Căderea în Evrei 6

Probabil nu a existat un alt pasaj care să fie folosit mai des pentru a se susține căderea de la credință și pierderea mântuirii. Interpretările oferite acestui pasaj diferă de la un grup teologic la altul. Există anumite încercări de a demonstra că acest pasaj nu are de-a face cu oameni regenerați, ci cu evrei care au interacționat cu prima propovăduire a Evangheliei, având parte de manifestări miraculoase care au însoțit Evanghelia și care totuși au căzut. Deși sunt de acord că această interpretare are o puternică susținere în context, totuși cred că pasajul vorbește mai degrabă de credincioși adevărați. Așadar, rămâne să lămurim ce fel de cădere au suferit acești oameni și ce anume ne învață pasajul.  

I. Starea maturizării

Cred că cea mai mare greșeală care se face în citirea acestui pasaj este izolarea lui de contextul apropiat. Ignorarea contextului apropiat și ruperea acestui pasaj de el duce la dificultăți imposibil de rezolvat.  

1. Imaginea pedagogică 

„Asupra celor de mai sus, avem multe de zis şi lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere” (Evrei 5:11). Este important de subliniat de la bun început că problema acestor oameni este stabilită clar în aceste versete. Problema lor nu era una de mântuire, deși unii dintre ei, cu siguranță, nu erau mântuiți și de aceea apostolul i-a chemat să intre în odihna lui Hristos, nici una de moralitate pentru că nicăieri nu ni se spune că ar fi trăit în păcate scandaloase, ci una de maturitate – ei având această problemă cu priceperea spirituală. 

„În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare” (Evrei 5:12). În original apostolul pare să zică: deși în timp trebuia să deveniți învățători … iar el nu se referă la faptul că toți trebuiau să fie învățători în biserică, ci să aibă cunoștințele și priceperea unui învățător. Ideea este că ei nu se aflau într-o stare de normalitate. Ilustrația cu pedagogul ne arată din nou că se are în vedere starea lor precară de maturitate.  

Termenul „iarăși” este important aici deoarece ne introduce mai adânc în problema lor. Acești oameni nu aveau probleme cu nașterea din nou, ci cu priceperea învățăturilor de început ale credinței. În original expresia nu este cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, ci “elementele începutului cuvintelor lui Dumnezeu” (GBV 2001). Aceste elemente sunt prezentate de apostol în introducerea capitolului 6. 

2. Imaginea pruncului 

Apostolul introduce direct a doua metaforă pentru a ilustra stadiul maturității lor și îi prezintă ca pe niște copii subnutriți și subdezvoltați care nu sunt capabili să ingereze mâncare tare, care era specifică vârstei lor. Acești oameni erau născuți din nou pentru că sunt prezentați în acest loc ca niște prunci. Despre ei se spune că aveau nevoie de lapte iar metafora se referă la Cuvânt – cuvintee lui Dumnezeu. De ele nu au nevoie necredincioșii, ci cei care sunt deja credincioși. În același gând scria Petru: „şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire” (1 Petru 2:2).  

Autorul ne duce mai departe în problema acestor oameni. El ne arată aici de ce acești oameni erau imaturi. Se aflau în aceast stare fiindcă se hrăneau doar cu lapte. În traducerea GBV 2001 se sugerează mai bine semnificația cuvintelor: “oricine foloseşte lapte este fără experienţă”. Probleme acestor oameni este că nu au trecut de stadiul consumării laptelui. 

Printr-un contrast izbitor apostolul îi mustră arătându-le ceea ce puteau și trebuiau să fie la momentul acesta: oameni mari, oameni maturi spiritual. Din nou, tema este sugerată suficient de clar. Problema lor este incapcitatea lor mentală spirituală, imaturitatea lor. Termenul oameni mari (gr. teleios) înseamnă completă, desăvârșit, dezvoltat deplin. Omul mare putea consuma hrană tare, adică învățături pe care acești evrei nu le puteau pricepe. 

