Spălarea picioarelor și Cina Domnului

Spălarea picioarelor a fost o practică antică, un act de curtoazie arătată vizitatorilor care călătoreau și poposeau în casa unui om, obosiți fiind de călătorie. Ea aducea înviorare călătorului obosit și îl pregătea pentru odihnă. Mai mult, datorită călătoriei în încălțări care nu acopereau picioarele, călătorul era prăfuit și avea nevoie să se spele înainte de a sta la masă sau a se odihni. Această practică din vremuri străvechi (Geneza 24:32, Judecătorii 19:21, 2 Samuel 11:8, Cântarea Cântărilor 5:3) a ajuns să fie practicată în toate casele evreiești (Luca 7:44) și chiar în casele creștine (1 Timotei 5:10).

Domnul Isus acceptă acest act cultural de curtoazie și chiar mustră cu foarte multă sensibilitate o gazdă care nu i-a făcut parte de primirea obișnuită. Acest lucru arăta răceala și suspiciunea gazdei față de Domnul Isus (Luca 7:44). Apostolul Pavel, mult mai târziu, consideră că o văduvă nu putea fi trecută în „lista văduvelor” pentru a fi ajutată material dacă nu a „spălat picioarele sfinților (1 Timotei 5:10).

Domnul Isus a folosit această practică obișnuită în cultura evreiască pentru a transmite un  mesaj spiritual de foarte mare însemnătate. Acest obicei care era la îndemâna oricărui evreu capătă, în seara vânzării Domnului Isus, niște valențe spirituale deosebite. Ucenici n-au uitat niciodată acea unică spălare a picioarelor făcută de Însuși Mântuitorul.

Momentul în care Domnul alege să spele picioarele este deosebit de important. Ioan spune că era „înainte de praznicul paștelor” (v.1) și „în timpul Cinei” (v.2). Așadar, Domnul Isus atașează acest act de Cina Domnului pe care urmează să o instituie în cadrul aceleiași mese pascale. Motivul pentru care El face acest lucru este pentru a stabili o legătură pe care nimeni n-ar trebui să o rupă vreodată. Această legătură dintre spălarea picioarelor și Masa Domnului este atât de importantă încât însuși caracterul și curăția Mesei Domnului depinde de această legătură sfântă.

Este incredibil faptul că Însuși Dumnezeu, întrupat în carne omenească, „s-a dezbrăcat de hainele Lui”, lucru care ne aduce aminte de o altă dezbrăcare mult mai glorioasă când „S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi” (Filipeni 2:7). Apoi El „a luat un ştergar şi S-a încins cu el”, adică s-a plecat în poziția de rob. Aceasta ne duce cu gândul la momentul când „a luat un chip de rob” pentru că „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45).

Un obicei social cu semnificație spirituală

În ceea ce face Domnul Isus prin spălarea picioarelor trebuie să înțelegem un mesaj spiritual. În general cei care insistă astăzi asupra faptului că trebuie să practicăm spălarea picioarelor, nu scot din calcul semnificația spirituală, ci afirmă că Domnul Isus a legat aspectul fizic de cel spiritual și de aceea ambele trebuie să fie prezente în practica bisericii. Știm că Domnul Isus nu a dorit să copiem o practică din societatea și cultura secolului 1 din mai multe motive.

În primul rând, nu există nici un motiv pentru care Domnul Isus să fi impus o practică cu caracter cultural, necesar în vremurile respective, pentru toți credincioșii din toate timpurile. Pur și simplu nu există vreun motiv pentru care doar această practică să fie preluată și nu altele.

În al doilea rând, faptul că Domnul leagă însăși mântuirea de spălarea picioarelor când spune „Dacă nu te spăl Eu nu ai parte cu Mine” arată din nou că nu este vorba despre o spălare fizică a picioarelor. Nimeni nu are parte cu Hristos dacă se lasă astăzi spălat pe picioare de frați.

În al treilea rând, când Domnul îi spune lui Petru „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea” (Ioan 13:7) El arată foarte clar că se referă la un mesaj spiritual transmis prin acest act fizic. După spălarea picioarelor El spune același lucru: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?” (Ioan 13:12). Dacă Domnul se referea doar la actul fizic, nu era necesar să întrebe dacă ucenicii înțeleg fiindcă nu era nimic special de înțeles întrucât toți evreii știau rolul spălării picioarelor.

