Este alegerea lui Dumnezeu compatibilă cu judecata? (Romani 9.19-29)

Cu acest articol am încheiat seria de articole pe capitolul 9 din Romani. Toate celelalte articole pot fi citite cu un click pe aceste linkuri. Probabil vor urma articole cu capitolele 10-11 care sunt importante pentru înțelegerea planului de mântuire.

Partea 1 – Cum ați începe voi un discurs despre predestinare? (Romani 9:1-5)

Partea 2 – Perspectiva divină asupra apostaziei lui Israel (Romani 9:6-9)

Partea 3 – Perspectiva lui Dumnezeu asupra apostaziei lui Israel – partea 2 (Romani 9:10-13)

Partea 4 – Este Dumnezeu nedrept în alegerile Sale? (Romani 9.14-18)

19. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?“ 

1. Subminarea Creatorului – v.21

20. Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?“ 

Întrebarea pusă acum, stabilește Pavel, este o formă de subminare a autorității Creatorului. Pavel îl compară pe Dumnezeu cu un olar pentru că la fel cum olarul își crează vasele, la fel Dumnezeu ne-a creat pe noi oamenii. Pe de altă parte, la fel cum vasele nu se sfătuiesc și nu se războiesc cu olarul, în același fel omul n-ar trebui să se războiască cu Creatorul Lui.

Din nou este necesar să ne amintim miza discuției. Neamurile nu se certau cu Dumnezeu pentru că n-au fost alese în poziția de slujitori ai lui Dumnezeu! Nici vorbă despre un asemenea subiect. Textul vorbește despre alegerea suverană a lui Dumnezeu la mântuire. Doar în acest caz se poate ivi o asemenea întrebare care pune sub semnul întrebării caracterul drept al lui Dumnezeu.

2. Suveranitatea Creatorului – v.21

21. Nu este olarul stăpîn pe lutul lui, ca din aceeaş frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? 

a. Frământătura

Pavel lămurește din nou că nu există nici o diferență între oameni la fel cum nu există nici o diferență între materialul din care este făcut un vas de cinste și unul de ocară. Așadar, folosirea unui anumit vas depinde de hotărârea lui Dumnezeu.

b. Folosința

Pavel însă nu arată aici că vasele sunt făcute ree de către Dumnezeu, ci doar că li se stabilește scopuri diferite. Așadar, Dumnezeu nu face pe unii răi și pe alții păcătoși deoarece avem de-a face cu aceeași frământătură. Unii au fost duși în eroare de imaginea lui Pavel și au afirmat ceea ce Biblia contrazice clar – că Dumnezeu ar face pe oameni păcătoși. Acest lucru însă nu poate fi găsit în acest pasaj care vorbește despre scopul pentru care Dumnezeu a creat oamenii.

Expresiile “întrebuinţare de cinste” și “întrebuinţare de ocară” sunt cele care i-au făcut pe mulți autori să afirme că pasajul vorbește despre slujire, nu despre mântuire. Dar oare a fi mântuit, cu tot ce înseamnă această lucrare glorioasă, nu este tot un mod în care Dumnezeu ne folosește? Desigur că lucrurile sunt așa! Subiectul apostolului Pavel nu se schimbă până la acest punct.

Este însă necesar ca să înțelegem limitele imaginii folosite de Pavel. Oare în ce fel Dumnezeu face vase pentru o întrebuințare de cinste? Este clar că acest pasaj este folosit deseori pentru a afirma doctrina dublei predestinări însă pasajul nu detaliază faptul că alegerea la viață și alegerea la ocară nu se realizează în același fel. Cei care sunt aleși la viață sunt puși deoparte de Dumnezeu și mântuiți prin puterea Lui regeneratoare însă cei care sunt aleși pentru pierzanie, de fapt sunt lăsați deoparte sau sunt “trecuți cu vederea” – ca să folosim limbajul teologilor reformați. Așadar, pe aceștia din urmă Dumnezeu nu îi împinge sau obligă spre păcat și nici nu-i face El păcătoși, ci ei devin singur păcătoși preluând natura umană și continuă în păcatul pe care îl iubesc și îl doresc în mod voluntar.

