Experiența omului sub Lege (Romani 7:7-24)

Desigur, în fața unor asemenea argumente cineva urma să se întrebe dacă nu cumva Legea este păcătoasă, având în vedere rezultatele din viața omului care se află sub Lege. O asemenea concluzie ar trebui exclusă pentru simplul fapt că Pavel a afirmat deja că firea pământească este problema principală și că ea se folosește în mod greșit de Lege petru a stârni patimile păcatului.

Totuși, Pavel dorește să detalieze maniera în care păcatul se folosește de această Lege pentru a stabili fără echivoc că problema nu este cu Legea lui Dumnezeu, ci cu firea omului. Omul tinde mereu să găsească o vină în Dumnezeu și nu în sine, de aceea nu este lipsit de importanță că Pavel vrea să ofere aceste lămuriri.

I. Legea arată prezența păcatului.

7. Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!“ 

Departe de a crede că legea ajută la sfințire, mântuire sau viață veșnică, ea, dimpotrivă, arată păcatul omului. Acesta este scopul Legii. Dumnezeu nu a intenționat ca omul să caute să se mântuiască prin Lege. Nu doar că Legea nu are puterea de a promova sfințirea sau mântuirea dar nici măcar nu a fost intenționată de Dumnezeu ca să producă așa ceva.

Cei care afirmă că Legea este un stimulent pentru sfințire afirmă acest lucru în contradicție totală cu afirmația lui Pavel și cu scopul și efectul Legii așa cum este el prezentat în acest pasaj.

II. Legea ațâță poftele păcatului – v.8

8. Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. 

Legea nu doar arată păcatul, ci și ațâță poftele. Dar Pavel arată din nou că Legea nu ațâță poftele prin ea însăși deoarece factorul principal este păcatul care ia prilej prin poruncă și face ca să se nască poftele.

Este greșit să înțelegem din această afirmație că un om nu mai păcătuiește dacă nu are Lege deoarece este suficient de clar că toți oamenii au păcătuit și până la venirea Legii, mai ales pentru că Pavel a arătat deja în capitolul 2 că toți oamenii au Legea scrisă în conștiințele lor.

Așadar, semnificația cuvintelor lui Pavel este mai degrabă că păcatul nu are același stimul ca atunci când există un standard care să îi interzică anumite manifestări. Fără acele standarde nu există criteriu după care păcatul să fie contabilizat.

III. Legea arată păcătoșenia păcatului – vv.9-13

(a) Efectul Legii față de conștiința păcătosului. 

9. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. 10. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. 

În final, Legea aduce convingerea profundă de propria păcătoșenie. Omul se crede viu spiritual până să vină Legea și este foarte înclinat spre căutarea unei neprihăniri personale. Cu cât este mai convins de propria păcătoșenie și moarte spirituală cu atât este mai aproape de mântuire.

Pavel, din nou, nu spune că un om care nu are Legea scrisă, cum a fost Decalogul, este viu spiritual, ci mai degrabă se referă la sentimentul de viață pe care acesta îl are cu privire la sine în absența unui standard extern bine stabilit cum a fost Legea.

Desigur, porunca lui Dumnezeu aduce viață dacă este ținută. Dar acest lucru nu este posibil decât în absența păcatului din om. Chiar fizic, nu doar spiritual, omul care trăiește conform legilor își menține o viață sănătoasă, protejată și bună. Legea lui Dumnezeu promovează viața în orice fel.

Felul în care Legea “a pricinuit moartea” este prin convingerea de păcat pe care a adus-o. Omul a fost mort spiritual din todeauna dar nu a avut această conștientizare întotdeauna. Din nou, Pavel nu spune că omul a murit spiritual doar când a venit Legea în formă scrisă, ci că atunci a venit o convingere de păcat mult mai profundă și clară.

(b) Efectul Legii în săvârșirea păcatului. 

11. Pentrucă păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin însăş, porunca aceasta m-a lovit cu moartea. 12. Aşa că Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este sfîntă, dreaptă şi bună. 

Pavel nu vrea să spună că oamenii nu erau morți spirituali până la venirea Legii, ci vrea să sublinieze moartea din punct de vedere al omului, subiectiv vorbind. Omul este mort cu sau fără legea scrisă pentru că ea este scrisă întâi de toate în conștiință. Dar convingerea profundă de păcat a venit odată cu Legea scrisă. De 5 ori apostolul vorbește despre moartea pricinuită de Lege în această porțiune.

