Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie mântuiți

Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. 1 Timotei 2.4

Cuvântul grecesc telo, și corespondentul lui din limba română, a dori, uneori exprimă dorințele iar alteori planurile. Așadar, în Matei 27.43, cuvintele ei telei auton sunt înțelese corect „dacă-L iubește” (sau „dacă își găsește plăcerea în El”). Acest sens este folosit atunci când se spune că Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie salvați. Nu se poate referi la faptul că plănuiește un eveniment care nu va avea loc.

Un judecător poate să dorească fericirea unui om pe care îl condamnă la moarte. Poate dori ca acesta să nu sufere când, de fapt, dorește să sufere. Imperfecțiunea acestei exprimări se află în faptul că termenul „dorește” este folosit în sensuri diferite. Într-o parte a propoziției înseamnă dorință, în cealaltă înseamnă hotărâre

Este perfect consecvent, de aceea, ca Dumnezeu, ca o Ființă benevolentă, să dorească fericirea tuturor oamenilor, deși a plănuit să-Și salveze doar propriul popor.

Charles Hodge, Systematic Theology: vol 1, 405.

Aceasta este explicația lui Augustin care este în conformitate cu celelalte texte biblice: „Dumnezeu va mântui câțiva din întreaga rasă a umanității”, adică persoane din orice națiune, neam și limbă. El nu va mântui toți oamenii ci „orice fel de oameni sau oameni de orice fel”, și anume, aleșii harului, liberi sau sclavi, nobili sau plebei, bogați sau săraci, bărbați sau femei.

Pe lângă aceasta, este împotriva maiestății, atotputerniciei și supremației lui Dumnezeu presupunerea potrivit căreia El poate dori ceva în zadar sau că ceva se poate întâmpla împotriva voii Sale.

Bucer spunea: „Dumnezeu nu a dorit mântuirea reprobaților, văzând că nu i-a ales și nici nu i-a creat pentru acest scop.” În acord sunt cuvintele lui Luther: „Aceasta poate fi o ofensă pentru natura noastră rațională, că Dumnezeu poate, din propria voință imparțială, să părăsească anumiți oameni, să-i împietrească și apoi să-i condamne; dar El a oferit dovezi abundente, și o face permanent, că așa stau lucrurile, și anume, că singurul motiv pentru care unii sunt mântuiți iar alții pierduți vine din dorința Lui de mântuire a unora și de pierdere a altora, în acord cu Pavel care spunea „El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.’”

Girolamo Zanchius, Absolute Predestination, p.52,53

Ce vrea să însemne acea afirmație a lui Moise din Deut 4.7? Cum se face că Dumnezeu a privat mulți oameni de lumina Evangheliei Sale, în timp ce alții s-au bucurat de ea? Cum se face că recunoașterea curată a doctrinei evlaviei nu a ajuns niciodată la unii, în timp ce alții au avut parte doar de câteva rămășițe obscure din ea? De aici va fi ușor de determinat direcția în care se îndreaptă raționamentul lui Pavel.

El l-a îndemnat pe Timotei să înalțe rugăciuni solemne în Biserică pentru regi și conducători. Dar pentru că părea oarecum absurd să se vină înaintea lui Dumnezeu cu rugăciuni pentru o clasă de oameni aproape lipsită de speranță (nu numai străini toți față de trupul lui Hristos, dar și având intenția să Îi zdrobească Împărăția cu toate puterile lor), el adaugă: „acest lucru este acceptabil înaintea lui Dumnezeu, care vrea ca toți oamenii să fie mântuiți.” Cu siguranță că Pavel nu vrea să spună prin aceasta decât că Dumnezeu nu a închis calea mântuirii pentru nici un fel de oameni; mai degrabă; El și-a revărsat în așa măsură îndurarea, încât dorește ca nimeni să nu fie lipsită de ea. De vreme ce se vede clar că El este preocupat acolo de clase de oameni, și nu de indivizi, să abandonăm orice altă discuție.

Jean Calvin, Învățătura religiei creștine: vol 2, 153

Voia lui Dumnezeu ca toți oamenii să fie mântuiți (1 Timotei 2.4) nu contrazice cuvântul lui Hristos care spune că cine crede nu este judecat (Ioan 3.18), deodată ce voia lui Dumnezeu este ca toți oamenii să fie salvați cu condiția ca aceștia să accepte adevărul. De fapt, Dumnezeu împlinește tot ceea ce determină să facă. Ceea ce intervine între „antecedent” și „consecutiv” nu este o acțiune umană la care reacționează Dumnezeu, ci o condiție divină. Astfel, dacă voia antecedentă este voluntas signi (voia revelată), adică, porunca sau preceptul, voia consecutivă a lui Dumnezeu este voia eficace. Această interpretare poate fi folosită pentru 1 Timotei 2 fiind dat faptul că voia antecedentă revelată este că toți oamenii, indiferent, sunt chemați de Evanghelie iar condiția mântuirii este pusă în fața tuturor, în timp ce voia consecutivă și eficientă îi mântuiește doar pe cei aleși.