Așadar, în incursiunea pe care o facem în acest text noi dorim să găsim acel înțeles spiritual transmis de Domnul Isus prin această practică social – culturală. Domnul îi promite lui Petru „vei pricepe după aceea” și cred că promisiunea aceasta este valabilă și în cazul nostru pentru că este timpul ca, după două milenii de creștinătate, să înțelegem ce a spus Domnul Isus.

Prima eroare – refuzul spălării – vv.6-8

În dialogul pe care Domnul Isus îl are cu Petru aflăm condiția indispensabilă pentru participarea la Masa Domnului, condiție care stă de fapt la baza relației noastre cu Domnul Isus și fără de care orice om, indiferent de contactul avut cu Domnul Hristos, rămâne un om pierdut pentru totdeauna.

Petru Îl refuză pe Hristos pentru că i se părea prea josnic ca Hristos să îi spele picioarele. Domnul îi dă un răspuns care ne arată condiția mântuirii și participării la Masa Domnului:  „, nu vei avea parte deloc cu Mine” (Ioan 13:8). Traducerea aceasta ne duce în eroare în ce privește semnificația cuvintelor Domnului Isus. Traducerea GBV 2001 este corectă: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“.[1] Domnul Isus îi spune că dacă Petru continuă să Îl refuze el nu „are parte” (în prezent) de Hristos. Așadar, nu se are în vedere o părtășie viitoare generată de spălarea picioarelor, ci despre o relație prezentă.

Aici Domnul ne dă o învățătură foarte importantă: cei care refuză spălarea picioarelor, nu au deloc cu Hristos. Ei nu au pierdut comuniunea cu Hristos pentru că nici măcar nu o au în prezent. Refuzul spălării picioarelor este un test al relației cu Hristos. Când vom înțelege semnificația spirituală a spălării picioarelor vom realiza de ce Domnul Isus insistă asupra acestui aspect.

A doua eroare – repetarea scăldării – vv.9-11

Când Petru înțelege, într-o mică măsură, că spălarea picioarelor este legată de părtășia cu Hristos, cere să aibă parte de o spălare completă: „„Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile, şi capul!”” (Ioan 13:9). Deși intenția cuvintelor lui Petru este corectă, Petru ratează semnificația cuvintelor Domnului Isus. Din nou, răspunsul Domnului Isus conține o bogăție de semnificație spirituală extraordinară: „Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot, şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”” (Ioan 13:10).

Cuvintele Domnului Isus nu pot fi înțelese corect dacă nu observăm că folosește doi termeni diferiți atunci când vorbește despre spălare. Când se referă la  spălarea completă El folosește termenul „scăldat” (gr. louó) iar când vorbește despre spălarea picioarelor, care este o spălare parțială a trupului, El folosește termenul „spele” (gr. niptó).

Practic, cine vrea să aibă picioarele curate nu trebuie să se scalde, ci să își spele doar picioarele. Este o observație logică și foarte simplă. Dacă cineva care tocmai s-a îmbăiat iese în picioarele goale pe un teren prăfuit sau murdar, se va murdări pe picioare. El nu trebuie să-și facă o baie proaspătă la întoarcerea în casă, ci să își spele picioarele.

Nașterea din nou și mărturisirea păcatelor

Semnificația spirituală a cuvintelor Domnului Isus trebuie să fi devenit clară pentru noi. Scăldarea sau îmbăierea se referă la nașterea din nou care este făcută de Hristos odată pentru totdeauna. Cine se murdărește, după nașterea din nou, nu va putea să fie renăscut din nou, ci va trebuie să își spele picioarele.

Spălarea picioarelor este un act repetitiv care are în vedere faptele pe care le facem cu picioarele, adică în umblarea pe pământul acesta unde corupția păcatului este pretutindeni. Murdărirea spirituală prin umblarea pe pământ nu poate anula scăldarea, adică nașterea din nou iar aceasta este o veste fantastică. Domnul spune foarte clar că „cine s-a scăldat n-are trebuință să-și spele decât picioarele”. Așadar, cine este născut din nou nu are nevoie decât să își rezolve problema păcatelor prezente, nu a celor trecute și cu atât mai puțin a păcatului lăuntric care este zdrobit prin puterea Duhului Sfânt, în nașterea din nou.

Mai mult, spălarea picioarelor nu poate avea loc decât dacă omul este deja scăldat – născut din nou. Nimeni nu are rost să își spele picioarele dacă este murdar peste tot. Un asemenea om are nevoie de scăldare. În același fel, unui om neregenerat nu îi folosește cu nimic îmbunătățirea morală sau mărturisirea unor păcate pentru că fundamentul este putred. Acest om are nevoie de nașterea din nou întâi de toate.

