Ce au pierdut baptiștii în Mărturisirea de la Londra cu privire la disciplina bisericească

Mărturisirea de la Londra (1689) este foarte vagă cu privire la disciplinare. Acest lucru este ciudat pentru că mărturisirile anterioare au articole cu privire la acest lucru. Să privim câteva articole.

O mărturisire adevărată, 1596

Această mărturisire este copiată în proporție de 50% în a Prima mărturisire de credință baptistă de la Londra (1644). Este mărturisirea separatiștilor englezi.

Art. 24 – Hristos a dat această putere, de a primi sau de a înlătura orice membru, către trupul cel mare al bisericii şi fiecărei congregaţii creştine, şi nu fiecărui membru în parte sau vreunor membri mai deosebiţi de întreg, sau vreunei congregaţii oarecare; şi pentru asta fiecare congregaţie este îndemnată să întrebuinţeze cel mai bun ajutor pe care îl poate avea şi cei mai mulţi membri pe care-i poate întruni pentru a se pronunţa astfel în adunări publice (Psal. 122. 3. Act. 1, 47. Rom. 16, 2. Lev. 20, 4. 5. & 24. 14. Num. 5, 3. Deu. 13, 9. Mat. 18, 17. 1. Cor. 5, 4. 2. cor. 2, 6, 7. 8. b 1. Cor. 3, 21. 22. 23. Act. 15. 1. cor. 3, 4. 5. & 12. 20)

Art. 25 – Fiecare membru al fiecărei congregaţii creştine, oricât de destoinic, măreţ sau învăţat ar fi, va fi supus acestei legiuiri şi judecăţii lui Hristos; iar Biserica va proceda împotriva acelor persoane nu fără o mare grijă şi fără poveţele cuvenite. (Lev. 4. Psal. 141, 5. and 2, 10. 11. 12. & 149. 8. 9. 1. Chro 26, 20. Act. 11, 2. 4. 1: Tim. 5, 19. 20. 21)

Mărturisirea Helwys 1611

Art. 17. Frații care nu se pocăiesc de un păcat după ce au fost avertizați de către Biserică, trebuie să fie excluși din comuniunea sfinților (Matei 18:17; 1 Corinteni 5: 4,13) și prin urmare, nu comiterea păcatului duce la excluderea din Biserica, ci refuzul de a asculta de Biserică pentru reformare.

Prima Mărturisire de la Londra 1644

Art. XLII – Hristos a mai dat, de asemenea, puterea deplină bisericii Sale de a primi în sânul ei sau de a alunga, prin calea excomunicării, pe orice membru; iar această putere este dată fiecărei congregaţii în parte, dar nu unei persoane anume, nici unui singur membru sau prelat, ci întregului. (Fapte 2:47; Rom. 16:2; Mat. 18:17; 1 Cor. 5:4; 2 Cor. 2:6-8)

Art. XLIII – Şi fiecare membru în parte al fiecărei Biserici, oricât de erudit, măreţ sau învăţat ar fi, va avea să fie supus supravegherii şi judecăţii lui Hristos; iar biserica va purcede cu mare grijă şi blândeţe, potrivit poveţei, la fapte împotriva membrilor ei. (Mat. 18:16-18; Fapte 11:2. 3; 1 Tim. 5:19-21)

Mărturisirea de credință de la Westminster (1646)

Ne interesează această mărturisire pentru că ea stă într-o mare măsură la baza celei de-a doua Mărturisiri de credință de la Londra (1689)

Capitolul XXX . Despre disciplina bisericească

Art. 3 – Disciplina bisericească este necesară pentru recuperarea şi câştigarea fraţilor care greşesc; pentru descurajarea altora de la repetarea aceloraşi greşeli; pentru curăţarea acelui aluat care face să dospească toată plămădeala, pentru a apăra onaorea lui Cristos şi mărturia sfântă a Evangheliei; şi pentru a preveni mânia lui Dumnezeu care ar putea pe bună dreptate să vină asupra bisericii, dacă membrii ei ar îngădui ca legământul Său şi peceţile acestuia să fie profanate de cei vinovaţi de păcate notorii şi în dărătnici .

Art. 4 – Pentru a atinge mai bine aceste scopuri slujitorii bisericii vor începe cu o mustrare , apoi cu suspendarea temporară a participării la Cina Domnului şi apoi prin excomunicarea din biserică, conform cu natura abaterii şi cu gradul de vinovăţie a persoanei

A doua mărturisire de la Londra 1689

26.12 Toți credincioșii au obligația să se alăture unii altora în bisericile locale oricând și oriunde au oportunitatea de a face acest lucru, așa încât toți să se bucure de privilegiile bisericii dar să fie în același timp și sub autoritatea corectivă și de conducere a bisericii, în acord cu porunca lui Hristos. (1 Tesaloniceni 5:14; 2 Tesaloniceni 3:6,14-15; 1 Corinteni 5:9-13; Evrei 13:17)

Art. 26.13 Nici un membru al bisericii care a fost jignit de către un alt mem- bru și care a urmat datoria biblică față de acea persoană, nu are voie să disturbe ordinea în biserică în nici un fel. De asemenea, persoana jignită nu trebuie să lipsească de la întâlnirile bisericii sau de la administrarea sacramentelor din cauza ofensei, ci trebuie să aștepte rezolvarea situației sale în Hristos și prin acțiunile următoare ale bisericii. (Matei 18:15-17; Efeseni 4:2-3; Coloseni 3:12-15; 1 Ioan 2:7-11,18-19; Matei 28:15- 17; Efeseni 4:2-3; Matei 28:20.)

Acest articol a fost publicat în istorie baptistă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s