(c) Puterea Legii în descoperirea păcătoșeniei păcatului. 

13. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentruca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaş poruncă.

Obiecția unei persoane din auditoriu putea să fie aceasta: “Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea?” Pavel neagă vehement și categoric acest lucru. Faptul că legea este folosită pentru păcat arată ceva despre perversitatea păcatului, nu despre slăbiciunea sau calitatea Legii.

Scopul Legii este acela de a arăta păcătoșenia și perversitatea extremă a păcatului. Păcatul nu se folosește de ceva rău pentru a produce fapte păcătoase, ci chiar de ceva sfânt și bun – adică Legea. De aceea, Pavel spune că păcatul este “afară dinc ale de păcătos”.

Este acesta experiența unui creștin?

Cum poate cineva să spună că acest pasaj vorbește despre experiența unui creștin deodată ce apostolul afirmă în nenumărate rânduri (vv.9-13) că acest om a murit: “eu am murit”, “mi-a pricinuit moartea”, “m-a lovit cu moartea”, “mi-a dat moartea”?

Ba mai mult, cum poate fi experiența unui creștin descrisă total în termenii relației cu Legea și deloc prin nașterea din nou, unirea cu Hristos sau lucrarea Duhului Sfânt? În fiecare verset de la 9-13 este precizată relația acestui om cu Legea. Dar Pavel tocmai a argumentat în introducerea pasajului (1-6) că un creștin nu se află în relație cu Legea, ci cu Domnul Isus Hristos.

IV. Legea arată puterea păcatului.

Pavel urmează să detalieze puterea păcatului în viața unui om prin trei prezentări: robia păcatului, răutatea păcatului și războiul păcatului.

ROBIA TOTALĂ A PĂCATULUI – vv.14-17

14. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului. 15. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. 

Pavel aduce o notă foarte personală în această discuție despre Lege și vorbește până la finalul pasajului la persoana 1 – a. Motivul pentru care face acest lucru nu este pentru că până aici a vorbit despre o persoană care are o altă stare spirituală, ci pentru că în acest fel prezintă mai bine robia adusă de păcat în om.

Unii spun că apostolul Pavel începe să vorbească aici despre un creștin însă este clar din introducerea acestei porțiuni că el continuă să vorbească despre un om aflat sub Lege. El arată acest lucru începând cu o premisă pe care a mai afirmat-o deja – “Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească”. 

În această discuție neterminată despre identitatea spirituală a omului din capitolul 7 este necesar să observăm că apostolul Pavel îl prezintă mereu pe acest om aflat sub Lege, dar Pavel a început capitolul arătând că un creștin a fost eliberat de sub această Lege. Așadar, Pavel vorbește în continuare despre un om care încă se află sub Legea Vechiului Legământ. Mai mult, nu mai găsim nici o afirmație în tot Noul Testament unde un creștin este descris ca fiind “vândut rob păcatului”. Dimpotrivă, aceasta este o contradicție totală cu toată teologia Noului Testament și chiar cu teologia apostolului Pavel din Romani 6 unde a argumentat extensiv despre izbăvirea creștinului de sub autoritatea și tirania păcatului. Dacă acest pasaj ar vorbi despre un creștin înseamnă că Pavel se contrazice total pe sine la distanță de doar două capitole.

Pe de altă parte este fundamental să observăm că un om mort spiritual nu urăște răul și nu vrea să facă binele. Totuși acest om își dorește acest lucru. Este foarte adevărat că nu știm de ce își dorește acest lucru. Este important de precizat la acest punct că motivația este fundamentală deoarece Pavel menționează în aceeași epistolă dorința evreilor, aflați sub Lege, de a-și căuta o neprihănire personală prin faptele Legii. De fapt, toată epistola tratează această problemă în repetate rânduri. Incapacitatea de mântuire prin faptele Legii este o descoperire a omului aflat sub lucrarea de convingere a Legii. Așadar, acest om se află sub această lucrare deși la acest punct încă nu a descoperit izbăvirea.

a. DOVEZI ale robiei

Ineficiența aspirațiilor bune

Omul acesta vrea binele dar nu poate să îl facă și urăște răul dar tocmai aceasta face. Asta înseamnă că aspirațiile sale sunt ineficiente – nu ajung să se manifeste în acțiuni ceea ce înseamnă că omul este rob.

