Cum ați începe voi un discurs despre predestinare? (Romani 9:1-5)

Cum ați începe voi un discurs despre predestinare?

Pavel își începe discursul arătându-și sentimentele față de apostazia poporului din care făcea parte din punct de vedere etnic. Inima lui este îndurerată, afectată profund și întristată. Sentimentele sale sunt arătate în detaliu și putem vedea o durere așa cum niciodată nu și-a arătat-o.

Așadar, capitolul 9 se împarte în două mari secțiuni care prezintă două perspective asupra apostaziei Israelului etnic: o perspectivă umană (vv.1-5) și o perspectivă divină (6-13). Pavel știe că doar o parte din Israel a fost ales și totuși nu se ferește să le deplângă starea. Deși unora li se pare imposibilă și ilogică această tensiune, totuși ea este sănătoasă și biblică. Pavel crede în predestinare dar este îndurerat în același timp.

PERSPECTIVA UMANĂ ASUPRA APOSTAZIEI NAȚIUNII ISRAEL – vv.1-5

Mărturisirea durerii pentru evreii nemântuiți – vv.1-2

1. Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este martor, 2. că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. 

Pavel urmează să facă o afirmație cu totul excepțională și unică și de aceea invocă Persoana Domnului Isus și a Duhului Sfânt în mărturia pe care o face despre sine în relație cu cei pierduți. El invocă pe Domnul Isus în rostirea adevărului și pe Duhul Sfânt în mărturia adusă de cugetul lui. Mărturia sa era confirmată de Domnul Isus și de Duhul Sfânt prin propria sa conștiință.

Apostolul Pavel a fost un geniu teologic, a fost un om cu totul special în ce privește lumina spirituală dobândită în cunoașterea tainelor revelate a lui Dumnezeu și în ce privește lucrarea de misiune, de predicare și de plantare a bisericilor creștine. El nu-și prezintă doctrina în primul rând prin argumente, ci arătând durerea pe care o avea pentru cei pierduți.

Magnitudinea durerii pentru evreii nemântuiți – v.3

3. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.

Acesta este probabil cel mai bun test pentru aceia care discută sau dezbat doctrina predestinării: au ei o durere în inimă pentru cei nemântuiți și o dorință profundă ca aceștia să fie mântuiți? În ultimă instanță niciunul dintre noi nu are cartea vieții în care sunt scrise numele celor aleși și inima noastră regenerată ar trebui să bată pentru sufletele pierdute.

Cu siguranță există probleme doctrinare grele când citim un astfel de pasaj. Dacă Pavel avea siguranța mântuirii, dacă credea în alegerea lui Dumnezeu, dacă Îl iubea pe Hristos mai presus de frații săi și dacă știa că nu se poate oferi la schimb pentru frații săi – în ce fel este logică și normală dorința lui de a fi anatema pentru rudele sale trupești? Nu sunt dorințele sale o contradicție cu doctrinele sale? Eu cred că răspunsul la această dilemă nu este cel mai important aspect, ci dacă și noi avem o durere și o dorință adâncă pentru cei nemântuiți.

Cu siguranță traducerea noastră exprimă într-o oarecare măsură sensul cuvintelor lui Pavel când se afirmă că “aproape” dorea să fie anatema. El nu dorea să fie despărțit de Hristos însă Pavel folosește un limbaj hiperbolic pentru a arăta cât de mare era dorința și durerea lui pentru rudele sale. El nu vroia să fie anatema dar dorința sa era atât de mare încât “aproape” dorea să fie anatema.

Motivarea durerii pentru evreii nemântuiți – vv.4-5

4.“Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, 5. patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! ” 

Ce îl făcea pe apostolul Pavel să fie atât de îndurerat? Doar faptul că evreii erau rudele sale trupești? El arată în versetele următoare că durerea sa este legată de faptul că aceștia au avut niște privilegii extraordinare pe care le-au respins și s-au dovedit în acest fel nevrednici de a primi lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu.

Ei nu doar au avut legăminte, promisiuni, manifestări alel lui Dumnezeu, privilegiul de a-L sluji pe Dumnezeu, legea care revela voia, planul și caracterul lui Dumnezeu, ci chiar pe Domnul Isus – revelarea supremă a lui Dumnezeu. Și touși L-au respins pe Dumnezeu ca națiune, ei care se considerau poporul lui Dumnezeu chiar la momentul în care Pavel scria aceste lucruri.

Ce subiect are în vedere Pavel?

Unii spun că acest pasaj vorbește despre alegerea la slujire. Lucrul acesta este fals. Cu siguranță evreii fuseseră aleși la slujire dar durerea lui Pavel și dorința lui de a fi anatema nu are nici un rost și sens dacă aici nu se are în vedere mântuirea fraților săi. Pentru ce dorea Pavel să fie anatema? Fiindcă frații lui nu mai erau aleși la slujire? Este cu totul absurdă o asemenea concluzie.

În plus, tot ce enumeră Pavel ca fiind privilegii nu are de-a face în primul rând cu slujirea, ci cu însăși relația cu Dumnezeu, cu mântuirea și veșnicia. Așadar, de la bun început se poate observa că subiectul lui Pavel este mântuirea fraților săi.

Ba mai mult, chiar pasajul precedent, și toată cartea Romani până la acest punct, arată suficient de clar că subiectul avut în vedere este mântuirea, nu slujirea.

 

Acest articol a fost publicat în comentarii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s