Apologia Harului Suveran

Chemarea cuceritoare a harului

28. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.

Toate lucrurile

Această promisiune fantastică toate lucrurile lucrează împreună spre bine se aplică doar celor credincioși. Așadar, textul îi are în vedere doar pe ei. Sunt însă două calificări prin care ei sunt identificați: dragostea lor pentru Dumnezeu și chemarea lui Dumnezeu. Pavel explică că cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu sunt cei chemați după planul Său. Această legătură teologică trebuie exploatată îndelung pentru că este o mină din care se pot extrage diamante ale adevărului lui Dumnezeu care vor fi foarte prețioase sufletului care le înțelege și le aplică prin credință.

Dar să mai zăbovim puțin asupra expresiei „toate lucrurile”. Pavel încheie capitolul arătând că nici moartea, sabia, sărăcia, persecuție și alte lucruri, adică chiar „toate lucrurile” nu ne pot despărți de dragostea lui Dumnezeu. Oare păcatele noastre nu ne pot despărți de dragostea lui Dumnezeu sau păcatele voluntare și conștiente? Sunt conștient că este un subiect sensibil și că unii ar putea folosi unele afirmații pentru a prezenta implicații pe care nici eu și nici acest text nu le afirmă. Dar sunt convins că Dumnezeu întoarce chiar falimentele noastre spre binele nostru. Acesta lucru nu poate să împingă un suflet regenerat spre păcat tocmai datorită sensibilității pusă în el de Duhul Sfânt în nașterea din nou. Toți cei care Îl cunosc pe Dumnezeu s-ar înfiora la gândul de a trăi în păcat ofensându-L pe Dumnezeu. Putem fi siguri că această învățătură nu poate duce la păcat pentru că Pavel spune despre acești oameni că Îl „iubesc pe Dumnezeu”.

Chemați de El pentru a-L iubi pe El

Chemarea lui Dumnezeu precede iubirea credincioșilor pentru că este absurd să vorbim despre oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu fără să fi fost întâi de toate chemați de Dumnezeu. Așadar, ordinea acestor expresii nu arată cum s-a realizat mântuirea, ci mai degrabă relația noastră cu Dumnezeu în două momente: prezent și trecut. Prezentul nostru (dragostea pentru Dumnezeu) este determinat de trecutul nostru (chemarea Lui). Aceasta este esența felului în care a fost realizată mântuirea.

Credincioșii sunt prezentați în acest text prin două relații. Prima este prezentă, a doua este trecută (dar cu efecte prezente); prima este subiectivă, a doua este obiectivă; prima este consecința celei de-a doua care este cauza; prima descrie ce face omul acum, a doua ce a făcut Dumnezeu. Este important ca să vedem această relație nu doar cronologic, ci să observăm ramificațiile și implicațiile teologice. Dacă noi Îl iubim pentru că El ne-a chemat înseamnă că Autorul mântuirii noastre este El. Acest lucru nu înseamnă că El ne-a dat șansa, ocazia sau oportunitatea mântuirii și nici că El ne-a oferit mântuirea, ci că El ne-a chemat într-un anume fel încât a realizat ce a dorit și astfel ne-a mântuit.

Două chemări

Această chemare a lui Dumnezeu este o chemare cuceritoare care produce iubire în cel credincios. Această chemare nu se referă la chemarea generală a Evangheliei pentru că, așa cum bine știm, mulți oameni necredincioși au parte de ea iar aceștia nu ajung niciodată să-L iubească pe Dumnezeu. Această chemare este o chemare specială care produce iubire de Dumnezeu. Această chemare trebuie să fie puternică, supranaturală, tainică și transformatoare pentru că ea produce în om ceea ce omul nu vrea și nu poate produce pentru sine – dragoste de Dumnezeu. Dar mai există un motiv pentru care știm că Pavel nu se referă la chemarea generală și acesta este faptul că în toate timpurile au existat porțiuni largi de populații care nu au auzit niciodată chemarea Evangheliei. Așadar, Pavel nu se poate referi la această chemare, ci la chemarea harului adresată inimii.

În afară de cazul în care vrem să spunem că toți oamenii Îl iubesc pe Dumnezeu, atunci trebuie să recunoaștem că doar cei ce Îl iubesc au parte de această chemare lăuntrică, supranaturală și eficace. Dacă toți oamenii au parte de această chemare este absurdă explicația lui Pavel dată în prezentarea identității acestor oameni. El spune – iată-i pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu și anume cei chemați după planul Său. Dacă toți ar fi chemați cu această chemare specială atunci toți L-ar iubi pe Dumnezeu pentru că Pavel spune că toți cei chemați Îl iubesc pe Dumnezeu. Este evident, așadar, că doar cei chemați special sunt cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și este evident că această chemare este una specială, nu generală.