Inexistența acțiunilor bune

Nu doar că omul nu reușește să-și ducă la îndeplinire dorințele și aspirațiile sale dar chiar face ceeea ce condamnă și urăște. Tot ceea ce acest om face este rău. Este o declarație care arată foarte clar calitatea rea a faptelor sale.

b. DEDUCȚII din această robie

16. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. 

Afirmarea bunătății poruncilor

Prima deducție din observarea acestei robii este că Legea este bună. Dacă omul vrea să facă binele, chiar dacă nu reușește să-l facă, recunoaște că ceea ce legea cere, potrivindu-se cu dorințele sale, este corect și bun.

Arătarea puterii păcatului

17. Şi atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 

A doua deducție este că deodată ce omul face ceea ce nu vrea înseamnă că există ceva în el, separat de el, care este responsabil de comiterea păcatului. Pavel numește acel principiu “păcatul care locuiește în mine” – păcatul lăuntric.

Este fundamental ca un om să descopere că are o problemă de fundament, de bază, esențială; că problema sa nu este un accident, o problemă secundară sau adiacentă, ci o problemă de esență. Chiar dacă în el s-ar putea naște la un moment dat, din oarece motive, dorința de a face binele, există o putere în el care îl va împiedica să înfăptuiască acel bine.

RĂUTATEA TOTALĂ A PĂCATULUI

a. DECLARAȚIA

18. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, 

Această declarație a apostolului este una dintre cele mai puternice de până acum cu referire la starea omului aflat sub lege și sub păcat. Afirmația: “știu” arată convingerea lui totală cu privire la ceea ce urmează să afirme. El nu lasă loc de excepție și declară firea păcătoasă ca fiind total lipsită de orice este bun. Apostolul nu doar lămurește că firea este ceva ce locuiește în el, ci și se identifică total cu ea fiind responsabil de zvâcnirile ei. Nu există în om nici un principiu permanent care să fie considerat bun și care să ducă la bine.

b. DOVEZILE

Starea facultăților arată răutatea

18b. pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

Apostolul aduce ca dovadă a robiei facultățile sufletului și felul în care se relaționează unele la altele. Omul are voința de a face bine dar nu are puterea. Dacă nu are puterea înseamnă că este rob. Dacă un om vrea să scape dintr-o închisoare dar este legat și incapabil să iasă înseamnă că este rob.

Voința de a face binele este un rezultat al lucrării Legii în om. Această voință nu este ceva cu care omul se naște ci se naște atunci când Legea îi arată omului standardele divine. Evident, această voință nu se referă la voința care duce la faptă, ci mai degrabă la dorință. Totuși, este evidentă schizofrenia spirituală a acestui om – el are dorința de a face binele în același timp având și poftele care îl împing spre păcat.

Starea faptelor arată răutatea

19. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! 

incapacitatea de săvârșire a binelui. Acest om nu poate face ceea ce vrea. Omul se poate lăuda cu dorințe dar este insuficient pentru că faptele sale arată cu totul altceva. Oamenii obișnuiescă să spună “depinde de voința ta” sau “totul este să vrei” însă Pavel arată cât de false sunt aceste idei.

incapacitatea de stăvilire a răului. El nu vrea să facă răul și totuși îl face. Omul sub lucrarea Legii ar dori să nu mai facă anumite fapte rele și totuși legea păcatului care este principiul fundamental de acțiune, îl împinge spre păcatele pe care n-ar dori să le facă.

c. DEDUCȚIA

20. Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine

Deducția principală extrasă de apostol este faptul că există în el două principii sau două părți: prima parte este numit eu – cel care vrea să facă binele și a doua parte este păcatul care locuiește – cel vinovat de acțiune. El nu doar locuiește, ci și acționează iar puterea lui este atât de profundă încât face inutilă dorința după bine.

Pavel nu se deresponsabilizează prin această împărțire, ci arată în mod precis, ca un doctor atent și minuțios, ce se întâmplă în sufletul unui om care păcătuiește și care este motivul pentru care face acest lucru.

