Sesiune București pe Doctrinele Hrului – Conferința Semper Reformanda (text)

1. Introducere în Doctrinele Harului

Doctrinele Harului sau cele cinci puncte ale calvinismului nu sunt doctrinele lui Calvin. El ar fi fost oripilat la gândul că cineva ar fi numit cuvintele Scripturii ca fiind calvinism.

Deși nu tot ce au spus reformatorii este după Cuvânt, totuși recunoaștem că Reforma a fost un eveniment unic în istorie când Dumnezeu a făcut ca lumina Evangheliei să cuprindă Europa prin cei pe care noi îi numim reformatori.

Aceste doctrine nu sunt toată Biblia. Deși sunt un fundament teologic de pe care predicăm totuși ele nu sunt predicate la fiecare text biblic expus.

Aceste doctrine sunt supuse la tot felul de caricaturizari și de aceea trebuie să prezentăm adevarul cu atenție asa încât Satan să nu aibă nimic de câștigat de la noi.

Noi nu punem la îndoială mântuirea sau caracterul susținătorilor doctrinelor arminiene, ci acuratețea doctrinelor lor. Așadar, noi vom vorbi despre doctrine, nu despre persoane.

2. Prezentarea Doctrinelor Harului

Forma este destul de simplă și ne ajută să ținem minte doctrinele. Primul și ultimul punct Îl prezintă pe om înainte și după regenerare. Cele trei puncte de mijloc de scriu lucrarea Tatălui, a Fiului, a Duhului Sfânt.

Legăturile dintre doctrine

În primul rând, punctele sunt prezentate așa încât să sublinieze lucrarea lui Dumnezeu în mântuire. Mântuirea este o lucrare la care omul participă însă Dumnezeu este Autorul mântuirii.

În al doilea rând, punctele arată perfecțiunea lucrării mântuirii. Cei pe care Tatăl i-a ales, sunt răscumpărați de Fiul și sunt atrași de Duhul Sfânt. Este descrisă o lucrare completă și perfectă.

În al treilea rând este evidențiată legătură dintre aspectul etern (alegerea veșnică) și cel temporal al mântuirii (atragerea). Mântuirea începe în veșnicie și este arătată în timp.

În al patrulea rând arată lucrarea făcută în exteriorul nostru (alegerea și ispășirea) și în interiorul nostru (atragerea și păstrarea). Mântuirea este realizată în exteriorul nostru și abia apoi ne este aplicată.

În al cincilea rând, ultimile două puncte arată legătura dintre faza inițială, etapa intermediară și etapa finală a mântuirii (convertire, perseverare și proslăvire)

În al șaselea rând, primul punct și ultimul punct arată starea omului înainte de regenerare și după regenerare: de la depravare la sfințenie.

 

3. Implicațiile și impactul radical Doctrinelor Harului sau motive pentru care Doctrinele Harului sunt vitale în creștinism.

 

Doctrinele Harului nu sunt un simplu demers teologic și nici un alt sistem teologic. Aceste doctrine trebuie să aibă un impact puternic asupra vieții personale și asupra vieții bisericești. Un individ sau o biserică care va asimila aceste doctrine va suferi o transformare radicală. În mod exagerat, dar de înțeles, unii oameni au numit adoptarea doctrinelor harului a doua naștere din nou.

(1) Doctrinele Harului aduc o siguranță fundamentată. Dacă mântuirea depinde în totalitate de Dumnezeu atunci ea este sigură în mâinile Sale. Dacă ea ar depinde câtuși de puțin de noi și dacă acel lucru pe care îl facem noi poate dărâma toată lucrarea mântuirii atunci ea nu mai poate să ne ofere siguranță.

(2) Doctrinele Harului dau o convingere adevărată de păcat. Această doctrină smerește, arată profunzimile păcatului și îl coboară pe om în fața sfințeniei lui Dumnezeu. Această aduce omul la capătul puterilor și-l pregătește pentru o pocăință autentică.

(3) Doctrinele Harului dau speranță în cele mai crunte lupte și ispite. Un om care a făcut un păcat prea mare va ajunge rapid la disperare. Doar un necreștin nu cunoaște crizele spirituale prin care trece orice credincios angajat în lupta contra ispitelor și păcatului. În acele momente doar siguranța în harul și perseverența lui Dumnezeu ne țin în viață spirituală. Nu există păcat de neiertat decât necredința apostaților, abandonaților și celor trecuți cu vederea de Dumnezeu. Nu există păcate din care să nu-și scoată aleșii!