O mântuire desăvârșită (de la predestinare la proslăvire)

29. Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. 30. Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.

Toți fără excepție

Observați repetarea termenului aceia care apare de cel puțin patru ori aici în relație cu cele patru faze ale mântuirii: preștiință și predestinare, chemare, îndreptățire și proslăvire. Pavel vorbește despre aceiași oameni. Acești oameni au parte de toate aceste faze ale mântuirii. Pavel nu prezintă nici o excepție. Cei care sunt predestinați ajung la proslăvire. Acest pasaj este fatal pentru doctrina pierderii mântuirii. Știu că cei aleși de Dumnezeu trec prin tot procesul mântuirii, nu doar prin anumite faze.

Dacă există oameni predestinați care nu sunt îndreptățiți atunci trebuie să existe cel puțin două categorii de oameni: unii predestinați care sunt îndreptățiți și unii predestinați care nu sunt. Dacă există oameni îndreptățiți care nu ajung să fie proslăviți înseamnă că avem alte categorii de oameni – unii predestinați și chemați dar nu îndreptățiți iar alții care sunt și îndreptățiți. Toată logica acestui text ar fi profund coruptă dacă ar exista posibilitatea ca unii predestinați să nu fie chemați, ca unii chemați să nu fie îndreptățiți și ca unii îndreptățiți să nu fie proslăviți. Pentru Pavel este evident că toți cei predestinați ajung în slavă.

Autorul decisiv al mântuirii

Toate fazele mântuirii prezentate aici sunt înfăptuite de Dumnezeu. Nu există nici un fel de prezență activă a omului. Prin aceasta nu spun că în procesul mântuirii omul este complet pasiv, ci spun că ceea ce face omul este întotdeauna un rezultat al acțiunii lui Dumnezeu și de aceea, atunci când privim mântuirea din perspectiva lui Dumnezeu, este irelevant răspunsul omului. Cred că acesta este motivul primar pentru care apostolul Pavel în mod intenționat evită să vorbească despre credința omului.

În capitolele anterioare din această epistolă apostolul a prezentat pe larg îndreptățirea prin credință și importanța credinței în raport cu aplicarea mântuirii, dar aici el evită complet menționarea ei. Când mântuirea este prezentată din perspectivă divină, când se dorește a se arăta factorul decisiv al mântuirii și când se urmărește prezentarea temeliei de nestrămutat a siguranței mântuirii atunci trebuie să vorbim despre acțiunile lui Dumnezeu, nu ale omului pentru că acțiunile Sale determină și produc ceea ce Dumnezeu a plănuit.

Gradul de realizare a mântuirii

Deodată ce toate etapele mântuirii sunt puse pe seama lui Dumnezeu și înfăptuite de El, toate sunt realizate în mod eficient. Dumnezeu cheamă eficient, îndreptățește eficient și proslăvește efiicent. Nu există retușuri, priviri înapoi, re-evaluări etc. Totul este realizat la perfecțiune. În acest punct ne diferențiem fundamental de unii care completează textul cu detalii care nu sunt precizate acolo.

Pentru unii textul trebuia scris așa: Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte (având credință), i-a şi hotărît mai dinainte (pe baza credinței lor) să fie asemenea chipului Fiului Său, … 30. Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat (dar depinde de ei dacă răspund); şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi (dacă au răspuns chemării); iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit (dacă au perseverat până la capăt). În această interpretare fiecare fază a mântuirii depinde, în ultimă instanță, de decizia și voința omului. Dar nicăieri în acest text nu găsim aceste explicații care denaturează profund înțelesul termenilor.

Observați că toate verbele prezintă acțiuni realizate deja. Chiar și proslăvirea este prezentată ca un act încheiat pentru că aici ni se prezintă perspectiva lui Dumnezeu, care se află în afara timpului, nu perspectiva omului angajat în procesul sfințeniei, având înaintea sa responsabilitățile sale pământești prezentate cu foarte mare seriozitate, ca și cum toată mântuirea ar depinde de îndeplinirea lor. Într-un anume sens, mântuirea depinde de răspunderea omului, dar este trist să nu înțelegem că această răspundere este îndeplinită doar în măsura în care Dumnezeu lucrează.

