceea ce înseamnă unitatea Fiului cu Tatăl, comuniunea Tatălui cu Fiul, ce este Duhul, ce este uniunea Lor și deosebirea Celor uniți, a Duhului, ce este a Tatălui, nouă, care știm că viața pe care o așteptăm e cu mult mai presus decât se poate spune în cuvinte” (p.185).

„De altfel, așa cum vorbim despre Dumnezeu și despre Fiul, Cuvântul Său, și despre Sfântul Duh, uniți ca putere deoarece Fiul e Intelect, Cuvânt, Înțelepciune a Tatălui, iar Duhului o revărsare ca lumina din foc” (p.214)

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Crezul creștin – Irineu de Lyon

Când citești crezurile creștine să nu te gândești că ele au fost formulate peste noapte de un sinod de preoți. Ele au vechime istorică serioasă. Iată pe Irineu de Lyon (130-202) cum prezintă diverse variații ale crezului creștin:

„Biserica, deși este răspândită în întreaga lume până la marginile pământului, primind de la apostoli și de la ucenicii lor credința într-un singur Dumnezeu Tatăl Atotputernic, Făcătorul cerului, al pământului și al apelor și al tuturor lucrurilor care sunt în ele și întru unul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care S-a întrupat pentru mântuirea noastră și întru Sfântul Duh, care a mărturisit prin proroici voia lui Dumnezeu, cât și venirea, nașterea din Fecioară, pătimirea, învierea Sa din morți, înălțarea la cer cu trupul a iubitului Isus Hristos și venirea Sa din ceruri întru slava Tatălui, ca să adune toate lucrurile întru una și să învieze tot trupul întregului neam oemensc, pentru ca în fața lui Hrisos Isus, a Domnului. și Dumnezeu și Mântuitorului și Regelui nostru, potrivit bunăvoirii Tatălui Celui nevăzut, tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor deesubt, ca să facă întru toți judecată dreaptă și să trimită duhurile răutății, îngerii care s-au răzvrătit și au căzut în apostazie, și amenii necuvioși, nedrepți, nelegiuiți și hulitori în focul veșic, iar pe cei drepți și cuvioși, care au păzit poruncile Lui și au rămas în dragostea Lui, unii de la început alții după ce s-au pocăit, să-i răsplătească dăruindule viață nestricăcioasă și să le pregătească lor slava veșnică” (1.10.1)

„Fiul lui Dumnezeu este Isus Hristos, Judecător al celor vii și al celor morți, întru Care le-a poruncit lor să se boteze spre iertarea păcatelor; dar nu numai atât, ci le-a mărturisit lor că Isus Însuși este Fiul lui Dumnezeu care, de vreme ce a fost uns de Duhul Sfânt, este numit Isus Hrists. Și este Același care S-a născut din Maria” (3.12.7)

„Cel care este cu adevărat Dumnezeu, Cuvântul Lui cel Unul-Născut, care ete mereu prezent neamului omenesc, Care S-a unit, S-a amestecat cu zidirea Sa după bunăvoirea Tatălui și S-a făcut trup, este Însuși Isus Hristos, Domnul nostru, care a pătimit și a înviat pentru noi și iarăși va veni în slava Tatălui, ca să învieze tot trupul, să descopere mântuirea și să aplice măsura drepte lui judecăți tuturor celor care vor fi ajuns sub puterea Lui” (3.16.6)

„Unul și Același este Isus Hristos, Fiul lui Dumneeu care prin pătimirea Lui ne-a împăcat pe noi cu Dumnezeu și a înviat din morți, care este la dreapta Tatălui și este desăvârșit întru toate, care, lovit fiind nu întorcea lovitura, pătimind, nu răspundea cu amenințări, împilat fiind, se ruga Tatălui să-i ierte pe cei care Îl crucificaseră. Căci El este Cel care a adus cu adevărat mântuirea, El este Cuvântul lui Dumnezeu, El – Unul-Născut din Tatăl: Hristos Isus, Domnul nostru” (3.16.9)

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Irineu de Lyon despre Canon

În mijlocul unor controverse în care ereticii respingeau anumite părți din Canonul Scripturilor, prezbiterul de Lyon, Irineu, este obligat să nuanțeze, probabil pentru prima dată, o teologie a Canonului.

Evident, pe vremea lui (120-202) nu avem încă o teologie foarte precis conturată cu privire la conținutul exact al Canonului dar asta nu-l împiedică pe Ieronim să fie drastic în afirmații. Vă las pe voi să vă faceți o părere personală despre convingerile sale.

