Pentru cine a fost Isus jertfă de ispășire? 1 Ioan 2.1-2

I. Pentru cine scrie apostolul?

Răspunsul la această întrebare ne va oferi lumină pentru a înțelege semnificația textului. Acest lucru este valoros pentru interpretarea corectă a oricărui pasaj din Scriptură. Deși toată Scriptura este lăsată pentru folosul întregii Biserici sunt porțiuni oferite pentru biserici specifice, persoane particulare, sau unor categorii concrete de oameni. Ei au avut ca scop să învețe, să mustre, să îndepărteze sau să zidească anumite lucruri. Din ceea ce urmează înțelegem că apostolul a scris în mod particular evreilor:

întâi, Ioan a fost un lucrător în special printre evrei. „Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur” (Galateni 2.9). Așa cum Pavel a scris epistolele bisericilor plantate printre neamuri așa Ioan, mai mult decât probabil, a intenționat-o în mod primar pentru cei care erau preocuparea și apostolia lui principală,

doi, Ioan frecvent amintește că cei cărora le-a scris au fost cei care au auzit și au primit cuvântul „de la început” (1:7). Promulgarea Evangheliei a avut început între evrei și a avut roade întâi între evrei înainte de a se converti vreunul dintre Neamuri. Ordinea divină stabilită a fost „întâi a iudeului, apoi a grecului;” (Romani 1.16).

trei, contrastul pe care Ioan îl face în pasaj între „noi” și „lume” este suficient pentru a arăta cui îi scrie. Ioan, ca și evreu,  se recunoaște între credincioșii evrei cărora le scrie. El se pune în comparație cu restul credincioșilor din lume; și aceasta este frecvent la apostol, și modul în care trebuie înțeles atunci când scrie Evanghelia (11.51-52).

patru, mențiunile frecvente pe care le dă despre învățători, seducători și anticriști arată clar că apostolul scrie celor care erau mult mai deschiși și susceptibili  seducțiilor concetățenilor decât alții. În acele zile de început cei mai mulți, dacă nu toți, erau oameni ai tăierii împrejur; aceasta este clar din Scriptură, și istorisirile eclesiale. Despre ei Ioan spune că „au ieșit din mijlocul nostru” (1 Ioan 2.19).

II. Scopul și intenția apostolului

Aceste cuvinte sunt adresate credincioșilor pentru consolarea lor. „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre.” Ordinea și cuvintele dovedesc acest lucru. El a dorit ca aceste cuvinte să fie o consolare doar pentru credincioși, așa încât aceștia să nu dispere sau să cadă sub păcatele lor pentru că există oferit un remediu eficient și suficient.

Acest lucru este evident pentru că: întâi, doar ei au un Mijlocitor; doar pentru creștini Hristos este un Mijlocitor; doi, în acest caz consolarea aparține doar credincioșilor iar celorlalți le aparține mânia (Ioan 3.36); trei, ei sunt „copilașii” cărora le scrie (1 Ioan 2.1), ei sunt cei descriși în versetele 12 și 13 a căror păcate „vă sunt iertate pentru Numele Lui” și „aţi cunoscut pe Tatăl.”

Așadar, scopul apostolului este să ofere consolare credincioșilor în eșecurile lor; doar lor le-ar putea vorbi. Dacă apostolul ar fi extins consolarea către fiecare, adică că Hristos ar fi jertfa lor de ispășire, este imposibil de înțeles cum poate acest lucru să îndeplinească scopul pentru care scrie adică să aducă consolare credincioșilor; pentru că ce consolare poate veni din a le spune că Hristos a murit pentru nenumărați oameni care vor fi condamnați? Ar fi vreo înviorare pentru mine dacă îmi spui că am ceva în comun cu cei care pier veșnic?

Dacă întrebi: „ce alinare poate fi oferită tuturor dacă Hristos nu a murit pentru ei?” Răspund că „dacă prin „tuturor” înțelegi toți credincioșii, Hristos este, așa cum spune textul, o jertfă de ispășire și mijlocitor pentru ei toți. Dacă prin „tuturor”, înțelegi toți ceilalți, condamnați și necredincioși, spun că nu există în moartea lui Hristos și nici în cuvântul lui Dumnezeu vreo consolare spirituală solidă pentru ei.”

III. Semnificația termenilor „jertfă de ispășire” și „întreaga lume”

1. Termenul „jertfă de ispășire”

Termenul pentru „jertfa de ispășire” este hilasmos, folosit doar aici și în 4.10 în tot Noul Testament. Verbul hilaskomai este folosit doar în Evrei 2.17 tradus cu „să facă ispășire” și în Luca 18.13 sunt cuvintele păcătosului „ai milă de mine”. Apoi există un alt cuvânt cu aceeași rădăcină și un înțeles asemănător folosit tot de două ori, hilasterion, în Romani 3.25 tradus cu „jertfă de ispășire” și în Evrei 9.5 cu „capacul ispășirii.” Ceea ce în Exod 25.17 este numit capporeth, a acoperi, aici este numit hilasterion, și este ceea ce Hristos este în Romani 3.25. Acest capac al ispășirii era pus peste chivot și era umbrit de aripile heruvimilor. Cuvântul acest vine de la kaphar, a cărui sens primar este „a acoperi.” Acest capac era numit așa fiindcă era pus pe chivot și îl acoperea așa cum aripile heruvimului planau deasupra lui. Dumnezeu de aceea se declară ca fiind împăcat sau reconciliat, cauza mâniei și dușmăniei fiind ascunsă.

