Evanghelizările nebiblice – metode de înșelare  

Evanghelizările nebiblice sunt de obicei metode de manipulare în masă. Unele persoane au fost deranjate de această afirmație. Dar, de fapt, trebuia să subliniez cel mai grav aspect: acestea îi înșeală pe mulți oameni care ajung să fie convinși tot restul vieții că sunt mântuiți când, de fapt, nu sunt.

Evanghelizările sunt extrem de importante din câteva motive: 1. pentru că la mijloc este destinul etern al oamenilor. Nu putem trata superficial asta; 2. oamenii care se convertesc ajung să fie membri, păstori, slujitori și predicatori în adunări.

Dacă ei nu sunt convertiți cu adevărat atunci convertirea lor este un blestem pentru ei și pentru adunări. Din ceea ce eu observ, atât în evanghelizare cât și în rezultatele evanghelizărilor, este că trăim o tragedie greu de contabilizat. De ce?

I. Este ignorată și evitată în predici cauza stării nenorocite a omului. Problema fundamentală a omului este prezentată eronat. Problema omului este că este păcătos din fire și se află sub condamnarea lui Dumnezeu. În foarte multe cazuri păcatul este prezentat doar ca o acțiune însă problema omului nu este fapta păcătoasă, ci natura păcătoasă care îl face să iubească acest păcat. Esența vinovăției supreme: omul păcătos iubește cel mai mult ceea ce Dumnezeu urăște cel mai mult. În plus, omul nu se poate curăța de această stare și nici măcar nu vrea. Aceasta este problema omului.

II. Este prezentat greșit caracterul lui Dumnezeu. Aici erorile sunt foarte greu de depistat de către unii.

În primul rând, se oferă siguranța dragostei lui Dumnezeu înainte ca omul să fie mântuit. Nicăieri nu găsiți în Biblie vreo adresare dată necredincioșilor de genul: “Dumnezeu te iubește”. Responsabilitatea noastră este să prezentăm chemarea la mântuire și promisiunea mântuirii sigure în Hristos.

Întotdeauna în Biblie dragostea, îndurarea, mila, bunătatea lui Dumnezeu sunt legate de pocăință, credință, înviere spirituală și naștere din nou (Ef. 2:5; Rom. 2:4; Tit 3:4; Ioan 3:16; 1 Tim. 1:16).

În al doilea rând, se trece cu vederea deseori mânia lui Dumnezeu sub care se află toți oamenii păcătoși și care este problema finală a omului. Problema omului este Dumnezeu, o Persoană. Nu diavolul, nu lumea, nu firea sunt problemele fundamentale, ci Dumnezeu.

Desigur, cauza este foarte importantă: păcatul, dar nu este problema finală. Omul nu-L v-a căuta pe Dumnezeu decât dacă înțelege că are o problemă cu El. Dacă crede că are doar problema păcatului el va încerca să o rezolve prin diverse metode.

Problema nu este consecința păcatului: lipsa de fericire, bucurie, liniște și pace, ci problema este una de relație personală: că se află sub mânia lui Dumnezeu și în vrăjmășie cu El datorită păcatului. O evanghelizare în care acest lucru nu se prezintă clar este o evanghelie falsă. A prezenta soluția înainte de a prezenta problema este fatal și greșit.

III. Este redefinită întoarcerea omului la Dumnezeu. Aici există mai multe erori care se fac în mod sistematic.

În primul rând, deseori se vorbește despre o credință pur intelectuală care înseamnă acceptarea unor aserțiuni doctrinare elementare. Însă credință veritabilă, deși este și mentală, ea este, în esență, capitulare în fața lui Hristos și o încredere deplină în El pentru a fi împăcat cu Dumnezeu.

În al doilea rând, omului i se cere să facă anumite acțiuni fizice care nu constituie întoarcere la Dumnezeu: a ridica mâna, a ieși în față, a repeta rugăciuni sau a face anumite gesturi fizice de confirmare a unei decizii. În esență, întoarcerea la Dumnezeu are de-a face cu o întoarcere spirituală la Dumnezeu. Noi trebuie să vedem dacă păcătoșii experimentează spiritual nașterea din nou, nu dacă iau decizii și atât.

În al treilea rând, omul care este mântuit trebuie să să ajungă la o stare de epuizare care să-l facă să depindă total de mila lui Dumnezeu. Acesta își dă seama că se găsește într-o asemenea stare încât singura lui scăpare este îndurarea lui Dumnezeu. Această stare de epuizare este elementară înainte ca omul să fie mântuit. Omul trebuie să se simtă împovărat și vinovat.