Din inima lui Dumnezeu în slavă

Pasajul începe cu a ne spune că noi am fost din veșnicie în gândul lui Dumnezeu. El ne-a cunoscut mai dinainte. Apoi ultima fază a mântuirii are de-a face tot cu veșnicia și prezintă împlinirea gândului lui Dumnezeu prin aducerea tuturor aleșilor în slavă. Perspectiva lui Dumnezeu asupra mântuirii noastre, pe care trebuie să o adoptăm acum, este că suntem hotărâți la mântuire din veșnicie, iar acest lucru se va realiza în glorie. Mântuirea este în întregime despre Dumnezeu, nu despre noi și deciziile noastre.

Ce temelie solidă are siguranța mântuirii noastre și ce bucurie profundă ar trebui să ne inunde sufletele. Cu ce seninătate ar trebui să trecem prin suferințe și ce închinare determinată ar trebui să se vadă între credincioși. Știm că mântuirea noastră a fost hotărâtă în mod particular, pentru fiecare dintre noi cei mântuiți, chiar din veșnicie. Și iată cum noi cei care am fost destinați la slavă, putem să ne bucurăm de acest adevăr prețios.

Precunoașterea în dragoste

Dumnezeu ne-a cunsocut mai dinainte. Așa începe textul. Știm din Scripturi că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile și este redundant să ni se spună că ne cunoaște și pe noi. Singurul motiv pentru care ar merita să fie menționat acest aspect este pentru că această cunoaștere are în vedere ceva mai mult decât atotcunoașterea lui Dumnezeu. De exemplu, când Domnul Isus spune niciodată nu v-am cunoscut El se referea la faptul că nu avea nici o relație cu acei falși învățători. În mod asemănător, când El spune Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, (Ioan 10:14) El se referă la o relație pe care o are cu oile Sale, nu la simpla lor cunoaștere pentru că El cunoaște și caprele, nu doar oile, motiv pentru care le poate izgoni din fața Sa (Matei 25:33).

Această precunoaştere este o cunoaştere intimă, personală, plină de dragoste, a lui Dumnezeu a oamenilor pe care îi va mântui. Termenul se referă la o cunoaştere care implică preferința (Amos 3:2; Osea 8:4; 1 Corinteni 8:3; Galateni 4:9). Un exemplu al acestui tip de cunoaștere îl vedem și în cazul lui Ieremia când Dumnezeu îi spune: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor” (Ieremia 1:5). În mod evident aici a fi cunoscut și a fi pus deoparte sunt sinonime. Astfel, cunoașterea lui Ieremia a însemnat alegerea și selectarea lui Ieremia pentru a fi proroc.

Preștiința precede predestinarea pentru că Dumnezeu nu poate predestina ceva ce nu cunoaşte. Dumnezeu alege pe cei pe care îi preferă și îi dorește pentru Sine pentru anumite scopuri. Precunoaşterea este mai dinainte, adică înainte de existenţa acestei lumi populate. Oricum Dumnezeu se află în afara timpului iar gândurile, deciziile și planurile Sale nu sunt legate de ceea ce se întâmplă în temporalitate. Astfel, atunci când citim că Dumnezeu cunoaște persoane, înțelegem că El se referă la o selectare a acelor persoane.

Dumnezeu cunoaşte persoane, nu faptele lor. Prin aceasta nu spune că Dumnezeu nu cunoaște faptele oamenilor, ci că ele nu joacă un rol în alegerea acestor oameni. El nu ne iubește din veșnicie pentru că a văzut faptele noastre, bune sau rele, ci pentru că a vrut să ne iubească. Acesta este cel mai dezbătut aspect din acest text. Ni se spune deseori că ceea ce Dumnezeu a preștiut este credința aleșilor. Dar textul nu spune aceea pe care a cunoscut-o – adică credința, ci aceia pe care i-a cunoscut și nu completează, nici aici, nici în altă parte, că i-a cunoscut pe cei care vor crede sau că a preștiut credința lor și de aceea i-a și ales. Este necesar o scamatorie hermeneutică pentru a trage concluzia că aici sunt preștiute fapte, nu persoane sau credința persoanelor, nu chiar persoanele.

Evident, cei care spun că Dumnezeu a preștiut credința oamenilor vor spune că „Dumnezeu a preștiut pe aceia care vor crede„. Nu putem nega că Dumnezeu a preștiut oamenii care vor crede dar motivul pentru care El a preștiut cine va crede este pentru că El a hotărât să le dea acestora credință, nu pentru că ei au hotărât prin ei înșiși să accepte darul credinței sau să exercite credinței și astfel să întâmpine harul mântuitor al lui Dumnezeu. Pasajul acesta în mod intenționat nu spune că Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte pe aceia care vor crede pentru că astfel ar fi fost așezată temelia mântuirii pe decizia omului, în timp ce Pavel în mod clar și intenționat o leagă de alegerea lui Dumnezeu.