Urmează al doilea sens folosit de apostol: „ceva prin care Dumnezeu este liniștit.” Cuvântul înseamnă ceea ce era făcut la capacul ispășirii și anume, să pacifice, să reconcilieze, să liniștească pe Dumnezeu  în ce privește aversiunea Sa față de păcat. Prin urmare fraza din Evrei 2.17 „ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului” înseamnă „să facă reconcilierepentru păcatele poporului” – înseamnă a-L potoli sau a-L satisface pe Dumnezeu pentru păcat, ca să nu fie imputat celor față de care a fost potolit. „Ispăşire pentru păcatele norodului” înseamnă „a-L liniști pe Dumnezeu în ce privește păcatul.” În Luca 18:13 termenul primește o altă semnificație – aceea folosită de vameș -„ai milă de mine” care înseamnă „lasă-mă să mă bucur de acea milă care vine din iertarea păcatelor, fiind liniștit față de mine, și împăcat cu mine.” Din toate cele amintite semnificația cuvântului hilasmos, sau „ispășire”, ceea ce Hristos este, este ceea ce acoperă Legea, prin care Dumnezeu este liniștit și împăcat, păcatul este expiat, iar păcătosul este iertat; iertarea și îndepărtarea păcatelor este deseori portretizată ca fiind rezultatul vărsării de sânge a lui Hristos, prin care a fost „jertfă de ispășire” (Matt. 26:28; Ef. 1:7; Col 1:14; Evrei. 9:22; Rom. 3:25, 5:9; 1Ioan. 1:7; 1Pet. 1:2; Ap. 1:5.).

Din ceea ce s-a spus înțelesul evident al pasajului este că Hristos a expiat păcatul în așa fel, și ne-a împăcat cu Dumnezeu, așa încât păcătosul este iertat și primește milă de dragul lui Hristos, iar legea niciodată nu va fi prezentată pentru a-l condamna. Dacă acest lucru poate fi acceptat ca fiind valabil pentru toată lumea (adică pentru fiecare și toți oamenii din lume) să judece orice om din această lume: sunt păcatele tuturor expiate? este Dumnezeu reconciliat față de toți?  este fiecare păcătos iertat? nimănui nu i se va acuza încălcarea legii? Dacă da, de ce nu sunt toți salvați? Fără dubii, aceste lucruri sunt adevărate pentru toți credincioșii, dar pentru nimeni altcineva din lume. Doar pentru ei, afirmă apostolul că Hristos este jertfă de ispășire; și de acolo se naște mijlocirea Lui – din ceea ce a spus că este fântâna consolării lor, și arată ce înseamnă ea, prezentând ispășirea făcută prin sângele lui Hristos.  Hristos este ispășire doar prin credință, Rom 3.25. Desigur, doar credincioșii au credință. Și de aceea este sigur că doar pentru credincioșii din întreaga lume este Hristos jertfă de ispășire.

2. Semnificația expresiei „întregii lumi”. Trebuie afirmat că expresia „întreaga lume” are diverse înțelesuri în Scriptură.

Întâi, Coloseni 1:6 „a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade” unde toți și fiecare om nu poate fi înțelesul frazei pentru că nu toți au primit Evanghelia și, doi, doar la credincioși se referă aici, care trăiesc în toată lumea, pentru că Evanghelia „aduce roade” acolo unde ajunge și nu există fruct al Evangheliei adevărate fără credință și pocăință. Alt pasaj, Romani 1:8 „credinţa voastră este vestită în toată lumea.” Au auzit și vorbit toți din toată lumea despre credința romanilor?? Luca 2:1 „În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea” și totuși acesta era doar imperiul roman, destul de mic ca să cuprindă fiecare persoană din lume.

Dacă deci expresia însăși nu arată universalitatea pretinsă, până când circumstanțele și contextul pasajului o cer, nu există nici o bază pentru care să existe o grabă pentru acceptarea unui alt sens aici. Mai degrabă trebuie concluzionat că „toată lumea” și „întreaga lume”, așa cum sunt folosite în alte pasaje, trebuie înțelese ca expresii nedefinite referindu-se la oameni de toate felurile între oameni, și aceleași cuvinte nu trebuie înțelese diferit aici.