3. Slava Creatorului

În ambele exemple avem afirmat (1) scopul ultim al lui Dumnezeu și (2) stabilirea acestui scop printr-o anumită metodă.

Vasele mâniei – v.22

22. Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mînia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei, făcute pentru peire; 

Scopul vaselor

Scopul lui Dumnezeu a fost ca să-și arate slava atributelor Sale: “fiindcă voia să-Şi arate mînia şi să-Şi descopere puterea”. Așadar, deși unii se vor duce la pieire, totuși scopul lui Dumnezeu a fost propria lui slavă și nu pieirea omului. Cu siguranță, slăvirea lui Dumnezeu are loc și prin faptul că unele vase sunt pentru pieire.

Felul în care Dumnezeu își arată mânia față de aceste vase poate fi multiplu: (1) Acești oameni se nasc “copii ai mâniei ca și ceilalți” (Efeseni 2:3); (2) împotriva lor Dumnezeu își descoperă mânia “din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18); (3) ei resping Evanghelia și de aceea “mânia lui Dumnezeu rămâne” peste ei (Ioan 3:36) dar (4) “la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 5:6) și din “din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării” (Coloseni 3:6; Efeseni 5:6).

Suportarea vaselor

Este clar din pasa că lui Dumnezeu nu i-a făcut plăcere starea vaselor mâniei pentru că le-“a suferit cu multă răbdare”. Dar suferirea acestor vase a fost pentru ca El să fie slăvit. El le-a creat, le-a tolerat, le-a lăsat în voia lor dar slava lui Dumnezeu nu va fi nicidecum pierdută sau micșorată.

Poate că nu este la voia întâmplării faptul că Pavel nu spune că a hotărât aceste vase pentru pieire “mai dinainte” așa cum afirmă despre vasele milei. Este evident că Dumnezeu le-a lăsat deoparte/le-a trecut cu vederea însă limbajul folosit aici trebuie să stabilească felul în care noi vorbim despre vasele mâniei.

Sfârșitul vaselor

Pavel folosește un verb pasiv când afirmă finalul acestor vase ale mâniei: “făcute pentru peire” (grecește katartizó). Dumnezeu nu a trimis aceste vase ale mâniei în distrugere în mod automat chiar dacă scopul le-a fost atașat de la bun început. Oamenii merg în pierzare datorită păcatelor lor și nu datorită faptului că n-au fost aleși la mântuire. Este din nou clar aici că apostolul Pavel continuă să vorbească despre destinul etern al sufletelor și nu despre slujire.

ii. Vasele milei – v.23

23. şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe cari le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? 

Pavel arată foarte clar trei faze în planul lui Dumnezeu: stabilirea veșnică a acestor vase, revărsarea milei peste aceste vase și moștenirea slavei.

Mântuirea vaselor

Față de vasele milei Dumnezeu a vrut “să-Şi arate bogăţia slavei Lui”. Modul în care își arată bogăția slavei este prin mila pe care o are față de aceste vase. Mila presupune că ei nu meritau acest lucru și că se aflau într-o stare deplorabilă. Ele sunt vase ale milei fiindcă Dumnezeu a hotărât să-și reverse peste ele mila, nu pentru că au fost vase bune sau vase care meritau mila Lui. Despre această milă Pavel mai vorbește în Efeseni 2:4 și Tit 3:5 arătând că este vorba despre mila lui Dumnezeu manifestată în mântuirea omului.

Pregătirea vaselor

Această pregătire a vaselor este hotărârea eternă a lui Dumnezeu de a face niște oameni care vor moșteni slava împreună cu El. “Pregătit mai dinainte” (proetoimazó) este un alt termen decât cel folosit pentru vasele “făcute pentru pieire”. Pavel mai folosește o singură dată acest termen în Efeseni 2:10 „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.”