(4) Doctrinele Harului dau putere în procesul sfințirii. Cum pot ști eu că mă pot sfinți decât că am promisiunea unei mântuiri complete, a unei intervenții continue, suverane și supranaturale a lui Dumnezeu în viața mea. Aceste doctrine motivează perseverența în har și nu o scurtcircuitează prin frică și falimente „prea mari”. Ea asigură credinciosul de ajutorul permanent al Duhului.

(5) Doctrinele Harului alungă motivațiile omenești și naturale. Frica, încrederea în propriile eforturi și dorința de a-i răsplăti lui Dumnezeu sunt motivații omenești care se regăsesc la oamenii nenăscuți din nou. Dacă mântuirea depinde câtuși de puțin de fapte atunci aceste motivații păcătoase sunt inevitabile.

(6) Doctrinele Harului dau dependență totală de Dumnezeu pentru toată viața. Mântuirea nu este un eveniment antropocentric, ci teocentric în esență și la centru, de la început și până la final. Omul este chemat să se uite la Dumnezeu, nu la sine. Doctrinele Harului hrănesc credința pentru că atrag atenția doar asupra lui Dumnezeu și a lucrării Sale. Nu depindem de propria voință, ci de Duhul Sfânt care dă și voința și înfăptuirea.

(7) Doctrinele Harului determină virtuțile esențiale în creștinism. Omul face fapte din dragoste, nu pentru a câștiga ceva, el are o speranță deplină datorită promisiunilor și lucrării perfecte a lui Dumnezeu și depinde doar de Dumnezeu în toate părțile mântuirii – adică are credință.

(8) Doctrinele Harului curățește și aprinde închinarea. Închinarea este curată doar atunci când toate meritele sunt date lui Dumnezeu, când El este recunscut ca sursa a tot ceea ce este bun și când El, nu omul produce și face reală mântuirea.

(9) Doctrinele Harului exclud contribuția faptelor din mântuire. Dacă îmi pot pierde viața în Hristos prin fapte atunci rămânerea în El tot de fapte depinde, nu de El. Înseamnă că cel puțin partea de mijloc, procesul mântuirii, depinde de faptele mele.

(10) Doctrinele Harului Îl prezintă pe Dumnezeu mântuitor, nu pe om. Dacă eu nu pot fi mântuit decât dacă eu accept și dacă acest accept este rezultatul exclusiv al deciziei mele fără atunci eu sunt cel care mă mântuiesc. În ultimă instanță omul este propriul său mântuitor, nu Hristos.

(11) Doctrinele Harului linșează metodele manipulative din evanghelizare. Dacă eu cred că omul este mort, nu are rost să-l manipulez; dacă cred că Dumnezeu alege, nu are rost să forțez lucrurile; dacă cred că El atrage, nu are sens să-l atrag cu metode omenești.

(12) Doctrinele Harului aprind focul sfânt al rugăciunii credinței. Doar un Dumnezeu suveran, care poate frânge orice inimă, mă poate pune pe genunchi și îmi poate aprinde focul sfânt al rugăciunii mijlocitoare. Dacă El nu poate topi orice inimă, propria mea inimă se umple de necredință, dubii, speculații și disperare.

(13) Doctrinele Harului prezintă o ispășire reală, nu potențială. Dacă Isus a purtat păcatele mele atunci eu trebuie să fiu mântuit. Dacă nu sunt mântuit, este datorită vreunui păcat și înseamnă că El nu l-a purtat. Dacă jertfa Lui nu mă mântuiește atunci eu sunt acela care activează ispășirea și ea este doar potențială, nu reală fiindcă nu a ispășit nimic deodată ce eu mor pentru ceea ce se afirmă că a ispășit. Ispășirea asigură experimentarea mântuirii.

(14) Doctrinele Harului prezintă o mântuire completă. Tatăl plănuiește, Fiul ispășește, Duhul regenerează și sfințește până la capăt. Aceasta este mântuirea deplină în Hristos pe care întreaga Sfântă Treime o produce în mod desăvârșit în fiecare credincios. El nu doar convertește și justifică, ci sfințește și proslăvește.

