Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul? (Romani 6.1-10)

Reproșul continuu adus doctrinei harului a fost că acesta duce la păcat. Dar este interesant că doar față de perspectiva lui Pavel (și cea calvinistă) este vehiculat acest reproș. De fapt, acesta este un mod de autentificare a doctrinei corecte despre har.

Deși harul depășește întotdeuna păcatul totuși el nu-l depășește doar în puterea de iertare, ci și în puterea de eliberare. Aceasta este marea eroare cuprinsă în premiza întrebării – harul este limitat la iertare. Acest pasaj ne arată că harul care justifică este harul care regenerează.

Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! 

I. PREFIGURAREA eliberării (botezul) – vv.2-5

1. Realitatea morții față de păcat: morți față de păcat – v.2

Noi, cari am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? 

Temelia vieții noi

Pavel pur și simplu declară realitatea morții față de păcat. Această experiență determină trăirea, ea fiind temelia celei din urmă. Apostolului i se pare absurd ca cineva să pretindă că poate trăi în păcat deodată ce a murit față de păcat. Este o imposibilitate logică.

Trăirea nouă

Pe de altă parte, este simplu de observat că apostolul descrie aici trăirea și nu diverse fapte sau acțiuni. Nu există om care să nu facă păcate însă Pavel vorbește despre un stil de viață, despre trăire, despre umblare, despre ceva ce caracterizează viața omului.

2. Realizarea morții față de păcat: botezul în Hristos – v.3

Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? 

După ce apostolul afirmă moartea față de păcat el explică cum a fost realizată această moarte. Felul în care explică realizare este prin prezentarea botezului spiritual în care are loc moartea față de păcat. Botezul în apă nu este avut în vedere aici, ci botezul în moartea lui Hristos. Pavel nu amintește și nu pomenește apa deloc, ci doar experiența unirii cu Hristos în moartea Lui.

Botezul în apă este o prefigurare a nașterii din nou – a morții față de păcat – experiență realizată în nașterea din nou. Desigur, nașterea din nou cuprinde și învierea însă botezul prefigurează în mod special înmormântarea, moartea față de păcat.

3. Rezultatul morții față de păcat: viață nouă – v.4

Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

Îngroparea cu Hristos

Pavel reia imaginea botezului și arată care a fost scopul acestui botez spiritual – nu doar a muri față de păcat, ci și a trăi o viață nouă. Cheia de interpretare a acestui botez prefigurativ este experiența Domnului Isus în făurirea răscumopărării noastre. El a murit și a înviat, la fel noi murim față de păcat și înviem.

Învierea cu Hristos

Motivul pentru care experimentăm și noi același lucru este pentru că Hristos este modelul nostru în această experiență. “După cum” Hristos “tot așa” și noi – este argumentul lui Pavel. Dar este important de observat că această înviere este rezultatul îngropării. Noi suntem înviați doar pentru că și după ce am fost îngropați.

Împărtășirea cu Hristos

Dar Pavel continuă să afirme rezultatul învierii nu doar prin modelul Domnului Isus, ci prin realitatea unirii spirituale cu Hristos. Desigur, unii vorbesc despre o unire pozițională însă Pavel arată clar că este una experimentală – ceea ce a făurit Hristos îmi este aplicat mie în mod real.

Este adevărat că noi nu am murit și înviat exact ca și El, ci asemănător cu El. Pavel arată clar că nu este vorba despre aceeași experiență deoarece este clar că nu trecem prin același tip de experiență – acest lucru fiind imposibil pentru că doar Hristos făurește mântuirea, nouă doar ni se aplică.

II. PRODUCEREA eliberării – vv.6-10

1. CONVINȘI de ACTUL RĂSTIGNIRII – vv.6-7

Această porțiune de text conține două fraze (vv.6-7 și vv.8-10) care conțin expresia “împreună cu El” ca expresie fundamentală în construcția lor arătând prin ea legătura dintre experiența creștinului și experiența lui Hristos, întâi în răstignire (vv.6-7) și apoi în înviere (vv.8-10). De aceea cred că această porțiune este separată de apostolul Pavel de cea anterioară deși nu avem de-a face cu un alt subiect, aceasta fiind doar o altă prezentare a aceleiași realități a nașterii din nou.

Aceste două fraze se leagă printre ele și printr-un argument teologic: întâi Pavel spune că “știm” (v.6) și apoi că “credem” (v.8). Motivul pentru care avem convingerea eliberării de păcat prn răstignire este pentru că avem credința în lucrarea Domnului Isus.

Una dintre diferențele majore dintre această porțiunea și cea precedentă este că aici ni se detaliază cum a ajuns creștinul să moară (v.2-5) și anume prin răstignire (v.6). Mai mult, aici se detaliază exact ce s-a produs în om prin această răstignire (v.7) și anume eliberarea de puterea păcatului.

Realizarea răstingirii: omul vechi răstignit cu Hristos – v.6

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, 

Pavel arată că răstignirea despre care vorbește este una spirituală pentru că cel care a fost răstignit este omul nostru cel vechi, adică ceea ce este păcătos în noi. Omul cel vechi nu se referă la natură umană, la personalitatea noastră și nici nu se referă la o perioadă din viața noastră – cea de până la momentul nașterii din nou.

Omul vechi este principiul păcatului în om care este atașată de natura sa umană. Noi nu putem concepe o natură umană neinfectată de păcat dar acest lucru nu trebuie să ne facă să credem că natura umană este același lucru cu legea (principiul) păcatului. Această lege a păcatului este ceea ce înclină toate facultățile sufletului nostru spre păcat (minte, voință și sentimente). Chiar dacă mintea primește o anumită lumină iar dorințele sunt într-o oarecare măsură înclinate spre bine, totuși legea păcatului înclină voința și celelalte facultăți spre păcat.