II. Secvențele maturizării 

1. Renunțarea: „să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos” 

Având în vedere ce s-a spus despre starea lor și despre cum se ajunge la maturitatea apostolul aplică această soluție în câțiva pași practici arătându-le care este laptele învățăturii pe care trebuie să o lase deoparte și care este hrana tare pe care trebuie să înceapă să o consume. 

Tema este aceeași și autorul folosește o altă expresie pentru cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu de care amintea în capitolul anterior și de care acești oameni încă păreau să aibă nevoie și se preocupau de ele în loc să gândească la lucruri mai profunde.  

Renunțarea la adevărurile începătoare nu înseamnă abandonarea acestor învățături ca și cum ele ar fi false, ci înseamnă că odată ce ele erau stabilite în mintea lor ei trebuiau să se preocupe și de alte învățături creștine, depsre care el urmează să vorbească. Așadar, lăsarea se referă la progres în maturitate și nu se referă, sub nici o formă, la abandonarea totală a învățăturilor lui Hristos pentru că nu există învățături biblice are să poată fi abandonate (în acest sens secundar, străin de contextul nostru). 

2. Redirecționarea: „şi să mergem spre cele desăvârşite” 

A merge spre cele desăvârșite se referă la cuvintele desăvârșite ale lui Hristos, ca epată ulterioară a cunoașterii. Aceste cuvinte urmează celor de început. Cu alte cuvinte apostolul le spune: să mergem spre maturitate (GBV 2001) – maturitatea pe care o are omul care consumă hrană tare. 

3. Refuzul: „fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică” (vv.1b-2) 

În imaturitatea lor unii dintre ei ar fi încercat să o ia de la capăt cu tot procesul creștin. Apostolul cunoaște inutilitatea unui asemenea proiect spiritual și că este o dovadă a imaturității și de aceea îi avertizează că nu este necesar să restabilească experiența creștină de început.  

Cheia pasajului ne este prezentată aici într-o formă foarte frumoasă. El preia limbajul arhitectural și numește experiența de început a creștinului ca find o temelie (gr.themelios). Peste tot termenul se referă la fundație. Temelia nu se pune decât odată la o casă și cel care o pune nu mai are voie să umble la ea. Apostolul folosește acest termen în contextul în care le-a cerut acestor oameni să progreseze în maturizare. A umbla din nou la temelie este un lucru cu totul inutil și irațional.  

Textul acesta este foarte important nu pentru a transmite doctrina pierderii mântuirii, ci, dimpotrivă, pentru a arăta imposibilitatea renașterii din nou deoarece această experiență nu poate fi repetată, ea este o temelie veșnică în viața unui om. 

Întoarcerea la Dumnezeu se compune din credință și pocăință. Acesta este actul inițiator al mântuirii, experimentarea mântuirii aplicate de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Pocăința este aspectul negativ, de renunțare și întoarcere de la păcat iar credința este întoarcerea spre Dumnezeu și încrederea deplină în Hristos. Este evident că înainte de botez și punerea mâinilor apostolul pune pocăința și credința. Dacă botezul și punerea mâinilor sunt acte făcute și în fața oamenilor, credința și pocăința sunt exclusiv exercitate către Dumnezeu. 

Învățăturile de început sunt menționate de autor în acest verset și pot fi cuplate două câte două: botezul și punerea mâinilor vizează etapa de început a vieții creștine iar învierea și judecata veșnică are în vedere etapa finală. 

III. Siguranța maturizării: „Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu” (6:3). 

Pentru cei care predică din acest pasaj pierderea mântuirii, acest verset trebuie să sune foarte ciudat pentru că apostolul Pavel își exprimă siguranța și speranța că ei se vor maturiza. Atenție – el nu își exprimă siguranța că ei sunt sau vor fi mântuiți deoarece nu acest este subiectul lui. El tocmai le-a spus acestor oameni se nu se întoarcă la evenimentul inițial al mântuirii.  

Permisiunea la care apostolul se referă este aceea de a-i călăuzi pe acești oameni în acele adevăruri desăvârșite, acea hrană tare, care ar fi dus la maturizarea lor. Este vorba despre o permisiune circumstanțială în care apostolul constituia modul prin care Dumnezeu favoriza maturizarea lor. 