RĂZBOIUL TOTAL AL PĂCATULUI

a. Descoperirea legii păcatului

21. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

Pavel se apropie de încheierea discursului său în care arată robia în care omul păcătos se află atunci când stă sub lege. Declarațiile sale sunt absolute și nu lasă loc de excepții. În om există o lege: indiferent de dorințele sale răul este lipit de el într-o asemenea măsură încât faptele sale vor fi întotdeauna rele.

b. Demonstrarea legii păcatului

Acceptarea legii lui Dumnezeu în minte

 22. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; 

Omul despre care Pavel vorbește este un om care are o parte numită omul dinlăuntru. Acest om este diferențiat de legea păcatului și chiar de trupul și mădualrele lui. Acest om interior acceptă legea lui Dumnezeu. Imediat, în versetul următor, Pavel afirmă că legea lui Dumnezeu este primită de mintea lui – ceea ce ne sugerează suficient de clar că omul dinlăuntru este în special mintea omului care acceptă, apreciază și afirmă Legea lui Dumnezeu.

Agresiunea legii păcatului în mădulare

23. dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. 

Despre această lege Pavel face câteva afirmații importante: 1. Ea lucrează în mădularele lui, prin trupul lui. Această lege este deseori asociată cu trupul pentru că acesta este instrumentul prin care ea se manifestă. Pavel arată foarte clar că există o distincție între legea păcatului și mădulare. Legea păcatului nu este trupul omului, ci se găsește în acest trup; 2. Ea luptă împotriva Legii lui Dumnezeu care este acceptată și afirmată de minte. Pavel nu spune nimic despre impactul total al acestei Legi dumnezeiești asupra sufletului sau vieții, ci doar despre acceptarea mentală a ei; 3. această lege păcătoasă câștigă conflictul deoarece îl ține pe om rob acestei legi. Această lege a păcatului este forța motrice a vieții unui păcătos.

24. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? … 

5. Legea aduce omul la epuizare

(a) Nenorocirea

Omul aflat sub convingerea Legii își dă seama că este nenorocit datorită păcatului din viața lui. Doar prin lucrarea Legii poate veni această convingere. De aceea omul are nevoie de lucrare Legii înainte să fie vindecat prin Evanghelie.

(b) Neputința

Al doilea lucru de care convinge Legea este incapacitatea omului de a se ajuta pe sine însuși. El întreabă cine mă va izbăvi pentru că își dă seama că ajutorul poate veni doar din exterior și nicidecum din interior și acest lucru pentru că în el nu locuiește nimic bun și dorințele sale nu îl pot ajuta la nimic în soluționarea acestei stări de păcat în care se află.

(c) Nevoia

Nu doar că omul este nenorocit și neputincios dar este și nevoiaș. El știe foarte clar de ce are nevoie după ce lucrarea Legii și-a făcut efectul în el – are nevoie de izbăvire. El nu are nevoie de învățare, de îmbunătățire, de ajutorare, ci de o eliberare. Cel mai greu lucru pe care îl recunoaște un om este starea sa de robie.

Cine este acest om?

Există mai multe păreri cu privire la omul despre care vorbește apostolul aici. Personal cred că acest om ajunge să fie născut din nou dar se află încă în perioada Vechiului Legământ, sub Lege, și într-un travaliu al acceptării mântuirii doar pe baza meritelor lui Dumnezeu.

El este la punctul în care își descoperă neputința și este pregătit pentru a accepta și a descoperi în Evanghelie că mântuirea poate fi procurată doar în Domnul Isus Hristos. Dar pasajul descrie un drum parcurs de acest om aflat sub Lege. Lucrarea Legii nu este înfăptuită instant ci are mai multe faze. Observarea acestei progresii trebuie să ne lămurească că omul despre care se vorbește aici nu este nici un păgân ignorant dar nici un om mântuit și locuit de Duhul Sfânt.

Acest om își vede păcatul prin Lege, poftele sunt ațâțate de Lege și produc nenumărate fapte păcătoase; acest om ajunge la o conștientizare a păcătoșeniei și robiei în care se află născându-se în același timp în el dorința de a împlini Legea lui Dumnezeu. Punctul climactic este strigătul de disperare și epuizare, strigătul de ajutor al omului convins de păcat care are nevoie de Hristos.

Acest articol a fost publicat în comentarii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s