(15) Doctrinele Harului prezintă Sfânta Treime suverană și perfectă. Tatăl nu dorește să mântuiască ceva ce nu a plănuit și ceva ce nu v-a reuși. Fiul nu a încercat să moară la cruce pentru miliarde de oameni pe care știa sigur că nu-i va putea mântui fiindcă ei nu vor vrea. Duhul Sfânt nu încearcă să atragă oameni care nu-s nici aleși și nici mântuiți prin Isus și care probabil nici nu vor auzi vreodată asemenea lucruri.

(16) Doctrinele Harului păstrează supranaturalul în mântuire. Dacă mântuirea mea depinde de propria mea decizie atunci regenerarea devine o tranzacție pur omenească și ea nu mai este un miracol, o înviere din morți cum spune Scriptura. Dar asta este ceea ce noi așteptăm – oameni cu totul transformați de Dumnezeu. Când refuzi să crezi acest lucru vei avea convertiri, nu învieri. Harul nu este pur și simplu comunicat doar prin auz și minte, ci printr-o lucrare lăuntrică, secretă, puternică și supranaturală a Duhului Sfânt.

(17) Doctrinele Harului păstrează gloria doar lui Dumnezeu în toată mântuirea. Dacă eu am o contribuție cât de mică sau dacă, conform tezei arminiene, eu sunt factorul decisiv în mântuire, atunci eu merit de fapt cea mai mare parte din glorie pentru că în orice moment mântuirea depinde de mine, de la început la final, dacă eu accept și dacă eu persevereze și vreau să rămân în mântuire.

(18) Doctrinele Harului păstrază intact harul, Noul Legământ, justificarea și ispășirea. Harul oferă iertare și eliberare de orice păcat – care ar putea să mă ducă la căderea din credință; În Noul Legământ condițiile mântuirii sunt împlinite de Dumnezeu în mine; procesul de judecată pentru toate păcatele mele este făcut odată pentru totdeauna în Hristos; eu am fost cu adevărat ispășit de orice păcat care ar fi putut să-mi anuleze mântuirea la oricare punct din etapele ei.

(19) Doctrinele Harului pun într-o lumină fascinantă atributele Dumnezeirii. Dumnezeu are toată înțelepciunea și puterea ca să-și ducă planurile la îndeplinire cu privire la toți aleșii Săi. Dragostea Lui este desăvârșită, specială, eternă pentru aleșii Săi și nimeni nu poate fi extras din ea nici măcar din propria lor voință.

(20) Doctrinele Harului produc dedicare în toate responsabilitățile creștine, personale sau eclesiale. Indolența vine când ești disperat și incapabil. Această învățătură ne asigură de harul, puterea, dragostea lui Dumnezeu pentru credincioși. Noi lucrăm pentru că El lucrează deja. Eu perseverez doar pentru că știu că am har și suficientă putere pentru orice situație și responsabilitate.

(21) Doctrinele Harului fac adevărata diferență dintre religia faptelor și creștinism. În creștinism mântuirea este (1) un miracol, nu o lucrare omenească, (2) vine din exterior, nu din om, (3) se bazează pe favorul lui Dumnezeu, nu pe acțiunile omului, (4) este inițiată și lucrată de Dumnezeu, nu de vreo dorință sau acțiune a omului.

4. Istoria formulării (nu formării) Doctrinelor Harului (cinci etape)

1. Mărturisirea de credință galică (1559) a fost pregătită pentru o biserică reformată din Franța. Ea are 42 de articole și se bazează pe o mărturisire scrisă de Calvin care conținea 35 de articole.

Mărturisirea de credință belgiană are la bază mărturisirea galică. Ea este importantă pentru că pe seama ei s-a pornit dezbaterea arminiană – calvinistă.

(a) Guido de Brès a fost autorul ei principal – un predicator în bisericile reformate din Olanda. Prima versiune este datată în anul 1561.

(b) A fost trimisă spre aprobare altor biserici reformate și în 1562 lui Filip 2 – al Spaniei.

(c) În 1566 textul a fost revizuit de Sinodul ținut la Antwerp. A devenit textul principal în combaterea arminianismului.

(d) A fost revizuită la Sinodul de la Dort (1618-1619). Este formată din 37 de articole. Revizuirea a fost făcută în limba franceză.

(e) Theodore Beza face prima traducere în latină în 1581 și în 1918 a fost pregătită a doua versiune de Festus Hommius pentru Sinodul de la Dort.

