Calvin despre 1 Timotei 2:4-5

“care voiește ca toţi oamenii să fie mântuiţi și să vină la cunoștinţa adevărului. Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,” 1 Timotei‬ ‭2:4-6‬ ‭

Este sigur că toți cărora le este adresată Evanghelia sunt invitați la nădejdea vieții veșnice. Pe scurt, așa cum chemarea este o dovadă a alegerii secrete, așa cei pe care Dumnezeu îi face părtași Evangheliei sunt admiși de El să primească mântuirea; pentru că Evanghrlia ne descoperă neprihănirea lui Dumnezeu, care este o cale sigură de intrare în viață.

Aici vedem prostia copilărească a celor care prezintă acest pasaj ca fiind opus predestinării. Ei zic „dacă Dumnezeu dorește nediscriminatoriu să fie mântuiți, este fals că unii sunt predestinați prin planul Său veșnic la mântuire, iar alții la pieire”. Poate ar avea vreun motiv să scrie aceste lucruri dacă Pavel ar fi vorbit despre indivizi; deși voia lui Dumnezeu nu trebuie judecată din decretele Sale secrete, când El ni le descoperă prin semne externe, totuși asta nu înseamnă că El nu a determinat în Sine ce intenționează ce să facă cu fiecare individ uman.

Dar nu vreau să spun nimic despre acel subiect, pentru că nu are nimic de-a face cu acest pasaj; deoarece am fost să spunem simplu că nu există oameni sau ranguri lume care să fie excluse de la mântuire, pentru că Dumnezeu dorește ca evanghelia să fie proclamată tuturor fără excepție. Predicarea Evangheliei dă viață, și de aceea el concluzionează în mod corect că Dumnezeu invită în mod egal toți oamenii să fie părtași mântuirii. Însă discursul prezent se referă la clase de oameni, și nu la persoane individuale; pentru că întregul scop al lui este să includă în acest număr împărații și națiunile străine. Că Dumnezeu dorește ca de doctrina mântuirii să se bucure ei ca și alții, este evident din pasajul citat deja, și din alte pasaje de aceeași natură.

Într-un cuvânt, Pavel intenționează să arate că este datoria noastră să considerăm, nu ce fel de persoane sunt împărații la acel timp, ci ceea ce Dumnezeu intenționează ca ei să fie. Acum, îndatorirea ce se naște din dragostea pe care o datorăm aproapelui nostru este să fim preocupați și să ne dăm străduința pentru mântuirea tuturor celor pe care Dumnezeu îi include în chemare, și să mărturisim acest lucru prin rugăciuni evlavioase.

Cu aceeași perspectivă îl numește pe Dumnezeu mântuitorul nostru, pentru că cum altfel obține mântuirea dacă nu din bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu? Același Dumnezeu care ne-a făcut deja părtași mântuirii poate cândva să extindă harul și la ei. Cel care ne-a atras deja pe noi la El poate să-i atragă și pe ei împreună cu noi. Apostolul ia de la sine înțeles că Dumnezeu va face acest lucru, pentru că a fost prezis prin predicțiile profeților, în legătură cu toate rangurile și toate popoarele.

Termenul universal „toți” trebuie întotdeauna înțeles referitor la clase – de oameni, și nu de persoane; este ca și cum el ar fi spus că nu doar evreii, ci și neamurile deopotrivă, nu doar persoane de rang smerit, ci și împărații deopotrivă, au fost răscumpărați prin moartea lui Cristos. De aceea, odată ce El dorește ca beneficiul morții Sale să fie comun tuturor, i se aduce o insultă de către cei care exclud vreo persoană de la nădejdea mântuirii

Acest articol a fost publicat în doctrinele harului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s