Forța argumentului nu se pierde însă este clar că focalizarea apostolului Pavel pare să fie asupra faptului că scopul primar al lui Dumnezeu a fost pentru vasele milei, în timp ce celelalte au fost lăsate deoparte.

Proslăvirea vaselor

Aceste vase au parte de slavă pentru că Dumnezeu le-a rânduit pentru slavă. Este o afirmație deschisă prin care Pavel leagă predestinarea de slavă. Nu oferă nici un fel de justificare, totul depinde de suveranitatea lui Dumnezeu. Aceste vase ale milei sunt puse în contrast cu vasele mâniei și în ce privește finalul lor: unele sfârșesc în distrugere în timp ce altele sfârșesc în slavă. Contrastul este un alt argument pentru faptul că se discută în continuare despre mântuire, nu despre slujire.

24. Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri, 

În concluzie apostolul demonstrează prin două serii de citate că atât neamurile cât și evreii sunt în planul mântuirii lui Dumnezeu. Introducerea lui arată suficient de clar că el vorbește despre mântuire, nu despre slujire. “El ne-a chemat” este chemarea la mântuire iar citatele susțin acest lucru.

Primele două citate preluate din Osea sunt un argument pentru chemarea neamurilor la mântuire iar ultimile două din Isaia sunt un argument pentru mântuirea rămășiței lui Israel, nu a întregului Israel etnic.

1. Alegerea neamurilor – vv.25-26

Osea 2:23

25. după cum zice în Osea: „Voi numi «popor al Meu», pe cel ce nu era poporul Meu, şi «prea iubită», pe cea care nu era prea iubită. 

Felul în care apostolul interpretează și aplică acest pasaj pare problematic deoarece Osea pare să se refere în mod precis la poporul Israel și nu la vreun alt popor: Osea 2:23 „Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară şi-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: ‘Tu eşti poporul Meu!’ Şi el va răspunde: ‘Dumnezeul meu!’” ” De fapt apostolul nu citează în întregime versete din Osea, ci aplică teologia găsită în Osea la conceptul alegerii necondiționate pe baza voii suverane a lui Dumnezeu. Nici un verset nu este citat în întregime. Este suficient de clar că evreii cunoșteau cartea Osea și Pavel se putea aștepta ca aceștia să conteste felul acesta de citare însă Pavel prezintă aici nu un simplu citat, ci o interpretare a pasajelor citate.

Osea 1:10

26. Şi acolo unde li se zicea: «Voi nu sînteţi poporul Meu», vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.“

De asemenea acest citat este preluat pe jumătate de apostolul Pavel. Osea se referă explicit la poporul Israel însă Pavel îl aplică neamurilor: Osea 1:10 „Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate nici măsura, nici număra, şi de unde li se zicea: ‘Nu sunteţi poporul Meu’, li se va zice: ‘Copiii Dumnezeului Celui viu!’ “ Pavel vede în acest pasaj o profețire a planului lui Dumnezeu care urma să se extindă de la Israel și la națiuni.

2. Alegerea rămășiței – vv.27-29

Isaia 10:22

27. Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mîntuită. 28. Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pămînt cuvîntul Lui. 

Apostolul Pavel înlocuiește “se va întoarce” cu “va fi mântuită” – accentul lui fiind pe lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu și nu pe întoarcerea poporului Israel. Acest pasaj profetic arăta judecata poporului Israel (etnic) și mântuirea rămășiței (spiritual). Acest cuvânt al lui Dumnezeu, cuvânt de judecată și de mântuire, urma să se împlinească deplin și conform hotărârii lui Dumnezeu.

Isaia 1:9

29. Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămînţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.

Acest al doilea pasaj este un alt citat care susține faptul că Dumnezeu nu avea în plan să mântuiască tot Israelul etnic, ci doar sămânța – rămășița. Teologia lui Pavel despre mântuirea rămășiței nu este o invenție, ci bazată pe texte biblice. Concepția populară în vremea lui potrivit căreia a fi parte din Isarelul etnic înseamnă a fi mântuit, era falsă.

Acest articol a fost publicat în comentarii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s