Mai mult, dacă acest pasaj ar vorbi despre o cunoaștere mai dinainte a oamenilor și nu despre o alegere în dragoste a unor oameni, atunci pasajul ar conține o afirmați fără rost deoarece Dumnezeu nu-i cunoaște doar pe cei care vor crede, ci la fel de bine și pe cei care nu cred. Pasajul nu poate să-și îndeplinească rolul și să dea încurajare anunțând că Dumnezeu cunoaște toți oamenii și toate faptele lor. Dacă pasajul ar face referire la -recunoașterea lui Dumnezeu, nu la alegerea lui în dragoste, atunci textul ar putea fi citit astfel „pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte (pe toți oamenii, chiar și pe cei care nu vor crede) i-a hotărât mai dinainte, i-a chemat, i-a socotit neprihănit și i-a și proslăvit”. O asemenea citire absurdă ar fi consecventă cu definiția termenul „preștiință” propusă de prietenii noștri arminieni. Dar este evident pentru toți că nu toți sunt chemați, îndreptățiți și proslăviți.

Această citire a pasajului este consecventă cu ceea ce Pavel spunea în Efeseni 1:4-6 unde Pavel arată că decretul sfințirii urmează decretului înfierii în dragoste. Astfel, întâi Dumnezeu decide să fim copiii Săi și abia mai apoi să fim aduși în conformitate cu caracterul Tatălui ceresc. Decretul înfierii în dragoste este prioritar și decisiv. Și în acest pasaj Pavel arată că Dumnezeu ne-a preștiut, adică ne-a ales în dragoste să fim ai Lui și apoi ne-a hotărât să semănăm cu El prin transformarea noastră în asemănare cu Hristos care este revelarea supremă și deplină a caracterului Său. Preștiința în dragoste precede predestinare la sfințire pentru că dorința supremă a lui Dumnezeu a fost să fim ai Lui, iar mai apoi să semănăm cu El. Astfel, Dumnezeu nu a acționat dintr-o obsesie moralistă, deși ar fi fost perfect îndreptățit, ci din dragoste relațională pentru ființele create de El dar căzute profund în păcat. Ce mare har este acesta să știm că am fost în inima Lui din eternitate.

Predestinarea către chipul lui Hristos

Al doilea pas logic în planul lui Dumnezeu este predestinarea acelor care au fost cunoscuţi de către Dumnezeu. Al doilea decret al lui Dumnezeu are în vedere ce va face cu cei pe care i-a cunoscut. Termenul „hotărât”poate fi tradus prin „a decide înainte să se întâmple” la fel cum îl citim în Fapte 4:28. În mod clar Pavel vorbește despre predestinare, lucru care este arătat foarte clar în alte traduceri. Alergia unui segment important dintre evanghelici la doctrina predestinării a influențat unele traduceri în mod decisiv.

Pavel spune că predestinarea are ca scop acest proces al sfinţirii exprima prin cuvintele „asemenea chipului Fiului Său„. Criteriul predestinării nu sunt faptele omului, ci Însuşi Dumnezeu. Predestinarea nu poate da naştere la antinomieni şi nici nu poate hrăni auto-mulţumirea pentru că cei aleşi, aduşi la mântuire „au murit faţă de păcat (şi) acum trăiesc o viaţă nouă” (J. Stott). Sfințirea este o dovadă, o manifestare, un semn al predestinării. Cei care cred că pot trăi în păcat pentru că oricum sunt predestinați, dovedesc prin aceasta n-au înțeles doctrina predestinării și nu sunt născuți din nou. Este o tragedie faptul că oamenii pot citi un asemenea pasaj fără să observe că scopul alegerii este să fim făcuți asemenea Fiului lui Dumnezeu.

Contrar acestui pasaj, unii afirmă că alegerea la mântuire se bazează pe lucrarea lui Hristos; cu alte cuvinte, Dumnezeu alege oameni pentru că Hristos a murit pentru oameni. Textul nu spune acest lucru, ci că predestinarea are în vedere conformarea cu chipul lui Hristos. Această conformare este consecința sau rezultatul alegerii, nicidecum temelia și cauza ei. Hristos Însuși, în lucrarea Sa răscumpărătoare, este predestinat de Dumnezeu pentru a aduce răscumpărarea necesară eliberării tuturor celor aleși. Hristos nu a murit ca Dumnezeu să poată alege oameni la mântuire, ci a murit pentru că Dumnezeu alesese deja oameni la mântuire. Această distincție biblică este importantă pentru a arăta libertatea harului suveran al lui Dumnezeu prin care a ales să mîntuiască oameni pentru slava Sa veșnică.

