Doar cei vrednici

Există adunări în care cea mai mare parte dintre membri nu vin la Cina Domnului. Motivul constă în faptul că s-au inventat niște liste de condiții preliminare care trebuie îndeplinite înainte de a veni la Cina Domnului.

Există o confuzie care vine  odată cu acest lucru deoarece aceste liste variază de la predicator la predicator și de la adunare la adunare, astfel încât oamenii sunt într-o confuzie cu privire la care sunt condițiile exacte care îl fac pe un creștin vrednic.

Astfel, s-au creat două categorii de credincioși, cei care sunt „vrednici” și cei care nu sunt. Cei vrednici pot veni la Cina Domnului iar ceilalți nu. Iar lucrul acesta este declarat public chiar înainte de împărțirea elementelor Cinei. În adunare se cere ca cei care nu sunt vrednici să stea jos în timp ce ceilalți care sunt vrednici sunt invitați să participe la Masa Domnului.

Această practică are un efect și asupra membralității bisericii. Nu doar că avem de-a face deja cu două categorii de membri dar practic o categorie este auto-exclusă pe termen nedefinit. Excluderea sau auto-excluderea, în acest caz, de la Cină este o formă de disciplinare neasumată de adunare. Dacă cineva nu vine la Cină din pricina unor fapte reprobabile atunci această persoană ar trebui disciplinată. Totuși, biserica nu-și asumă acest lucru și lasă acest proces aprecierea fiecărui individ în parte.

În multe adunări avem mebri care predică, care participă la toate slujbele și slujirile adunării, care se roagă, care participă la evenimente evanghelistice, adică sunt implicați în toată viața adunării, dar care nu vin la Cină. Dacă cineva nu este vrednic să fie la Cină atunci nu este vrednic nici să se roage, să citească și să predice Scriptura sau să facă orice altfel de slujire în adunare. Așadar, vedem o lipsă de consecvență.

Mi-este greu să văd cum acest lucru nu hrănește egoul arogant și mândru al individului religios și legalist. Ce poate fi mai firesc, legalistic și arogant decât să te ridici în fața simbolurilor jertfei Domnului Isus, care arată spre Singurul vrednic și să te pretinzi vrednic? Cum poate cineva să vorbească despre o vrednicie bazată pe faptele Sale când se uită la semnele jertfei lui Hristos? Este înfiorător.

De asemenea, nu văd cum această practică nu este mai degrabă legalism decât un act evnaghelic. Când participarea la Cină ține de performanțele personale atunci nu mai discutăm despre ce a făcut Isus, ci de ceea ce am făcut eu. Aceasta este lege, nu Evanghelie și este foarte grav dacă nu le putem distinge.

Această practică nebiblică face ca Cina Domnului să nu mai fie un motiv de mulțumire și bucurie pentru Domnul Isus și jertfa Lui, ci un moment apăsător și de învinovățire, motiv pentru care unii nu mai vin deloc la partea în care se ia Cina. Este adevărat că Cina trebuie să ne facă să gândim la trăirea noastră și să ne pocăim dar nicidecum să ne facă să credem că am fi fost vrednici de ea dacă am fi trăit puțin mai bine.

Am nădejdea că ați observat faptul că n-am spus nimic despre definiția biblică a „vredniciei”. Pentru mulți acest lucru este o nebuloasă și există foarte puține încercări de a defini corect acest termen iar dacă ar fi definit biblic atunci tot sistemul de „vrednicie” pentru Cina Domnului s-ar prăbuși la pământ, așa cum ar trebui să se întâmple.

Ceea ce puteți face pentru îndreptarea acestei situații este să le cereți celor care vorbesc despre a fi „vrednic” să vă indice din Scriptură care sunt condițiile cerute de apostoli pentru participarea la Cina Domnului. Dacă vi se indică porunci biblice cărora trebuie să ne supunem, va trebui să insistați asupra faptului că nu discutăm despre necesitatea sfințirii personale, pe care o dorim cu toții dacă suntem regenerați, ci despre listele de condiții indicate de Scriptură pentru a fi îndeplinite pentru a participa la Cina Domnului. Asemenea liste pur și simplu nu există. Ele sunt stabilite prin autoritatea asumată de anumiți oameni.

Dacă la Cina Domnului venim pe baza performanțelor și succesului spiritual din ultima lună sau săptămână, atunci nu văd cum acest lucru nu arată mai degrabă spre o învrednicire prin fapte. Ceea ce facem este să venim la Cina Domnului, care prin excelență este singura rânduială a bisericii Noului Testament care arată vizibil și public vrednicia Domnului Isus, arătând ce vrednicie am acumulat noi în ultima perioadă de timp. Iar dacă Cina Domnului arată spre iertarea păcatelor câștigată prin jertfa Domnulu Isus iar eu mă gândesc la faptele mele din ultima săptămână, înseamnă că această iertare este câștigată prin fapte. Iar acesta este legalism pur, adică o altă Evanghelie.

Această practică este dăunătoare pentru că face exact opusul a ceea ce ar trebui să producă Cina Domnului și anume ține departe creștinii serioși și pocăiți departe de Cina Domnului. Iar aceștia vor suferi cel mai mult pentru că ei au o apreciere corectă a acestui act. Legaliștii și cei care își găsesc satisfacția în propriile fapte dovedesc prin însăși starea lor că nu apreciază corect semnificația și rolul Cinei Domnului. Această practică greșită îi ține departe pe credincioși prin faptul că nu le ia în considerare pocăința. Este irelevant că ei s-au pocăit de păcatele lor dacă n-au îndeplinit lista cu condiții și dacă faptele lor n-au fost în conformitate cu ele. Iată ce mesaj fals este transmis, că pocăința nu este suficientă și nu este condiția admiterii la Cina Domnului. Ce este mai grav decât a spune că cineva care se pocăiește nu este primit de Domnul?

Din nefericire Cina a devenit o armă de manipulare și de inoculare a fricii în credincioși. Cei care fac acest lucru probabil sunt bine intenționați și vor să stimuleze credincioșii la sfințire însă rezultatul nu a fost sfințirea, ci golirea adunării de la evenimentul care ar trebui să fie climaxul bucuriei și părtășiei noastre. Cina nu este nici armă și nici metodă de manipulare. Ea este o metodă a harului, un moment sfânt când stăm în părtășie cu Domnul într-o atmosferă de celebrare și bucurie.

Dragii mei, decât să mă ridic în picioare la Cina Domnul când unii îi invită pe cei vrednici, mai bine m-aș coborî în țărână de rușine și groază la gândul că aș putea așeza vrednicia mea alături de jertfa Domnului Isus. Dacă este cineva vrednic, acela nu sunt eu. Iar noi știm că singura vrednicie pe care o vedem în elementele Cinei este vrednicia Domnului Isus Hristos.

Acest articol a fost publicat în eclesiale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s