1. Irineu justifică canonicitatea Evangheliei prin relația acestora cu apostolii.

Apostolul Matei, cunoscând un singur și Același Dumnezeu … (9:1)

Luca, însoțitorul apostolilor, referindu-se la Zaharia și Elisabeta (3.10.1)

Iar faptul că acest Luca a fost de nedespărțit de Pavel și că a fost colaboratorul în răspândirea Evangheliei, el însuși l-a arătat clar, fără a se lăuda, ci fiind îndemnat de adevărul Însuși (3.14.1).

De vreme ce Luca a participat la toate aceste evenimente [din viața apostolului Pavel, descrise în Faptele Apostolilor], el le-a consemnat în scris cu exactitate, astfel încât nu se poate găsi la el minciună sau lăudăroșenie, pentru că toate aceste lucruri s-au întâmplat întocmai, pentru că el a trăit înaintea tuturor celor care acum susțin o învățătură diferită (3.14.1)

Prin urmare, la fel și Luca, fără să refuze cuiva înățăturile pe care le primise de la apostoli, ni le-a transmis nouă (…) (3.14.2).

… Căci prin Luca am cunoscut noi cele mai multe și mai importante evenimente ale Evangheliei (3.14.3).

De aceea și Marcu, interpretul și însoțitorul lui Petru, a început textul Evangheliei astfel … (3.10.6)

Dorind, așadar, ucenicul Domnului să elimine orice astfel de eroare și să stabilească, totodată, canonul adevărului în Biserică, potrivit căruia există un singur Dumnezeu atotputernic (3.11.1)

S-a dovedit astfel că acești oameni nu sunt discipolii apostolilor, ci ai propriilor lor păreri greșite. De acii derivă diveristatea opiniilor lor, căci fiecare dintre ei își îmbrățișează eroarea propriei capacități de a o primi. Biserica însă își are începutul trainic de la apostoli, stăruie în întreaga lume în una și aceeași doctrină despre Dumnezeu și despre Fiului Lui (3.12.8).

Continuă lectura

Publicat în istorie | Lasă un comentariu

Despre ecumenism și întâlnirea ecumenică de la Lugoj

Alarmă pentru ecumenismul propagat între baptiști și evanghelici la Lugoj (clip)

Comunicatul dezinformativ al pastorului Ionel Tuțac (clip)

Biserica Harul Versus Capela UEO (articol)

Este compatibilă teologia ortodoxă cu cea protestantă? (Articol)

Un răspuns profesorului Alex Mihăilă despre mântuirea protestanților (Articol)

Argumente pentru ecumenism la ALT FM (articol)

Scuzele aduse pentru întâlnirea ecumenică de la Lugoj (articol)

Dialogul surzilor despre ecumenism (articol)

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Un răspuns comentariilor lui Alex Mihăilă despre mântuirea protestanților

Un răspuns profesorului și prietenului Alex Mihaila la comentariile despre mântuirea protestanților. Vă sfătuiesc să citiți discuția pe profilul dumnealui. A se înțelege că discuția din comentarii este la o postare în care dumnealui mi-a răspuns (aici: https://www.facebook.com/100001320757287/posts/2662123360508330/) la un articol în care eu am pus în discuție compatibilitatea ortodoxiei cu protestantismul (aici: https://www.facebook.com/100002464283623/posts/2740638736028242/). Este adevărat că încă n-am reușit să răspund articolului, mai ales că m-a atras discuția respectivă.

Mi se pare foarte util că putem lua informații de primă mână, unul de altul, și astfel să avem acest dialog interconfesional, care este ceva cu totul diferit de întâlniri și slujbe ecumenice. În afară de o doamnă evanghelică care mi-a spus acum câțiva ani, într-o călătorie cu trenul, să nu arunc mărgăritare porcilor, cu referire la discuția evanghelistică pe care o aveam cu câțiva colegi de compartiment, eu n-am auzit pe nimeni să se împotrivească dialogului. Acuzația care s-a adus, când am discutat despre compatibilitate, a fost că sunt un fel de sălbatic care mă tem să discut cu alții oameni din alte confesiuni. Pentru mine este dezamăgitor că oameni mult mai pregătiți, inteligenți și calificați decât mine, fac erori logice de soiul ăsta.

Se pot mântui protestanții?

Ați adus în discuție în mai multe rânduri mântuirea protestanților și am înțeles că poziția dumneavoastră, ca și a altor duhovnici sau teologi, este un “răspuns smerit: Nu știu, Dumnezeu știe”. Aș preciza aici dubla măsură cu care unii lucrează. Eu am spus că sigur se pot mântui ortodocșii, chiar fiind în biserica ortodoxă, ceea ce mă face pe mine puțin mai îngăduitor decât dumneavoastră, dacă vă vine să credeți, și totuși asta nu i-a împiedicat pe mai marii promotori ai dialogului ecumenic să spună că sunt taliban. Taliban pentru ei este cine nu-i de acord cu ei, din câte văd.