Musculus – în Richard A. Muller, Post-Reformation Reformed Dogmatics: vol 3, 443.

Dacă interpretăm aceste cuvinte în sens arminian, fie Dumnezeu nu-Și îndeplinește dorințele fie toți oamenii fără excepție sunt mântuiți. Doctrina care-L prezintă pe Dumnezeu dezamăgit contrazice nenumăratele pasaje biblice care susțin suveranitatea Lui.

Și dacă El a vrut ca națiunile să fie mântuite, de ce a limitat cunoașterea căii mântuirii la restrânsele granițe ale Iudeii? Cu siguranță nimeni nu va nega că El ar fi putut face cunoscută Evanghelia neamurilor la fel de ușor ca evreilor. Acolo unde El nu a asigura mijloacele, putem fi siguri că nu a murit scopurile.

Versete ca acestea par a fi înțelese cel mai bine referindu-se nu la oameni în mod individual, ci la adevărul general conform căruia Dumnezeu este binevoitor și nu-Și găsește plăcerea în suferințele și moartea creaturilor Sale. Putem observa totodată că pasajele universaliste, dacă sunt interpretate în sens evanghelic și aplicate la scară largă așa cum le aplică arminienii, dovedesc mântuirea universală – un rezultat contrazis de Scriptură și care nu e susținut nici măcar de arminieni.

Loraine Boettner, Doctrina Reformată a Predestinării, 250.

1. Contextul cărții 1 Timotei sugerează că în această epistolă apostolul Pavel confruntă un fel de erezie exclusivistă. Oponenții apostolului se bazau pe genealogii limitând mântuirea la un anume grup de oameni, excluzându-i din planul de mântuire a lui Dumnezeu pe păcătoșii notorii sau pe cei din backrounduri inerioare (1.4; Tit 3.9).

2. Întrebare e dacă Pavel se referă în acest text la toți oameni fără excepție sau la toți oamenii fără distincție. Referința imediată (v2) sugerează că se referă la variate clase de oameni.

3. „Pentru toți” din versetul 6 susține se referă tot la „toți oamenii fără distincție” – această perspectivă fiind susținută de versetul 7 unde Pavel subliniază lucrarea lui pentru neamuri.  În Fapte 22.15 unde Pavel vorbește despre a fi martori pentru „toți oamenii” el se referă clar la „toți oamenii fără excepție”. Versetul 21 confirmă ipoteza prin cuvintele Domnului: „Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri…”

4. Pavel susține că atât neamurile cât și evreii sunt justificați prin credință prin argumentul din versetul 5 care afirmă Exclusivitatea Dumnezeirii și de aceea existența unei singure căi de mântuire. Deodată ce este un singur dumnezeu (Deut. 6.4), este o singură cale de salvare și „un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni”. Intențiile mântuitoare ale lui Dumnezeu sunt universale, incluzându-i pe evrei cât și pe neamuri.

5. O asemenea interpretare nu este o sofisticărie reformată deoarece și cei care nu simpatizeaază cu doctrina reformată detectează un accent asupra incluziunii neamurilor ca răspuns entru un soi de exclusivism iudaic (1 Tim. 1.4). Acesta este un răspuns paulin corectiv pentru înțelegerea elitistă exclusivistă a mântuirii conectată cu învățătura falsă.

6. Expresia „pentru toți” legată de moartea lui Hristos, în versetul 6, trebuie înțeleasă ca și mai înainte ca referindu-se la „tot felul de oameni” (v.1,4) deodată ce Pavel subliniază în particular misiunea între neamuri în următorul verset (v.7)

7. Timotei 2.6 susține ideea că Hristos a procurat mântuirea pentru tot felul de oameni din grupuri variate de oameni. Textul și contextul nu spun nimic despre Hristos ca fiind răscumpărare potențială pentru toți. Limbajul din versetul 6 „S-a dat pe Sine” – este un mod tipic Paulin de a se referi la cruce, și de fiecare dată se referă la sacrificiul de Sine actual al lui Hristos pentru credincioși (Rom. 8.32; Gal. 1.4; 2.20; Ef. 5.2; Tit 2.14).

8. Motivul pentru care Pavel poate vorbi într-un mod expansiv este pentru că își vede misiunea ca și globală (2.7; Fapte 22.15), soteriologia lui este universală în sensul corect (2.5; Rom. 2.38-30), și confruntă o erezie elitistă care excludea anumite feluri de oameni de la mântuirea lui Dumnezeu (1 Timotei 1.4). Hristos a murit pentru tot felul de oameni nu doar pentru un grup elită.

Thomas Schreiner, He came and He sought her, p.376-379

Acest articol a fost publicat în comentarii, doctrinele harului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s