„În chip nevrednic”

1 Corinteni 11:27-29 „De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşişiaşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.”

Am început cu o prezentare a derapajelor pe care le vedem astăzi în adunările evanghelice iar în acest capitol voi trata felul în care trebuie să ne apropiem de Cina Domnului. Atitudinea și mentalitatea cu care venim la Cină trebuie să fie una duhovnicească.

Ceea ce doresc să abordez acum este semnificația expresiilor „în chip nevrednic”, „să se cerceteze pe sine însuși” și „nu deosebește trupul Domnului”. Marele nostru necaz constă în faptul că fiecare a dat ce semnificație a considerat el potrivită acestor expresii, ignorând complet contextul și astfel s-a născut o teologie și o practică care n-are deloc susținere biblică.

În general toate predicile pe care le-am ascultat despre Masa Domnului accentuau conformarea morală ca fiind condiția preliminară participării la Masa Domnului. Am întâlnit însă câțiva autori care au clarificat destul de sumar și precis care este sensul expresiei.

În chip nevrednic

Este suficient să observăm de la bun început că Scriptura „nu pune problema dacă suntem vrednici …, ci ceea ce critică apostolul  este a lua parte într-un chip nevrednic”.[1] Așadar, nu se are în vedere vrednicia persoanei, ci a actului luării Cinei Domnului. Altfel spus, Pavel nu discută aici despre moralitatea personală, ci despre modalitatea participării la Masa Domnului. „Nu se poate să aplici persoanelor cuvântul „nevrednic”. Aplicarea lui este în întregime referitoare la felul în care se ia Cina”.[2]

Deși acest pasaj nu vorbește despre vrednicia persoanelor, totuși pentru că se discută atât de apăsat despre acest lucru în relație cu Masa Domnului voi face două observații introductive: în primul rând, dacă condiția participării la Masa Domnului ar fi propria vrednicie atunci nimeni, niciodată, nu ar avea dreptul la Masa Domnului. Am face foarte bine să abandonăm această rânduială pentru că pentru mine este clar că nimeni nu este vrednic. Am spus în mai multe situații că dacă voi mai auzi o singură dată chemarea slujitorului care împarte elementele Cinei, ca să se ridice la Cină doar cei vrednici, eu mă voi băga sub scaun chiar dacă sunt la amvon pentru că dacă ar fi să  iau în calcul vrednicia mea în fața jertfei Domnului mă tem că voi fi mistuit pe loc doar pentru gândul că m-aș putea așeza alături de vrednicia pe care tocmai ar trebui să o celebrez; în al doilea rând, noi toți cei mântuiți suntem socotiți neprihăniți, adică îndreptățiți odată pentru totdeauna prin vrednicia Domnului Isus, astfel noi toți suntem vrednici prin El. Deși pasajul nu vorbește despre vrednicia noastră, totuși noi putem să ne apropiem de Masa Domnului pentru că avem o vrednicie impecabilă fiindcă Hristos ne-a atribuit-o prin har și suntem îmbrăcați cu ea pentru totdeauna.

Termenul „nevrednic”, care ne interesează în mod special, apare în forma aceasta doar aici în Noul Testament (gr. anaxiós). Ne este de ajutor faptul că rădăcina termenului (gr. anáksios) se mai găsește odată tot în 1 Corinteni, unde Pavel vorbește despre judecățile care aveau loc între credincioși. Semnificația termenului devine limpede: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?” (1 Corinteni 6:2). Pavel, așadar, îi critică pentru faptul că nu erau capabili să judece neînțelegerile dintre frați. Pavel vorbește despre o incapacitate spirituală și înțelepciunea de care aveau nevoie în rezolvarea unor conflicte. Semnificația termenului nu este cea de vrednicie morală, ci de capacitate duhovnicească în judecarea lucrurilor.

Această semnificație trebuie aplicată și în contextul nostru. Astfel, lucrul pe care îl condamnă Pavel este că ei erau incapabili să judece, să înțeleagă și să aprecieze trupul și sângele Domnului la valoarea la care erau acestea și pe care trebuiau să o vadă, deodată ce se declarau creștini. Ca efect al acestei incapacități spirituale, de care erau vinovați, au ajuns să confunde cina Domnului cu agapele lor și adunarea Domnului cu casele lor.

Este evident că răutatea, zgârcenia și certurile dintre ei erau o problemă morală foarte gravă, însă această abatere morală se datora unui proces de gândire spiritual slab și eronat. Gândirea lor spirituală era puternic afectată deodată ce au ajuns să trateze Cina Domnului cu o asemenea indiferență, obișnuință și ignoranță. Așadar, apostolul Pavel atacă rădăcina problemei. El nu încearcă doar să corecteze niște deviații morale, ci problema de bază, care era o gândire greșită.

„Chipul nevrednic” nu este chipul omului pentru că la Cina Domnului privim prin credință un singur chip, Chipul Domnului Isus. Expresia trebuie înțeleasă ca fiind sinonimă cu „mod nevrednic” sau „fel nevrednic”. Astfel, am putea parafraza versetul astfel: „oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului într-un mod/fel nevrednic”.