Aș insista pe răspunsul “nu știu” fiindcă el presupune că ceea ce vedeți în protestantism este atât de denaturat încât ar fi improbabil ca să se poată mântui protestanții, însă lăsați pe undeva o mică marjă de eroare. Cu alte cuvinte, mie nu mi se pare că aveți altă poziție decât cea a părintelui Cleopa care a fost intransigent și clar în privința aceasta, cu diferența că prezentați lucrurile puțin mai fin. Nu spun că nu contează cum prezentați situația, dar tot aceeași concluzie este.

UPDATE 1

La postarea mea ați răspuns la această întrebare dar pusă sub o formă mult mai potrivită, cred eu: “La întrebarea dacă evanghelicii se pot mântui ignorând complet Maica Domnului, sfinții, icoanele, moaștele, preotul etc., răspunsul nu este în măsură să-l dea nimeni, niciun ortodox, ci doar Dumnezeu”. Iată de fapt miza discuției! Întrebarea nu este doar dacă protestanții se pot mântui în altă biserică decât cea ortodoxă, doar cu adevărul lui Hristos, ci dacă se pot mântui fără Maica Domnului, sfinți, icoane, moaște și preot. Iar dumneavoastră răspundeți la fel pentru că le considerați fundamentale pentru mântuire, ele neavând doar scop liturgic. Sinceritatea în exprimarea opiniei este fundamentală aici. De exemplu, Teofil și alții ca dumnealui, încearcă să-mi spună că eu n-am înțeles teologia ortodoxă și că de fapt din nuanțe înțelegem altceva, că din perspectiva voastră protestanții s-ar putea mântui fără toate acestea. Răspunsul dumneavoastră este foarte clarificator pentru mine.

Dumneavoastră credeți că tot adevărul cu privire la mântuire este deja revelat plenar în biserica ortodoxă. Așadar, de ce “Doar Dumnezeu poate da răspuns”? Nu ați afirmat că Dumnezeu a dat deja răspuns în biserica ortodoxă prin Sfânta Tradiție? Care este răspunsul lui Dumnezeu? Dacă revelația aceasta a lui Dumnezeu cuprinde cultul Maicii Domnului, sfinților, moaștelor, icoanelor etc – și acestea nu doar în privința ajutorului necesar pentru cele pământești, ci mai cu seamă pentru cele duhovnicești și mântuitoare, nu este revelația aceasta clară iar faptul că noi o respingem este iarăși clar, noi nefâcând aceasta din neștiință, ci dimpotrivă fiind încredințați că NU este revelația lui Dumnezeu!?

Biserica îndreptă sau are mântuirea?

Ați spus că Biserica îi îndreaptă pe oameni spre Hristos. Întrebarea mea este dacă această propoziție înseamnă de fapt: “mântuirea se găsește în biserica ortodoxă”, pentru că eu observ o nuanță importantă distinctă între cele două afirmații. Din răspunsul la întrebarea dacă se pot mântui protestanții eu înțeleg că de fapt spuneți “DOAR biserica ortodoxă îndreaptă oamenii spre Hristos și există foarte puține șanse să mă înșel”.

Adevărul deplin în biserică

Apoi spuneți că “adevărul, care este Hristos este prezent deplin în biserica ortodoxă”. La ce adevăr vă referiți oare? Nu cuprindeți în această afirmație acele elemente pe care le-am discutat eu critic în articolul meu – cultul moaștelor, sfinților, maicii Domnului, icoanelor etc? Dacă nu, atunci într-adevăr nuanțele vor deveni extrem de importante în dialog și discuția chiar se va dezvolta exact pe aceste nuanțe. Dacă spuneți că adevărul, care este Hristos, cuprinde toate aceste lucruri, deși sunt deschis în continuare pentru a clarifica și primi clarificări, în general pentru un protestant, concluzia este deja definită.

De asemenea, aș insista spre a arăta că protestanții noștri care încuviințează ecumenismul într-o anumită măsură (chiar cel de părtășie, doar la acesta fac eu referire) sunt mult mai largi în vederi decât dumneavoastră, pentru că ei spun că nici o biserică nu are adevărul deplin, nici măcar biserica din care faceți parte dumneavoastră. Dar veți observa dubla măsură cu privire la modul în care vă vor trata. Pe “talibanii” din protestantism îi vor bătuci bine iar pe dumneavoastră vă vor unge cu miere din motive lesne de înțeles – încercăm un dialog cu cei care sunt biserică majoritară, au o tradiție mult mai veche, ne-au și dat ca moștenire anumite vestigii religioase etc.