Sfinţirea este al doilea pas al mântuirii şi cel mai lung. El ţine din momentul regenerării (chemarea) până în momentul proslăvirii. Sfinţirea este conformarea celui ales după chipul lui Hristos. Ea nu înseamnă să fii chipul lui Hristos, ci să fii asemenea acestui chip. Direcţia sfinţirii este, întotdeauna – fără excepţii, direcţionată către Hristos şi Îl are pe El ca standard.

Chemarea irezistibilă

Există foarte multă confuzie despre chemarea lui Dumnezeu. Unii combină două tipuri de chemare ceea ce îi împinge spre distorsionarea unei învățături a Scripturii foarte importantă și astfel nu mai există nici o siguranță în ce privește împlinirea planului lui Dumnezeu. Cum am arătat deja din acest pasaj că există două tipuri de chemare a lui Dumnezeu, în această secțiune voi prezenta pe larg care sunt diferențele fundamentale.

Chemarea generală este verbală, în timp ce chemarea eficace este nonverbală. Chemarea generală este rostită de predicator, iar chemarea eficace este a Duhului Sfânt. Chemarea generală este naturală în timp ce chemarea eficace este supranaturală. Chemarea generală poate fi sesizată de toți cei ce iau parte la ea, în timp ce chemarea eficace este tainică. Chemarea generală este exterioară iar chemarea eficace este interioară. Chemarea generală este informatoare, în timp ce chemarea eficace este transformatoare. Acestea sunt cele mai importante distincții.

O chemare predestinată

Ce chemare este aceea care duce la îndreptățire și apoi la proslăvire? Pavel spune că această chemare a lui Dumnezeu, oricum o vom defini, duce la îndreptățire și proslăvire. Este clar că Pavel nu se referă la chemarea exterioară sau chemarea generală de care au parte în general oamenii și care este rostită de către predicatori. Pavel scrie despre chemarea lăuntrică, supranaturală și tainică a Duhului Sfânt care împlinește planurile lui Dumnezeu. Această chemare specială este oferită doar aleșilor lui Dumnezeu pentru că Pavel ne spune că sunt chemați „aceia pe care i-a hotărât” – adică doar cei predestinați. Pavel a subliniat acest aspect când a spus că cei aleși sunt „chemaţi după planul Său„.

O chemare perfectă

Cum se face că toți cei chemați cu această chemare specială sunt îndreptățiți și proslăviți? Cum se face că această chemare are rată maximă de succes? Pavel spune: „şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit„. Toți cei chemați sunt îndreptățiți și proslăviți. Auzim atât de des că oamenii pot respinge sau primi Evanghelia și că totul depinde de ei încât nici nu ne putem imagina că există o atragere făcută de Dumnezeu care realizează tot ceea ce dorește Dumnezeu, adică mântuirea. Dacă aici ar fi vorba despre chemarea generală a Evangheliei atunci afirmația lui Pavel ar fi incorectă pentru că este evident că mulți din cei chemați prin Evanghelie o resping și astfel rămân nemântuiți.

O chemare eficientă

Pavel nu se poate referi la o chemarea generală, externă, a Evangheliei rostită de predicatori, ci despre o chemare puternică, transformatoare, irezistibilă, care înlătură împotrivirea, rebeliunea și păcatul care îl ține pe om orb, rob și împotrivitor lui Dumnezeu. Această chemare a fost numită chemarea eficace sau, pentru cei mai puțin speriați de expresii radicale, harul irezistibil. Această expresie nu se referă la faptul că omul este obligat să fie mântuit, ci că împotrivirea inimii sale este biruită. Așadar, această chemare nu este o simplă invitație sau ofertă care poate fi acceptată sau respinsă, ci este o chemare eficientă, tainică, care lucrează asupra inimii conform planului divin.

O chemare definitivă

Faptul că această chemare despre care Pavel a scris este chemarea harului este dovedit prin efectele acestei chemări. Iată ce urmează acestei chemări pentru toți cei chemați: „şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit„. Niciunul din cei chemați nu se pierde și nu respinge Evanghelia până la final. Este posibil ca unii din acești oameni să respingă Evanghelia o perioadă dar este cu neputință ca împotrivirea lor să biruie. Harul va birui până la urmă. Toți cei chemați sunt îndreptățiți și vor ajunge proslăviți. Este atât de sigur că ei vor ajunge în veșnicie încât Pavel, vorbind din perspectiva lui Dumnezeu, spune că ei au și fost deja proslăviți. Atât de sigură este proslăvirea aleșilor lui Dumnezeu.

Acest articol a fost publicat în doctrinele harului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s