Perspectiva divină asupra apostaziei lui Israel (Romani 9:6-9)

ÎNTREBAREA 1 – Unde este puterea Cuvântului lui Dumnezeu? – vv.6-13

Multe persoane rup versetele 4-5 din context pentru a oferi o interpretare eronată a următoarei secțiuni și anume – că versetele următoare se referă la alegerea la slujire a lui Avraam, Isaac și Iacov. De unde știm că acest lucru nu este așa, ci că avem de-a face cu o alegere la mântuire?

1. În primele 3 versete Pavel deplânge Israelul nemântuit (nu respins de la slujire). Cu siguranță, au fost scoși și din slujire pentru că Dumnezeu a ales Biserica prin care să lucreze în dispensația noastră.

2. În următoarele 2 versete (vv.4-5) Pavel arată că plângerea lui este justificată în lumina tuturor binecuvântărilor spirituale de care au avut ei parte. Da, ei au parte și de harul slujirii însă tot ce prezintă Pavel sunt metode ale harului care au dus la mântuirea rămășiței.

3. În mod eronat unii spun că legământul, promisiunile, venirea lui Hristos reprezintă slujirea lui Israel. Este și slujirea lor dar în special sunt metode prin care Dumnezeu a creat cadrul ca ei să fie mântuiți. Cine vrea să rupă textul ca să rezulte altceva face rabat de la subiectul principal stabilit în primele versete.

Pavel prevede o întrebare care s-ar putea naște în inimile cititorilor: Cum putem justifica puterea Cuvântului lui Dumnezeu deodată ce este evident că evreii au avut atâtea privilegii și cei mai mulți au rămas nemântuiți? Pavel prezintă aceată obiecție prin cuvintele: “Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu” (v.6)

Aceasta este întrebarea cu care apostolul Pavel își începe discursul propriu-zis, discursul despre predestinare atât de controversat. Dacă oamenii care au avut cele mai multe privilegii au rămas nemântuiți ce speranță mai putem avea de la restul?

Trebuie să fim atenți că în acest context „Cuvântul lui Dumnezeu” nu este Biblia cu cele 66 de cărți (care nici nu era completă la acea vreme), ci promisiunile lui Dumnezeu (v.8) făcute lui Avraam potrivit cărora sămânța lui va fi binecuvântată. Cum a fost această sămânță binecuvântată dacă ea este încă nemântuită și chiar apostată?

Oare nu cumva „a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu?” Oamenii întotdeauna tind să vadă problema în Dumnezeu și nu în om chiar și atunci când el păcătuiește. Pavel urmează așadar să dovedească puterea Cuvântului lui Dumnezeu.

Argumentul de bază al apostolului se bazează pe promisiunile și planul lui Dumnezeu. Desigur, această afirmație pare discriminatorie și apostolul Pavel îi răspunde în acest pasaj, însă primul lui argument este că oamenii nu sunt mântuiți pentru simplul motiv că nu fac parte dintre cei aleși.

1. Expunerea principiului

6. Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel; 7. şi, măcar că sînt sămînţa lui Avraam, nu toţi sînt copiii lui Avraam;  

Unii au înțeles din acest verset că Israelul fizic a fost înlocuit cu un Israel spiritual, adică Biserica. Însă acest text nu spune un asemenea lucru. Textul spune că există unii care “coboară din Israel” adică sunt descendenți fizici/etnici ai Israelului dar nu sunt Israel în sens duhovnicește – adică nu au constituția duhovnicească a patriarhilor Israelului. Textul face o diferență între Israelul fizic și Israelul spiritual însă în ambele cazuri se discută despre evrei, nu despre oameni dintre neamuri. Evreii puteau fi evrei de două ori sau o singură dată: evrei etnic și spiritual sau evrei etnic.

Primul argument al apostolului este că nu toți cei care fac parte din israelul FIZIC sunt parte și din israelul SPIRITUAL: “Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam” (v.6b-7a). Pavel face diferența dintre cei ce sunt “sămânța lui Avraam” (grecește sperma) și “copiii lui Avraam” (grecește tekna). Prima expresie se referă la descendenții fizici, în timp ce a doua expresie se referă la descendenții spirituali.

Însuși Domnul Isus i-a confruntat pe evreii vremii sale și le-a arătat același principiu: există o descendență fizică/etnică din Avraam și una spirituală, ei o aveau pe prima, nu și pe a doua, cu excepția unora dintre ei: Ioan 8:37 „Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam (grecește sperma), dar căutaţi să Mă omorâţi pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu.” Ioan 8:39 „„Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam (grecește tekna), aţi face faptele lui Avraam.”