În al patrulea rând, se schimbă factorul decisiv în mântuire. Desigur, omul trebuie să hotărască, să creadă și să aleagă. Însă, acest lucru nu generează automat mântuirea. Omul vine cu disperare la Dumnezeu ca să fie mântuit de către acesta și nu accesează “prin credință” o mântuire care există deja undeva în aer.

În al cincilea rând, se exagerează importanța deciziei, hotărârii, alegerii omului. În cele mai multe cazuri nu este explicată natura acestei decizii. De fapt, esența întoarcerii la Dumnezeu implică foarte mult renunțare, cedare, capitulare, epuizare, oprire, o încetare de de a mai face una alta și a veni la Hristos ca El să facă în noi și cu noi ceea ce vrea.

În al șaselea rând, în foarte multe cazuri nu se predică pocăința. Omul conștientizează prezența divină, își confruntă păcate, este convins de vinovăția sa infinită, se condamnă pentru ce a făcut, capitulează în fața lui Hristos, îl contemplă pe Hristos și caută necontenit să fie mântuit. Aceasta este pocăința biblică.

În al șaptelea rând, mântuirea a devenit o problemă rezolvată la minut. Predicatorii fac orice să aibă rezultate instante. Nimeni nu mai caută să vadă străpungere a inimii, convingere de păcat – travaliul pocăinței. În Scriptură mântuirea nu poate fi programată de om. Regenerarea este lucrarea suverană a lui Dumnezeu. Predicatorii Noului Testament au așteptat străpungerea inimii, zguduirea, cercetarea, luminarea Duhului Sfânt.

În al optulea rând, mântuirea este misticizată. Unii chiar cred că repetarea unei rugăciuni și luarea unei decizii aduce mântuire. Se aplică formula corectă și iată rezultatul. Se ignoră total dinamismul relației cu Dumnezeu. Această mentalitate este mai degrabă păgână decât creștină.

IV. Este ignorată nașterea supranaturală din nou. Spun naștere “supranaturală” pentru că întoarcerea la Dumnezeu este atât de umanizată încât este dezbracată de miraculos.

În ultimă instanță, credința, hotărârea, decizia omului este verificată prin transformarea produsă în nașterea din nou. Astăzi,mântuirea a ajuns o tranzacție încheiată de om fără să conțină ceva supranatural în ea.

V. Din nefericire, cea mai tristă parte din evanghelizările actuale este o prezentare falsă sau incompletă a lui Hristos.

În primul rând, în multe predici Hristos aduce daruri naturale pe care le doresc toți oamenii: El ne aduce pacea conștiinței, liniște, fericire, bucurie, nădejde, vindecare, scăpare de vicii etc. Se vorbește puțin despre absorbirea mâniei divine pe cruce, de satisfacerea legii și sfințenei divine, de faptul că noi dușmanii lui Dumnezeu suntem împăcați prin El, că nu mai suntem condamnați și vinovați datorită Lui.

În al doilea rând, de cele mai multe ori nu se predică lucrarea deplină a lui Hristos. Deseori este prezentat doar ca soluția pentru iertarea păcatelor. Acest lucru este adevărat dar incomplet. Un Mântuitor adevărat eliberează de păcat la fel cum iartă de păcat. El îndepărtează dușmănia și restabilește pacea – El ne aduce la Dumnezeu. El nu rămâne Mântuitor, ci este primit ca și Domn cu drepturi depline și irevocabile asupra omului mântuit.

VI. Una dintre cele mai abuzate lucrări din convertire este lucrarea premergătoare mântuirii făcută de Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, în Scriptură nicăieri nu se cere o decizie din partea oamenilor înainte ca aceștia să manifestat o cercetare prealabilă a Duhului Sfânt. Căutarea a venit din partea omului, nu din partea evangheliștilor.

Faptele apostolilor 2:37 „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” ”

Faptele apostolilor 9:6 „Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” ”

Faptele apostolilor 16:14 „Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. ”

Faptele apostolilor 16:29 „Atunci, temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila, i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” „

Acest articol a fost publicat în eclesiale, evanghelizare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Evanghelizările nebiblice – metode de înșelare  

  1. Traian zice:

    Superba analiza!
    De mult nu am mai citit sau auzit in limba romana o radiografie atat de articulata, de precisa si de biblica a modului de pervertire sau de diluare a mesajului Evangheliei atat de uzitat in perioada contemporana.