2. Arminius – Gomarus

 

Nașterea controversei. Este ordinat păstor în Amsterdam. Naște două controverse când ține o serie de predici pe Romani. Contrar opiniei clasice Arminius spune că în Romani 7 omul de acolo nu este născut din nou, ci doar cercetat puternic de Duhul Sfânt, iar în Romani 9 Arminius nu predică despre predestinare, ci doar despre justificarea prin credință.

Acuzațiile. Este chemat în 1603 profesor la Universitatea din Leiden ca să predea teologie. Aici formează o școală teologică în care își expune opiniile. În acest timp se scriu câteva scrisori împotriva lui în care este acuzat de erezie și pelagianism. Arminius solicită să își prezinte public opiniile și poziția.

Primul conflict. În anul următor, în 1604 Willem Bastingius expune public, în prezența lui Arminius, pe 7 februarie 1604, câteva din doctrinele lui Samuel Gruterus este pus de Gomarus, un alt profesor din Leiden, să îl combată și să apere poziția calvinistă, lucru care are loc în 14 Octombrie 1604.

Dezbaterile publice Urmează trei dezbateri publice înaintea curții supreme de la Den Hague în mai 1608, octombrie 1608 și apoi în 1609. În timpul acestei conferințe Arminius se îmbolnăvește grav, se întoarce la Leiden unde moare la scurt timp.

 

3. Ucenicii lui Arminius

 

Politic îl aveau Iohan van Oldenbarnevelt care se afla într-o poziție unică devenind cel mai puternic lider politic în Provinciile Unite. El publică în 1610 un tratat prin care arată puterea statului asupra bisericii și luptă pentru a împiedica întâlnirea unui Sinod Național care ar fi condamnat arminianismul.

 

Protestul. Sunt 46 de slujitori și susținători ai lui Arminius din școala de predicare de la Leyden, împreună cu cei doi lideri ai lor (Uytenbogaert și Episcopius), s-au întâlnit la Gouda în 16 Ianuarie 1610 unde au formulat și publicat 5 doctrine care combăteau cinci articole calviniste cu care nu erau de acord. Întâlnirea are loc la 1 an de la moartea lui Arminius și la 46 ani de la moartea lui Calvin. Au publicat în același an aceste 5 articole.

Respingerea protestului. Johannes Uytenbogaert, care a și redactat documentul Remonstranților i-l dă lui Oldenbarnevelt pentru a fi prezentat conducerii generale. Aceștia refuză să dea curs remostranților și amâna câteva luni discuția chemând la toleranță reciprocă.

4. Contra-protestul lui Festus Hommius (1576-1642) față de tezele arminienilor

 

Este primul exponent al Doctrinelor Harului și probabil el a formulat prima expunere sistematizată a Doctrinelor Harului.

Din 1602 este predicator în Leiden și a fost rapid atras în conflict cu Arminius devenind un un partizan a lui Franciscus Gomarus.

A publicat cărți polemice și a participat la conferințe cu liderii remonstranți ca și Johannes Wtenbogaert.

Contra – protestul a fost scris în 1611 de Festus Hommius. Documentul apăra Confesiunea Belgiană împotriva criticilor teologice ale ucenicilor lui Arminius (adică cele cinci teze).

5. Conferințele și conflictele (1611,1616, 1617)

Două conferințe. Conducerea provinciilor organizează o conferință limitată în 10 Martie 1611 la The Hague unde câte șase reprezentanți și-au prezentat pozițiile. Conferința a ținut doua luni. Fiecare parte scrie documente cu argumente si contra-argumente. A doua încercare de împăcare din partea conducerii are loc la Delft în același an. Dar este fara succes.

 

Escaladarea conflictului. În anul 1616 societatea olandeză s-a polarizat și a ajuns la un punct critic. Arminienii și calviniștii erau aproape gata să pornească un război. În anul 1617 remostranții au stârnit niște răscoale. Prințul Maurice refuză să-și folosească trupele pentru a menține ordinea.

 

6. Sinodul Național de la Dordrecht (1618-1619)

 

În același an patru provincii cer States General să convoace un sinod național. Provincia Olandei refuză acest apel. În urma mai multor evenimente sub cârmuirea lui Maurice în Noiembrie 1617 conducerea provinciilor a votat pentru a chema un sinod național. Inevitabilul are loc.