Doi, „întreaga lume” poate însemna nu mai mult decât toate națiunile, toate familiile pământului, toți oamenii sau toate marginile pământului. Însă frecvent găsim aceste expresii ca referindu-se doar la credincioși, de toate felurile, situați în întreaga lume. De ce această frază nu ar putea fi înțeleasă la fel aici? Ps. 98:3, 22:27; 72:11; Aceste expresii generale nu înseamnă mai mult decât toți credincioșii din varii națiuni ale lumii care, doar ei, au văzut mântuirea Domnului, s-au întors la El și I-au slujit. La fel este în Ioel 2:28; aceste cuvinte sunt repetate ca o împlinire a promisiunii în Fapte 2:17.  Luca folosește aceeași expresie ca o parte a predicii lui Ioan Botezătorul (3:6). Credincioșii sunt numiți „toate națiunile” în Isaia 2:2, 66:18, și „toți oamenii” în Tit 2:11. Pentru că doar credincioșilor mântuirea aduce harul lui Dumnezeu manifestat. Dacă copii lui Dumnezeu sunt în Scriptură toate națiunile, toate felurile, toate marginile pământului, toate marginile lumii, și toți oamenii, de ce să nu fie și „întreaga lume”?

Trei, „întreaga lume” înseamnă uneori cea mai rea parte a lumii și de ce nu poate fi aici o sinecdotă semnificând partea bună a ei? Apocalipsa 12:9, adică cei păcătoși și reprobați din toată lumea, în timp ce ceilalți se bucură de înfrângerea lui, v 10. 1 Ioan 5:19, unde „toată lumea”este în contrast cu cei care sunt „ai lui Dumnezeu” de la începutul versetului. Sensul contrar se găsește în Coloseni 1:6.

Acestea fiind spuse pentru clarificarea înțelesului expresiei asupra căreia s-a insistat aici, trebuie demonstrat că nu există nimic în aceste cuvinte care să-l facă pe cineva să creadă că textul face referire la toți și fiecare om din lume. Mai degrabă, se referă la credincioși, toți cei care au crezut sau vor crede din toată lumea, în contrast cu credincioșii din națiunea evreiască. Acesta este înțelesul textului din următoarele motive:

întâi, pasajul nu se referă la răscumpărarea lui Hristos în ce privește obținerea ei, ci în ce privește „aplicarea” pentru că se spune că Hristos este răscumpărare prin moartea Sa, ceea ce este, doar prin credință, cum se afirmă în Romani 3.25. De asemenea, consolarea nu vine decât din aplicarea actuală a răscumpărării pentru credincios; și nimeni nu a spus vreodată că aplicarea morții lui Hristos a fost universală: de aceea acest pasaj nu se poate referi la oricine.

doi, Hristos este jertfă de ispășire doar pentru cei care sunt intenționați în pasaj; însă doar credincioșii sunt intenționați, pentru că intenția este ca ei să fie consolați în falimentele lor (necredincioșii care rămân morți în păcatele lor nu sunt consolați): de aceea este doar pentru credincioși, totuși credincioși din toate felurile, locurile, timpurile și condițiile; acei pentru care se spune că Hristos le este jertfă de ispășire.

trei, acest tip de frază sau expresie în alte locuri în Scriptură nu poate fi torturată în așa fel încât să cuprindă pe oricine, așa cum trebuie să fie evident din pasajele pomenite. Putem adăuga Matei 3.5, „Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el;” aici fiind incluși și fariseii care au respins botezul lui.

patru, cel mai clar pasaj paralel în Scriptură este opus sensului impus pasajului din 1 Ioan 2.1-2. Vezi Coloseni 1.6; Ioan 11.51,52.

cinci, dacă cuvintele trebuie înțelese ca însemnând toți din lume, atunci întreaga afirmație este nefolositoare pentru scopul primar pentru care a fost intenționată, și anume, consolarea credincioșilor. Pentru că ce consolare poate să fie pentru vreun credincios când i se spune că Isus a fost jertfă de ispășire pentru cei ce pier? La fel, a spune că El este o jertfă de ispășire suficientă, dar nu eficientă, e la fel de neproductivă în a oferi confort.

OBIECȚII

1. Este adevărat că intenția apostolului este să-i încurajeze în frică și dubii și pentru că toți oamenii din lume sunt în frică și în dubii de aceea el spune că Hristos este jertfă de ispășire pentru toți.

Răspuns: se poate ca toți să fie în teamă și dubii totuși încurajarea nu funcționează decât dacă este restrânsă la credincioși așa cum a fost demonstrat.

2. Toți credincioșii sunt cuprinși în prima parte „pentru păcatele noastre”  și făcând o extindere a afirmației, toți ceilalți sunt incluși în a doua parte „pentru ale întregii lumi.”

Răspuns: în prima parte, textul face referire doar la credincioșii evrei dintre care făcea și Ioan parte, iar adăugarea nu este o extindere a jertfei de ispășire a lui Hristos pentru cei care nu sunt credincioși, ci doar pentru ceilalți credincioși.

John Owen, The Death of Death in the Death of Christ, p.178

Acest articol a fost publicat în doctrinele harului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s