    Apreciat de 3 persoane

  2. catalinpandele zice:

    Intersant și în acelaș timp m-a pus pe gânduri. Biserica din care fac parte organizează foarte multe evanghelizări și după ce am citit articolul acesta rezalizez că trebuie să corectăm anumite lucuri. Nu știu dacă facem evanghelizări nebiblice ( și dacă facem Dumnezeu să ne lumineze acolo unde greșim și noi să ne pocăim ) dar în unele lucruri am pierdut esența în ce privește mesajul care trebuie să fie transmis.

    Un lucru cu care nu sunt de acord în legătură cu acest articol este fraza de mai jos:

    { În primul rând, se oferă siguranța dragostei lui Dumnezeu înainte ca omul să fie mântuit. Nicăieri nu găsiți în Biblie vreo adresare dată necredincioșilor de genul: “Dumnezeu te iubește”. }

    Dumnezeu cu siguranță îi iubește pe oameni chiar înainte de întoarcerea lor l-a El. Iubirea Lui pentru oameni la motivat pe Dumnezeu să Îl trimită pe Domnul Isus Hristos în lume ca să facă ispășirea păcatelor. El este iubire, El este Dragostea.
    Chiar dacă nu găsești în Biblie { vreo adresare dată necredincioșilor de genul: “Dumnezeu te iubește” }, Cuvântul Domnului spune așa:

    { Prin aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca să trăim prin El. În aceasta constă dragostea: nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. } 1 Ioan 4: 9-10

    { Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. } Ioan 3:16,17

    Apreciază

    • XLucian zice:

      Aici e vorba de 2 perspective care sunt valabile, dar care nu trebuie confundate:
      Suveranitatea lui Dumnezeu și Responsabilitatea omului.
      Acestea 2 sunt prezentate teologic prin „Teologia de Sus” și „Teologia de Jos”.
      Cînd judecăm din pespectiva „de Jos” trebuie să avem în vedere întotdeauna autoritatea și transcendența celei „de Sus”.
      Dacă privim doar de jos, nu vom avea niciodată o perspectivă biblică clară și completă.
      Omul este muabil, dar Dumnezeu este Transcendent și Imuabil.

      Apreciat de 1 persoană

    • 1 ioan 4:9-10 vorbește despre dragostea lui Dumnezeu pentru cei aleși – care acum sunt credincioși. Deci nu văd cum ai putea folosi acest text pentru necredincioși, mai ales că nu știi care din ei vor fi credincioși. Și nu uita că epistola este scrisă unor credincioși

      Ioan 3:16 spune că doar cei ce cred, nu toți oamenii, beneficiază de moartea lui Cristos

      Apreciază

      • Cătălin Pandele zice:

        Analizează mai bine!

        – 1 Ioan 4:9-10 vorbește despre dragostea lui Dumnezeu, despre faptul că el ne-a iubit mai întai ( mai întâi ca noi să-L fi cunoscut și iubit, adică înainte ca noi să-i răspundem ) și că l-a trimis ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre ceea ce indică faptul că noi eram necredincioși.

        – În ce privește Ioan 3:16 acest pasaj vorbește despre faptul că Dumnezeu a iubit lumea ( adică pe noi toți, „căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” ) care în primă instanță eram despărțiți de Dumnezeu…iar răspunsul unde ai spus „spune că doar cei ce cred” aici se referă la faptul că toți cei ce acceptă jertfa Domnului Isus și se pocăiesc și se nasc din nou – și așa mai departe – beneficiază de viața veșnică.

        Concluzia este că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii ( și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință ) și din dragoste El l-a trimis pe Isus Hristos ca el să moară pentru TOATĂ LUMEA însă numai prin credință – numai cine crede așa cum spune și Ioan 3:16 – primește viața veșnică.

        Apreciat de 1 persoană

      • 1. Sigur ca e dragoste înainte de mântuire. Ce am spus si repet este ca aceasta dragoste este descoperită acum unor oameni mântuiți. Lor li se oferă aceasta siguranță.

        2. Este o limitare peste care treci cam repede – pentru ca ORICINE CREDE. Nu oricine ci oricine crede.

        Apreciat de 1 persoană

  3. Cătălin Pandele zice:

    Nu prea e clar ceea ce vrei să spui despre punctul doi dar oricum înțelegi ideea, nu are rost să jucăm ping pong.