Vinovat de trupul Domnului

Corintenii erau pedepsiți cu moartea când luau Cina Domnului în „chip nevrednic”, iar acest lucru pentru că se făceau vinovați. Vinovăția lor consta în faptul că se purtau ca preoții cei mai de seamă, fariseii, saducheii, evreii și romanii care nu au înțeles că Domnul Isus nu murea ca o victimă a sistemului sau ca un rebel, ci ca jertfa supremă adusă pentru ispășirea păcatelor.

Când Domnul Isus a murit, nimeni nu a avut luciditatea tâlharului convertit. El privea în chip vrednic jertfa Domnului. El credea că Domnul este un împărat, că va veni în Împărăția Sa, că va învia și se va întoarce și că are putere asupra sufletului său. Această luciditate dovedea că el „deosebea trupul Domnului” (v.29). El s-a „cercetat pe sine însuși” (v.28), și-a văzut ticăloșia și a apelat la Hristos pentru mântuire. El „s-a judecat singur” și astfel nu a mai fost judecat de Domnul (vv.31-32).

Cine se apropie cu ignoranță de Masa Domnului se poartă ca un roman ignorant și ca un evreu ticălos. Venirea la Masa Domnului cu lipsă de considerație și apreciere, ne așează în marea gloată ignorantă și nelegiuită. Iar acest lucru i-a făcut responsabili și vinovați față de jertfa Domnului Isus. Asupra capului lor și al copiilor lor a venit judecata lui Dumnezeu datorită respingerii jertfei Domnului Isus.

Deosebirea trupului Domnului

Această interpretare este completă de următoarele două versete: „Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului” (1 Corinteni 11:29).  Este important să ne uităm la felul în care apostolul Pavel folosește termenul „deosebește” (gr. diakrinó) în această epistolă. Iată ce spune în 1 Corinteni 4:7 „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?”. Ceea ce întreabă aici este: „cine te face special?”. Așadar, semnificația termenului este de: distinct, unic, valoros, aparte, admirabil, ales.

Dacă aplicăm această semnificație versetului, am putea să îl citim astfel: „cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu vede special, aparte, unic și admirabil trupul Domnului”. Este evident că Pavel vorbește despre o perspectivă asupra jertfei Domnului. El nu vorbește despre vrednicia morală a credinciosului, ci despre vederea spirituală în relație cu jertfa Domnului Isus.

Ca și termenul anterior „nevrednic”, folosit în contextul judecăților din Corint, și acest termen se găsește în acel context, nu la voia întâmplării: „Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate?” (1 Corinteni 6:5). Termenul „judece” este același termen în limba originală cu termenul „deosebi” din pasajul nostru. Ceea ce Pavel cerea fraților este să fie în stare să „deosebească”, să facă diferența, să găsească dreptatea și adevărul în conflictele dintre frați.

Cercetarea de sine

Pe lângă faptul că la Cina Domnului trebuie să „vestim moartea Domnului” (v.26) și să ne judecăm pe noi înșine (v.31), avem responsabilitatea de a ne cerceta. Această poruncă este ceea ce ne face „vrednici” de Masa Domnului. Dacă ignoranța, nepăsarea și nevegherea ne fac „vinovați”, atunci cercetarea, adică gândirea spirituală și profundă, ne pregătesc pentru participarea la Masa Domnului: „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşişiaşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta” (1 Corinteni 11:28).

Cercetarea de sine nu poate să însemne altceva decât ce a spus Pavel în versetul anterior și cel ulterior. Cercetarea se face în vederea înțelegerii adevăratei semnificații a Mesei Domnului. Desigur, cercetarea de sine, în vederea identificării unor păcate ascunse sau a unor derapaje morale, este necesară tot timpul ca o practică și igienă spirituală zilnică. Dar apostolul Pavel nu vorbește aici despre cercetarea de sine în vederea pocăinței de păcate morale, ci despre cercetarea de sine în vederea înțelegerii corecte a Cinei Domnului.

Există două imperative paralele care se completează și trebuie înțelese ca parte din responsabilitatea credinciosului la Cina Domnului: „să se cerceteze” și „așa să mănânce .. și să bea”. Trebuie să observăm că apostolul Pavel nu lasă ca o a doua opțiune după cercetarea de sine, refuzul de a participa la Masa Domnului. El poruncește ca prin cercetare „așa să mănânce și să bea”. Nu există o altă opțiune. Este limpede, așadar, că singura condiție pentru împărtășire este condiția cercetării.

Această înțelegere a termenului „cercetare” este confirmată de versetele următoare, unde Pavel vorbește despre judecata de sine, judecată care se referă la analiza personală în ce privește perspectiva pe care o avem despre Masa Domnului. Evident, dacă perspectiva noastră va fi corectă, atunci cu siguranță conduita morală va fi afectată, relațiile cu frații vor fi îmbunătățite și pocăința de păcat va fi adâncă.

Chemarea lui Dumnezeu pentru noi este să ne gândim profund, să contemplăm, să privim duhovnicește, prin ochii credinței, frumusețea și slava jertfei Domnului nostru Isus și impactul pe care această contemplare o va avea asupra noastră va fi masiv. Secretul este privirea prin credință a jertfei Domnului Isus.

[1] Edward Dennet, Doisprezece scrisori către credincioși, capitol 6 – Cina Domnului, http://comori.org/tanarul-crestin/doisprezece-scrisori-catre-tinerii-credinciosi/6-cina-domnului/.

[2] C.H. Mackintosh, Cina Domnului.

Acest articol a fost publicat în eclesiale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s