Episcopius este ales purtător de cuvânt din cei 13 reprezentanți ai remostranților pentru Sinodul național de la Dort care are loc în 1618, însă ei refuză participarea și audierea în condițiile stabilite de sinod așa că sunt respinși.

După sinod, în 1619, Episcopius își pierde slujba și este trimis afară din țară împreună cu ceilalți 12 protestatari. Oldenbarnevelt este decapitat pentru înaltă trădare împotriva prințului Maurice.

Sinodul a fost o adunare națională a Bisericii reformate (naționale) olandeze. La această adunare au fost invitați reprezentanți din alte 8 țări străine.

Au ținut din 13 Noiembrie 1618 până în 9 Mai 1619. În total au fost 154 de sesiuni.

Aceste canoane constituie una dintre cele trei confesiuni – Catehismul Heidelberg, Confesiunea Belgiană și Canoanele de la Dort.

Au participat 86 de slujitori (dintre care 39 păstori, 18 prezbiteri din bisericile belgiene, 5 profesori din universitățile din Olanda, 19 delegați din bisericile reformate din Germania și Elveția, și 5 profesori și preoți din Marea Britanie) și 18 reprezentanții seculari. Au fost opt reprezentanți din biserici reformate străine.

Sinodul a respins în unanimitate protestul. Au formulat decizii judeciale prin care au apărat doctrinele discutate.

În 1625 s-a dat libertate religioasă și remostranții au putut să se întoarcă în Olanda, să predice doctrinele lor și să planteze biserici arminiene.

5. Hermeneutică elementară pentru Doctrinele Harului

 

(1) Formulăm doctrine pe pasajele scrise cu scopul precis de a trata subiectul mântuirii. A fost scris pasajul pentru a oferi un îndemn, pentru a avertiza sau pentru a prezenta o realitate? Dacă este un îndemn, o încurajare sau o avertizare, le voi înțelege așa și nu ca și cum s-ar vorbi despre profeții etc.

(2) Interpretăm expresiile biblice în contextul imediat al pasajului și cărții, nu cu definiții presupuse de noi sau preluate din alte pasaje. Trebuie să dăm voie textului să ne învețe și ce înseamnă anumiți termeni, nu să presupunem noi că înseamnă una sau alta.

(3) Încadrăm textele în mod corect în funcție de subiect. Este o întrebare simplă dar crucială pe care trebuie să o punem în dreptul fiecărui text: despre ce vorbește acest pasaj? Nu abordăm pasaje care tangențial ating subiectul mântuirii și nici pasaje care nu vorbesc despre mântuire, ci ne ducem la cele scris cu acest scop precis.

(4) Pornim de la pasaje doctrinare către pasajele narative și experiențe. Pasajul narativ trebuie să ilustreze un adevăr din pasajele doctrinare. În foarte multe cazuri oamenii fug la exemple și ignoră pasaje clasice dedicate subiectului.

(5) Încadrăm textul din punct de vedere morfologic: este un pasaj indicativ sau imperativ? Este o poruncă sau se afirmă o realitate deja împlinită? În multe cazuri pasajele imperative sunt interpretate ca realități care au avut deja loc.

(6) Trebuie să interpretăm pasajul în perioada și în termenii legământului specific. Pasajele din Vechiul Testament, de la întemeierea acestuia sau stipulațiile acestuia deși pot să ne ofere principii, totuși nu se pot aplica subiectului mântuirii fără calificări luate din Noul Testament.

6. Fundamentul biblic al Doctrinelor Harului

 

Fundamentul biblic pentru doctrinele harului este însăși Sfânta Scriptură. Eu nu cred că există vreun text care să vină împotriva doctrinelor harului. Pasaje care avertizează, amenință, prezintă pericole sau arată oameni care au căzut de la credință sunt pasaje care nu pot fi și nu trebuie ignorante de un creștin sincer. Spu despre ele că oricum ar fi interpretate ele nu vorbesc despre oameni născuți din nou care ajung în iad. Mie doctrinele harului îmi oferă o interpretare satisfăcătoare așa încât să nu distrug doctrina mântuirii pentru o interpretare radicală a acestor pasaje.

Este greu să găsim un pasaj biblic care să conțină toate aspectele doctrinelor harului însă avem suficiente pasaje care să prezinte esența doctrinelor harului și ceea ce voi face în partea a doua a acestei sesiuni este să vă aduc înainte un asemenea text.