    Apreciază

  4. Cătălin Pandele zice:

    Păi acelaș lucru l-am spus și eu că numai cine crede – adică Isus a murit pentru ca toți să aibă acces dar cu toate acestea numai cine crede – sau ORICINE CREDE – beneficiază de viața veșnică.

    Apreciază

    • Perfect. Corelează acum asta cu dragostea lui Dumnezeu pentru lume. Dumnezeu iubește lumea … pentru ca oricine crede. Deci este aceasta dragoste „necondiționată” deodată ce beneficiază doar cei ce împlinesc condițiile?

      Apreciat de 1 persoană

      • Cătălin Pandele zice:

        Mda, înțeleg ce vrei să spui…
        Acum vezi că acest termen „dragoste necondiționată”, mulți oameni l-au înțeles greșit și mulți au fost induși în eroare, mințiți, abuzați etc.
        Personal când mă gândesc la acest termen mă refer că nu a trebuit să fac nimic ca să-L determine pe Dumnezeu ca să-L trimită pe Domnul Isus ca să mă salveze pe mine. Pe de altă parte CONDIȚIA MÂNTUIRII este credința, nașterea din nou și botezul și atunci când cu adevărat îl iubești pe Dumnezeu cu o dragoste sinceră și într-un mod înțelept (nu o dragoste naivă) aduci roadă și contribui la zidirea trupului lui Hristos în mod benevol, îl iubești pe Isus nu doar pentru că vrei să ajungi în rai, ci pentru că El este Hristos și Domn în viața ta.

        Apreciat de 1 persoană

      • ira zice:

        Potential TOTI oamenii sunt beneficiarii dragostei lui Dumnezeu. Si Dumnezeu a facut acest prim pas, ca sa ridice omul cazut.
        Comparatia este simpla, cand acel om (adica Dumnezeu) din pilda Domnului Isus Hristos – a celor poftiti la cina – a afirmat „Veniţi, căci iată că toate sunt gata.” se intelege ca dat o masa gratis si toata lumea a fost invitata. Deci ca si in cazul cinei, Dumnezeu iubeste pe toti, insa doar o parte dintre ei aleg sa-i intoarca dragostea, sa vina la ospat, sa primeasca mantuirea. Nu inseamna ca Dumnezeu a iubit doar o parte din oameni, El i-a vrut pe toti, alegerea insa a fost individuala fiecare om manifestandu-si liberul arbitru.
        Alte exemple:
        1.Nu a plans Domnul nostru Isus Hristos Ierusalimul? L-a plans pentru ca-l iubea dar pentru ca Ierusalimul nu l-a primit a avut o soarta trista.
        2. Exista pasaje in Vechiul Testament in care Dumnezeu marturiseste dragostea pentru Israel (unul ar fi in Ieremia 31″Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea”). Insa Dumnezeu, in dragostea lui infinita nu poate face nimic pentru aceasta iubita cazuta in curvie pana cand ea nu se pocaieste de curviile ei.
        Dumnezeu este Sfant si Drept de aceea Dragostea Lui este fara de folos celor care neacceptand jerfa lui Hristos nu pot satisface Dreptatea lui Dumnezeu.
        Ca sa concluzionez,eu inteleg ca dragostea Lui este pentru toti, dar nu BENEFICIAZA de ea, decat cei care o accepta. Pentru restul dragostea lui Dumnezeu este neimpartasita si in final insuficienta pentru mantuire. Ceea ce a tinut de Dumnezeu a facut, totul este desavarsit (si prin asta sa vede dragostea lui Dumnezeu, ca a facut TOTUL),, ce tine de om nu poate sa faca decat omul (doar nu o sa se pocaiasca Dumnezeu pentru pacatele omului).
        Scuze ca am scris mult.
        Har voua si pace de la Dumnezeu si de la Domnul nostru Isus Hristos.

        Apreciază

      • Ziceți că Dumnezeu nu poate să facă nimic până ce nu se pocăiește. Oare pocăința nu este tot darul Lui? Deci, poate sau nu poate face?

        Apreciază

  5. toriaimihai zice:

    Scrieti:”Conditia mantuirii este credinta, nasterea din nou si botezul…..”,in Efes. scrie ca suntem morti spiritual…..iar un mort nu are nici o reactie ,optiune sau alegere.Cum o rezolvam?

    Apreciază

  6. toriaimihai zice:

    sura=sursa &fiinca=fiindca

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s