Rostul răstignirii: eliberare din robia păcatului

pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui,în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului

Scopul răstignirii spirituale este eliberarea din robia păcatului. Felul în care acest lucru se întâmplă este nu prin faptul că scăpăm de “trupul păcatului” ci că el este eliberat de “puterea lui”. Așadar, este evident din limbajul lui Pavel că nu avem de-a face cu o expulzare sau extirpare totală a firii pământești, a legii păcatului, a trupului păcatului, ci avem de-a face cu o eliberare, cu o anulare a autorității și puterii sale. Aceste două lucruri nu trebuie confundate, ci înțelese într-o relație corectă. În concluzie – trupul păcatului rămâne însă puterea lui este îndepărtată.

Rezultatul răstignirii: izbăvire de păcat – v.7

căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat

Scopul de a nu mai fi “robi ai păcatului” este îndeplinit pentru că cel răstignit și mort, spiritual vorbind, este – acum, la timpul prezent, “izbăvit de păcat”. Lucrarea lui Hristos aplicată în credincios este cu eficiență maximă – omul este eliberat de sub puterea și autoritatea păcatului.

2. CREDINCIOȘI în ACTUL ÎNVIERII – vv.8-10

Încredințarea trăirii noi: Uniți cu El în moarte și viață – v.8

Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,

Pavel are siguranța unei vieți noi. Această siguranță se bazează pe unirea cu Hristos în moartea Lui. După moarte vine viață. Unirea cu Hristos este o doctrină absentă din multe cercuri creștine pentru simplul fapt că pare să fie extrem de greu de prezentat și explicat. Însă acest lucru trebuie mai degravă crezut. Acolo unde înțelegerea noastră se oprește trebuie să acceptăm prin credință și să confirmăm rezultatele acestei uniri.

Noi suntem “împreună cu Hristos” și acesta este singurul fundament de la baza regenerării și sfințirii noastre. Ceea ce este a lui Hristos este și al nostru. Lucrarea Sa răscumpărătoare desăvârșită în moartea și învierea Sa ne este aplicată nouă cu precizie și perfecțiune.

Întemeierea trăirii noi: modelul Lui în moarte – v.9

întrucît ştim că nu mai moare Hristosul înviat din morţi, moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui. 

Moartea este nerealizabilă  

Pavel își motivează încredințarea arătând modelul Domnului Isus. Dacă noi suntem uniți cu El înseamnă că tot ce experimentează El vom experimenta și noi. Hristos a murit, a înviat și nu mai moare. Înseamnă că și noi am murit, am înviat și nu vom mai muri, adică nu vom mai fi sub puterea păcatului care aduce moarte.

Moartea este neputincioasă

Pavel motivează și de ce Hristos cel înviat nu mai moare. El nu mai moare pentru că moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. Autoritatea morții este distrusă definitiv și irevocabil prin actul învierii. Hristos nu doar este viața însăși, ci și a biruit printr-o experiență glorioasă și unică moartea și toate consecințele ei. Această biruință este definitivă și deplină

Dacă unirea cu Domnul Isus este perfectă, ceea ce este adevărat, înseamnă că deoarece El nu mai moare, nici noi nu mai putem muri spiritual. Faptul că moartea nu mai are stăpânire a lui Hristos înseamnă că nu mai are stăpânire nici asupra creștinului și că acesta poate avea siguranță deplină pentru mântuirea sa dar și pentru sfințirea sa.

Înfățișarea trăirii noi: modelul Lui în moarte și viață  – v.10

Fiindcă El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; prin moartea de care a murit, iar trăieşte pentru Dumnezeu. prin viaţa pe care o trăieşte, 

Apostolul continuă să ne arate modelul Domnului Isus, care este fundamentul trăirii noastre noi. Din nou putem vedea că dacă unirea noastră cu Hristos este o realitate atunci nu doar că moartea nu mai are nici o putere asupra noastră (v.9) fie că este vorba de moartea spirituală sau cea veșnică, dar nici păcatul nu mai are putere asupra noastră (v.10) pentru că nu mai are nici asupra lui Hristos deodată ce El a plătit pentru noi odată pentru totdeauna prin moartea Sa valabilă pentru eternitate.

Desăvârșirea morții Sale

El a murit pentru păcat odată pentru totdeauna la fel cum noi am fost izbăviți de păcat odată pentru totdeauna. Pavel arată că moartea Domnului a fost substitutivă – “pentru păcat”. El nu a murit întâi de toate ca exemplu pentru noi, ci ca să ne izbăvească de sub păcat. Apoi El arată că moartea Domnului a fost suficientă – “odată pentru totdeauna”. Ceea ce El a făcut prin moartea Sa este deplin, total, desăvârșit și suficient.

Direcționarea vieții Sale

Dar Hristos a și înviat și trăiește pentru Dumnezeu, la fel cum și noi suntem chemați să trăim pentru Domnul prin viața pe care o trăim. Dedicarea întregii vieți a lui Hristos a fost pentru a sluji în voia lui Dumnezeu. El a făcut lucrul acesta ca om înaintea noastră a tuturor. Este clar că apostolul vorbește despre viața omenească a Domnului Isus. El nu are în vedere relația eternă a lui Hristos cu Dumnezeu.

Acest articol a fost publicat în comentarii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s