Nuanțele

Ceea ce am spus în articolul meu inițial pare să mi se confirme aici din nou. Mă bucur de toate nuanțele care se fac dar rămân cu senzația că nuanțele au doar scopul de a părea că poziția noastră nu este chiar atât de intransigentă când de fapt este. Ca să citez un drag prieten dar parafrazat: ne-ați executat pe toți fără drept de apel. Nu spuneți că suntem damnați doar pentru că nu suntem ortodocși dar văd o privire critică a doctorului care se uită la un pacient ajuns în fază terminală de cancer, ridică o sprânceană și spune: nu știu maestre, nu știu ce se poate face.

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Munca – o slujbă pentru Dumnezeu

„Şi iată că Boaz a venit din Betleem şi a zis secerătorilor: „Domnul să fie cu voi!” Ei i-au răspuns: „Domnul să te binecuvânteze!”” Rut 2:4

Responsabilitatea de a câștiga cele necesare traiului zilnic a fost lăsată într-un mod principal pe umerii bărbatului. El trebuie să-și asume această îndatorire. Chiar și după căderea în păcat Dumnezeu subliniază că bărbatul va suporta efectele pământului blestemat dar munca lui nu este niciodată numită un blestem, ci este o binecuvântare a lui Dumnezeu într-o lume lovită de sărăcie, foamete, boli și calamități.

Boaz vine pe ogor și binecuvântează lucrătorii fiindcă munca era un dar binecuvântat de Dumnezeu. Lucrătorii îi răspund plini de voioșie fiindcă aceasta era atmosfera pe care a cultivat-o Boaz la locul de muncă. Un bărbat adevărat, a cărui datorie este să se îngrijească pe sine, familia sa și pe cei nevoiași, va vedea munca ca un dar al lui Dumnezeu, nu ca un blestem de care este legat împotriva voii sale.

Atâția băieți astăzi își ratează viiața pierzându-și anii în activități fără rost. Unii dintre ei vegetează în apartamentele părinților lor fiind întreținuți financiar de aceștia deși se află în deplinătatea puterilor tinereții. Aceasta este o rușine și un faliment al creșterii. Cât de mulți tineri își fierb creierii în fața monitoarelor deși se află îi cei mai buni ai vieții lor! O generație de acest fel nu poate fi de folos împărăției lui Dumnezeu.

Boaz înțelege că și munca fizică depinde de binecuvântarea Dumnezeului Atotputernic. El cere această binecuvântare pentru cei care fac o muncă obișnuită și nu o vede ca pe o simplă muncă “seculară”. Acești oameni nu erau la Cortul Întâlnirii și nu făceau o activitate religioasă. Dar am putea spune că munca devine o activitate religioasă atunci când este făcută sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

Atunci când vedem un bărbat care muncește și își câștigă existența ar trebui să ne bucurăm mai ales având în vedere multitudinea de leneși care mișună printre noi. Un bărbat n-ar trebuia să-L vadă absent pe Dumnezeu din munca lui ci, dimpotrivă, să vadă și să ceară intervenția providențială a lui Dumnezeu peste activitățile lui obișnuite. Dumnezeu nu este cu tine doar la biserică, ci este cu tine și când ești faci munca ta obișnuită.

O femeie credincioasă trebuie încurajată să vadă munca ei de acasă, cu copiii ei, ca pe o muncă sacră. Poate ea schimbă scutecele unui mare om a lui Dumnezeu și poate fetița ei va fi o soție a unui slujitor prin care Dumnezeu va lucra în mod deosebit. Ea trebuie să lucreze cu nădejde. Sau poate copiii ei nu vor fi remarcați în public și vor fi oameni simpli care vor da o mărturie puternică la locurile lor muncă și în societate pentru numele și faima Domnului Isus. Iată de ce trebuie să vedem munca ca o activitate sacră.

Mulți spun că vin în prezența lui Dumnezeu atunci când se află în adunare. Acest lucru este adevărat dar la fel de adevărat este că putem experimenta prezența lui Dumnezeu și muncind. Dumnezeu își găsește plăcerea în copiii Lui care fac lumea mai bună în calitate de creștini. Ei cresc familii sănătoase și se implică în adunările Domnului și fac acest lucru cu înțelepciunea, puterea, energia și finanțele lor.

Detest mesajele moralizatoare îmbibate de pietism fals unde li se cere oamenilor, care își petrec toată ziua în muncă asiduă, să facă ceva pentru Domnul. Apostolul Pavel ne învață că fiecare muncă este pentru Domnul: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Sigur, eu pot înțelege încercarea de a motiva oamenii să se implice în activități ale bisericii, dar din păcate multe dintre ele n-au nici un fundament biblic, motiv pentru care necesită atâta motivare și justificări care mai de care mai interesante, atât de interesante că sunt cu totul absente din Scripturi.

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu