Caracteristicile aleșilor – cartea a fost publicată!

ÎN SFÂRȘIT CARTEA A IEȘIT DE SUB TIPAR

1. Despre ce este vorba?

Anul acesta ne-am propus să publicăm mai multe cărți pentru zidire personală și evanghelizare. Această lucrare se bazează exclusiv pe implicare voluntară (scriere, revizuire, redactare, grafică carte) și pe donațiile voastre, a celor care vor să susțină acest proiect de publicare.

Scopul nostru este să distribuim gratuit cartea atât celor credincioși cât și ca metodă evanghelistică acolo unde este nevoie și dorință. Publicarea următoarelor cărți cât și tipărirea celorlalte tiraje ale acestei cărți depinde exclusiv de cei care susțin lucrarea. În felul acesta înțelegem și cât, unde și ce vrea Domnul să facă cu aceste publicații.

Cartea “caracteristici distinctive ale aleșilor lui Dumnezeu” are 87 de pagini și este rezultatul unei serii de predici ținute la biserica Sfânta Treime din Sebiș. După o prelucrare adecvată a rezultat acest volum care identifică o serie de semne a celor care sunt cu adevărat copiii aleși ai lui Dumnezeu.

2. Cum se procedează?

Fiecare persoană care susține această lucrare prin donații va primi o carte gratuită. Cartea urmărește donația.

Procesul de primire a cărții este simplu: (1) se face o donație; (2) îmi trimiteți adresa pentru a vă expedia coletul.

– Cărțile se trimit doar în România în limita stocului disponibil iar taxele poștale sunt suportate de noi.

– Vă rugăm ca atunci când efectuați donația, să specificați o adresă de email sau un număr de telefon la rubrica de detalii a tranzacției ca să putem ține evidența onorării tuturor celor care se implică.

PRIN TRANSFER BANCAR, puteți face donații în aceste conturi:

• RON: RO35BTRL03401201491756XX
• EUR: RO12BTRLEURCRT0049175601
• USD: RO16BTRLUSDCRT0049175601

Nume: Andrei Croitoru

Banca Transilvania

Alte detalii la: andrucroitoru@gmail.com

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s