Spălarea picioarelor este igiena zilnică prin care ne curățim complet. Această curățire zilnică trebuie făcută în interiorul comunității deoarece Domnul Isus spune că „sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora” (v.14). Trebuie să avem o preocupare sinceră pentru curăția umblării fraților noștri. Noi nu suntem vânători de greșeli dar suntem veghetori responsabili ai fraților noștri.

Necesitatea spălării zilnice, a igienii spirituale zilnice, este arătată prin cuvintele „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“. Cu alte cuvinte, spălarea zilnică a picioarelor, a păcatelor umblării zilnice, este o dovadă a faptului că avem (timpul prezent) parte de Hristos. Relația cu Hristos este demonstrată de curățirea zilnică a păcatelor de care ne facem vinovați.

Felul în care ne curățim de păcatele zilnice este prin mărturisire. Aceasta are două direcții. În primul rând, mărturisirea păcatelor trebuie să fie verticală pentru că doar Dumnezeu ne poate ierta păcatele: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Biblia nu ne dă o altă soluție pentru rezolvarea păcatelor zilnice. În al doilea rând, Domnul Isus ne spune că suntem datori să ne spălăm picioarele „unii altora” adică să ne mărturisim în comunitate, fraților noștri. Aceasta este mărturisirea orizontală. Iacov reia această învățătură: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16).

Curați și curați de tot

Mai sunt doi termeni legați de scăldare și spălarea picioarelor. Domnul vorbește despre „curați” și „curați de tot”. Despre ucenici El spune „și voi sunteți curați” (Ioan 13:10). Domnul se referă la faptul că ei erau scăldați, adică regenerați. Iuda este exclus când spune „sunteți curați, dar nu toți”. Iuda nu fusese curat și nu era curat. Iuda nu era născut din nou, ci era „un drac” (Ioan 6:70) și „fiul pierzării” (Ioan 17:12).

Dacă aplicăm acești termeni la metafora folosită de Domnul Isus și semnificația ei spirituală înțelegem că un om care are picioarele murdare este în continuare „curat” dar nu este „curat de tot”. De aceea, el își spală picioarele ca să fie „curat de tot”. Curăția o primim prin Domnul Isus atunci când suntem născuți din nou și omul nostru lăuntric este regenerat. Curăția completă o dobândim mărturisindu-ne falimentele zilnice.

În acest pasaj atât curăția inițială a nașterii din nou cât și curăția ulterioară a picioarelor este făcută de Domnul Isus. Dar Domnul spune că ucenicii trebuiau să Îl imite pe El și să facă spălarea picioarelor. Asta înseamnă că, de fiecare dată când ne mărturisim păcatele fraților noștri, ne mărturisim Domnului. Aceasta nu înseamnă mijlocire preoțească, ci ajutor, sfătuire și sprijin în rugăciune pentru cei care își mărturisesc falimentele lor.

Aplicație pentru Masa Domnului

Sunt două aplicații necesare, imediate și care decurg natural din metafora folosită de Domnul Isus. Ambele sunt cruciale pentru subiectul Mesei Domnului.

În primul rând, doar cei care sunt scăldați pot veni la Masa Domnului, adică cei regenerați. Cine nu este regenerat nu trebuie să vină la Masa Domnului din două motive: el nu are parte de Hristos așa cum afirmă dacă ar participa la Masa Domnului și, în al doilea rând, Masa Domnului nu îl va ajuta deloc din punct de vedere spiritual. Acest om trebuie să vină la Hristos pentru a fi născut din nou. Acesta este lucrul urgent pentru o asemenea persoană.

În al doilea rând, cei care sunt regenerați pot veni la Masa Domnului dacă se află într-un stil de viață în care igiena spirituală este serioasă și zilnică. Cu alte cuvinte, în adunare trebuie să existe o părtășie frățească reală pentru ca frații să se sprijinească în umblarea creștină. Aceasta nu este o sugestie, ci o poruncă: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:24-25).

 [1] Sublinierile îmi aparțin și au scopul de a arăta timpul diferit al verbelor în traduceri.

Citește și următoarele articole despre Cina Domnului:

Păzirea Cinei Domnului

Botezul și Cina

Cina Domnului | 1 Corinteni 10

Doar cei vrednici

Frecvența săptămânală a Cinei Domnului

 

 

Acest articol a fost publicat în eclesiale, Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Spălarea picioarelor și Cina Domnului

  1. Pingback: Spălarea picioarelor și Cina Domnului – ARMONIA MAGAZINE – USA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s