2. Exemplificarea principiului

Apostolul trebuie să aducă dovezi clare ale acestui principiu expus mai sus. El oferă două exemple din Scriptură aducând la fiecare exemplu câte două citate din Geneza. Unii spun că textul are de-a face cu predestinarea la slujire însă acest lucru este fals deoarece nu se vorbește aici despre slujire, ci despre a fi sau nu „copilul lui Dumnezeu” sau „copilul promisiunii” (v8). A fi copilul lui Dumnezeu ține de mântuire, nu de slujire.

A. Isaac versus Ismael (v.7b-9)

Cuvântul – v.7

7b. ci este scris: „În Isaac vei avea o sămînţă, care-ţi va purta numele.“ 

Pentru a întări această premisă apostolul Pavel oferă un citat biblic: „În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.” (v.7b). Doctrina apostolului se fundamentează pe Scriptură, nu doar pe niște observații făcute asupra istoriei poporului Israel. Prin această promisiune Dumnezeu identifică care este sămânța sprituală a lui Avraam, pentru că și Ismael era, fizic vorbind, din Avraam.

De ce în Isaac a ales Dumnezeu o sămânță care să-i poarte numele? Pentru că așa a hotărât Dumnezeu. Nu există vreun alt răspuns biblic la această întrebare.

Concluzia – v.8

8. Aceasta însemnează că nu copiii trupeşti sînt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sînt socotiţi ca sămînţă. 

Concluzia apostolului este în ton cu premisa și citatul oferit. Diferența se face iarăși între “copiii trupești” și “copiii făgăduinței” – adică între sămânța fizică și cea spirituală. “Copiii făgăduinței” mai sunt numiți “copiii lui Dumnezeu” sau “sămânța”.

Lămurirea apostolului Pavel prin care distinge două tipuri de copii este necesară pentru că evreii considerau că deodată ce se trăgeau din Avraam, ca etnie, înseamnă că se aflau în favorul lui Dumnezeu. Nu doar Domnul Isus demontează această ipoteză falsă care le dădea evreilor o siguranță falsă, ci Ioan Botezătorul a făcut-o înaintea Lui: Matei 3:9 „Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ‘Avem ca tată pe Avraam!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” Este evident că și Ioan face distincția clară între fiii lui Avram și descendenții etnici ai lui Avraam.

Așadar cineva se uită în zadar la „tot Israelul” (fizic, etnic) pentru a-i vedea pe toți mântuiți prin Cuvântul Lui (promisiunea Lui) deoarece nu toți sunt Israel, ci doar unii – și în acei puțini se vede puterea promisiunii. Nu toți cei etnici au fost promiși lui Avraam că vor fi mîntuiți iar acest lucru va fi demonstrat mai mult.

Confirmarea – v.9

9. Căci cuvîntul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.“ 

Din nou, această concluzie este întărită cu un citat biblic care arată pe care din fiii lui Avraam Dumnezeu i-a dat prin promisiune: „Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.”  (v.9). Primirea lui Isaac a fost în urma unei promisiuni, dar primirea lui Ismael nu a fost însoțită de vreo promisiune, așadar nimeni nu trebuia să se aștepte la vreo lucrare specială mântuitoare a lui Dumnezeu în el.

Este fals când se spune că textul vorbește despre o alegere corporativă pentru că textul tocmai această idee o demontează – nu toți care vin FIZIC din Israel, sunt Israel spiritual. Așadar alegerea nu este corporativă printr-un cap reprezentativ (Isaac în cazul nostru), ci este personală. Dumnezeu îl alege pe Isaac și îl respinge pe Ismael.

De asemenea este fals când se afirmă că aici se are în vedere o alegere la slujire pentru că apostolul Pavel nu discută aici despre nici un fel de slujire, ci despre relația omului cu Dumnezeu. Pavel vorbește foarte clar despre copiii făgăduinței, copiii lui Dumnezeu – expresii care se referă la relația spirituală cu Dumnezeu, nu la slujirea înaintea lui Dumnezeu.

Așadar, Ismael e „copilul cărnii” și de aceea e nemântuit în timp ce Isaac e „copilul promisiunii” și de aceea este mântuit. Doar unul a venit prin Cuvântul Lui – promisiunea divină, Isaac. Făgăduința lui Dumnezeu a fost cu privire la Isaac, nu cu privire la Ismael și de aceea doar Isaac este alesul și Ismael nu este.

Acest articol a fost publicat în comentarii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s