7. Doctrinele Harului în mărturisirea CDE

 

Dintre mărturisirile de credință produse în România aceasta este cea mai reformată mărturisire. A mai existat mărturisirea baptistă a ungurilor baptiști dar care a fost modificată în anii 20 așa încât nuanțele puternic reformate s-au pierdut.

Totala depravare

Noi credem şi mărturisim că, în urma păcatului comis de Adam prin încălcarea Cuvântului lui Dumnezeu, omul şi-a pierdut starea de nevinovăţie şi statutul de administrator deplin al lucrării lui Dumnezeu, căzând sub blestemul morţii spirituale şi fizice (despărţit de Dumnezeu), corupt, total depravat în structura sa spirituală şi morală şi incapabil să aleagă sau să facă ceea ce este plăcut înaintea lui Dumnezeu, dacă nu intervine harul divin (Gen. 3:1-19).

Noi credem şi mărturisim că, în sine însuşi, omul nu are puterea de a se mântui singur, de aceea este pierdut pentru totdeauna. Omul nu-L va căuta niciodată din propria iniţiativă pe Dumnezeu (Rom. 3:11). El este rob al păcatului (Rom. 6:17), iar împlinirea voii lui Dumnezeu este pentru el o nebunie (1 Cor. 1:18; 2:14); inima îi este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea (Ier. 17:9), îndreptată numai spre rău (Gen. 6:5)

Alegerea necondiționată

Noi credem şi mărturisim că alegerea este actul suveran al lui Dumnezeu prin care, înainte de întemeierea lumii, El a pus deoparte pe cei pe care i-a chemat, i-a regenerat, i-a mântuit şi i-a sfinţit în Isus Cristos (Rom. 8:28-30; Efes. 1:4-11; 2 Tes. 2:13; 2 Tim. 2:10; 1 Petru 1 :1-2). Baza alegerii lui Dumnezeu este buna plăcere a voii Sale (Efes. 1:4-11; Rom. 9:6-23).

Ispășirea

 

Lucrarea pe cruce a Domnului Isus nu l-a făcut pe om capabil de a fi mântuit, ci l-a mântuit (F. Ap. 20:28; Rom. 5:9-10,18-19). Chiar dacă această lucrare se aplică mai târziu în viaţa oamenilor, ei sunt mântuiţi pe baza sângelui vărsat de Domnul Isus la cruce, lucrarea ispăşitoare fiind încheiat.

Harul irezistibil

 

Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu îi răscumpără pe păcătoşi printr-un act suveran, eliberându-i atât de robia păcatului cât şi de consecinţele lui veşnice, prin Domnul Isus care a plătit, prin sângele Său, pentru fărădelegile omului (Isaia 53:10; Luca 2:14; Gal. 1:4; Col. 1:19-20).

Noi credem şi mărturisim că naşterea din nou (regenerarea spirituală) este lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt prin care îi sunt date omului o viaţă şi o natură nouă (Ioan 3:3-7; Tit 3:5, 2 Petru 1:3-4). Aceasta se face numai prin puterea Duhului Sfânt, prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 5:24; Romani 10:13-17) pe care păcătosul îl aude, îl primeşte şi faţă de care răspunde pozitiv. Naşterea din nou se manifestă prin fapte ale pocăinţei care se văd într-o atitudine şi o comportare neprihănită, nu prin vorbirea în limbi, prorocire sau alte daruri miraculoase. (Rom. 12:3-8; 1Cor. 12:4-11; 13:8-10; 2 Cor. 12:12; Efes. 4:7-12; Evrei 2:1-4; 1 Petru 4:10-11).

Perseverarea sfinților

 

Noi credem şi mărturisim că cei care au crezut în jertfa Domnului Isus şi-L au pe Fiul lui Dumnezeu în viaţa lor, sunt mântuiţi şi au viaţa veşnică. Toţi cei născuţi din nou sunt păstraţi şi păziţi de Dumnezeu Tatăl pentru Domnul Isus Cristos (Ioan 10:28-29; Rom. 8:14 – 16, 35-39; Filip. 1:6; 1 Ioan 5:10-13; Iuda 1). Această siguranţă îi motivează pe credincioşi să trăiască o viaţă de sfinţenie şi nicidecum o viaţă de compromis cu păcatul (1 Ioan 3:6, 9, 10).

Acest articol a fost publicat în doctrinele harului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s