Nu, Hristos nu se naşte în inima nimănui!

Gata, mi-a ajuns! Insist să ne dezbărăm, să ne descotorosim, să ne exorcizăm limba, mintea, imaginaţia de asemenea formulări. Câteva dintre motivele pentru care pledez să facem asta sunt prezentate mai jos:

Întâi, exprimarea „să se nască Isus în inimă” este un limbaj nedefinit şi ca urmare duce la o sumedenie de confuzii. Ani de zile am auzit această expresie însă niciodată nu a fost explicată deoarece asta necesită o muncă haotică întrucât nu există material de studiu pentru această idee. Biblia nu ne oferă iar cei care folosesc expresia sunt incapabili să o umple cu semnificaţii duhovniceşti. Nu văd de ce semnificaţia altor termeni biblici ar trebui împrumutată pentru această bălărie.

Doi, acest limbaj este nebiblic. Unii compară acestă situaţie cu folosirea numelui „Sfânta Treime” care, spun ei, nu se regăseşte în paginile Scripturilor; însă comparaţia mi se pare pur şi simplu oribilă. Exemplele sunt incomparabile în importanţă. Pe lângă asta, Biblia oferă o terminologie clară pentru pocăinţă, convertire şi naştere din nou. Înlocuirea limbajului clar folosit de Duhul Sfânt cu idei născotite de imaginaţia omenească este un afront adus Sfintei Scripturi şi Duhului Sfânt care a inspirat-o. El a fost limpede şi clar când a inspirat Scriptura.

Trei, această bâlbâială verbală portretizează fals statutul şi starea prezentă a lui Hristos. Deci să fim clari: Hristos nu este Prunc, a fost acum 2000 de ani şi nu va mai fi prunc nici în sens spiritual şi nici fizic – adică în nici un sens. El este Domn, Mântuitor, Înviat, Înălţat în glorie şi aşteaptă ca toţi vrăjmaşii să-i fie făcuţi aşternut picioarelor.

Patru, acest limbaj pune în umbră natura şi scopul real al întrupării. Spuneţi că nu face asta dar o face. Întruparea lui Hristos a avut rolul de a lua natura umană, carne şi sânge în care să sufere pentru păcatele noastre. S-a înfrăţit cu noi prin întrupare. Hristos nu se mai întrupează. El este întrupat şi rămâne aşa. Hristos ca fiinţă trupească nu intră în nimeni. Este inadmisibil ca din amvoane să se audă tâmpenii de asemenea batjocoră ca şi „astăzi Isus se naşte din nou.” Nu, nu se naşte. În nici un fel!

Cinci, Ideea debusolează oamenii cu privire la caracterul depravat al inimilor oamenilor. A spune că Isus se naşte în inimă aseamănă inima cu ieslea însă inima omului este spurcată şi mizerabilă iar ieslea este mai sfântă decât totalul tuturor inimilor de pe planetă. Ieslea e un Templu sfânt pe lângă inima murdară a omului. Termenii „pocăinţă” şi „regenerare” arată clar natura inimii şi nevoia disperată a omului de a i se schimba inima „de piatră” cu una „de carne” (Ezechiel 36). Nu mai cântaţi „Hai, deschide inima ta” sau „Fă-i loc lui Isus în inima ta.” Nu o poţi deschide. Ai nevoie să-ţi fie schimbată, tăiată împrejur, exorcizată de pofte, păcat, împietrire şi necredinţă. Aceşti cântăreţi incompetenţi din punct de vedere al unei teologii şi unui corp doctrinar elementar ar trebui să pună mâna pe o teologie sistematică, sau pe Biblie.

Şase, Satan este autorul confuziei transmise prin limbaj, schimbării termenilor clari cu termeni nedefiniţi. Este în interesul lui să folosim un limbaj ceţos, confuz, abstract, general, pseudo-creştin tocmai pentru a pune în umbră doctrinele evanghelice. Faptul că suntem gata să spintecăm capete pentru a înlocui limbajul biblic cu un limbaj care nu e mai clar, relevant şi profund îmi arată cât de superficiali putem fi în gândire.

Şapte, această formulare pune în umbră natura pocăinţei şi regenerării. Când „Îl laşi pe Isus să se nască în inimă” nu găseşti deloc ideea de regret, aruncare la picioarele lui Hristos, implorare a milei Sale, cerere din inimă către Hristos ca ultimă şansă, plâns şi post pentru păcat; însă toate acestea sunt regăsite în termenul „pocăinţă.” Oricine poate face diferenţa. De ce să înlocuiesc un termen atât de clar cu nişte expresii atât de confuze.  Oare pentru că ne deranjează faptul că „pocăinţa” pune degetul pe rana din sufletele noastre?

Opt, această exprimare transmite ideea că poţi face ce vrei cu Isus. Adică Îi poţi permite să se nască în inima ta sau Îl poţi „lăsa afară”, Îi poţi „deschide uşa inimii” transformând-o într-o iesle sau Îl poţi lăsa afară trist şi  „să plângă în drum”. Hristos nu este în acest fel. El este înălţat în glorie şi nimeni nu poate face ce vrea cu Isus. În realitate ce putem face este să ne aruncăm la picioarele Sale, să implorăm mila Suveranului Salvator şi să-I aşteptăm ajutorul. El decide nu noi.

Nouă, comunicăm un mod fals de pocăinţă. Mi se pare greu de crezut că cineva găseşte în acest limbaj ideea de pocăinţă însă chiar dacă ar găsi, faptul că te pune pe tine în postura celui care aşteaptă pe Isus, iar pe Hristos Cel care vine la tine, transmite o falsitate grosolană despre pocăinţă. Modul în care El ne caută este foarte diferit de cum Îl căutăm noi. De fapt, El ne caută oricum însă noi suntem aceia care trebuie să implorăm, să batem, să strigăm, să căutăm, să cerem, nu El.

Zece, acest limbaj perverteşte felul locuirii lui Hristos în inimă. Bineînţeles că El locuieşte în inimile celor credincioşi, prin credinţă, prin Duhul Sfânt care ne uneşte cu El şi o face în calitate de unic Domn, Suveran, Conducător absolut. El nu cooperează cu noi ci El se află la frâiele vieţii curvei şi vameşului care vin la El în nevoia de viaţă, mântuire, Dumnezeu şi fericire în El cu pocăinţă şi credinţă deplină.

Cu această ocazie vă sugerez o cântare proaspătă cu o teologie limpede şi frumoasă, biblică şi profundă.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s