IV. Susținerea maturizării 

În această porțiune este necesar să încercăm să avem o imagine de ansamblu a următoarei secțiuni ca să o putem lega ideatic de tot ceea ce a spus apostolul până aici. Apostolul indică soluția cu explicații comparative (vv.4-6) și apoi ilustrează această soluție printr-un alt contrast (vv.7-8). 

1. Indicarea soluției 

Starea regenerată: „Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor” (6:4-5). 

Ceea ce apostolul descrie aici este cu siguranță un om regenerat. Există o discuție cu privire la identitatea acestor oameni și unii spun că aceștia au fost mântuiți, alții spun că ei nu au fost mântuiți, ci doar cercetați și luminați de Duhul Sfânt – adică pregătiți pentru mântuire. Personal cred că descrierea se potrivește unor oameni regenerați. Faptul că se referă la oameni mântuiți este clar și din versetul următor unde experiența este descrisă prin înnoire și pocăință în legătură cu răstignirea Domnului Isus pentru ei. Așadar, cu siguranță apostolul are în vedere întoarcerea la Dumnezeu.  

Situația regresului: „și care totuși au căzut (6:6a). 

Termenul „căzut” se referă la a cădea dintr-o poziție apropiată. Acest termen a fost abuzat deseori în interpretare. 

În primul rând, contextul ar trebui să decidă care este semnificația pe care i-o atribuim. Contextul ne-a arătat că este vorba despre maturitate, nu moralitate, nu mântuire. Aceasta este cea mai gravă eroare care se face în interpretarea acestui pasaj. Se ignoră complet contextul și se atribuie termenului o semnificație cu totul străină de acest pasaj.  

În al doilea rând, termenul se găsește doar aici în tot Noul Testament. Așadar, nu este termenul căzut găsit în alte pasaje. El nu trebuie interpretat așa cum se găsește în alte pasaje scrise cu alte intenții și în alte contexte. Greșeala importării unor semnificații din alte contexte în acest context este foarte larg răspândită și unii cred că respectă principiul Scriptura se interpretează cu Scriptura uitând întâi de toate că acest text este Scriptură și se poate interpreta pe sine conform acestui principiu.  

În al treilea rând, unii importă concepte post-moderne într-un text scris acum 2000 de ani. De exemplu, unii zic că nu poți cădea din ceva decât dacă ai fost acolo. Acest lucru este însă fals deoarece contextul ne arată că acest termen trebuie interpretat ca referindu-se la incapacitatea de a ajunge la un anumit stadiu de maturitate. Textul nu spune că ei au devenit imaturi, ci că n-au ajuns acolo.  

Dacă este să folosim ilustrațiile din capitolul anterior putem vedea cât de ușor se potrivește acest termen cu această explicație. Un copil hrănit doar cu lapte poate să-i fie afectată sănătatea, creșterea, greutatea, imunitatea etc. Un asemenea copil ar putea arăta altfel din multe puncte de vedere dar el a căzut pentru că nu a ajuns în stadiul în care trebuie să fie.  

Dacă privim la cealaltă ilustrație putem observa că un școlar poate cădea un examen datorită faptului că nu a învățat lucrurile grele și de aceea să rămână la același stadiu, la același nivel. El a căzut. Nu a căzut din poziția de școlar și nici nu și-a pierdut etapa inițială dar a căzut din clasa în care ar fi trebuit și ar fi putut să fie. Lucrul acesta este notat și afectează progresul lui. 

Soluția reconvertirii: „este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit” (6:6b). 

De ce autorul prezintă regenerarea noastră și răstignirea lui Hristos împreună? Cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase argumente pe care le-am găsit în Sfânta Scriptură. Aici suntem inițiați în doctrina unirii cu Hristos, deși apostolul nu o prezintă la fel de explicit ca în alte pasaje în Sfânta Scriptură.  

Argumentul lui Pavel împotriva ideii de reîncepere a vieții creștine este că viața creștină corespunde cu lucrarea lui Hristos de pe cruce datorită unirii lui Hristos cu ei. Această idee este frecventă în epistolele Pauline. “Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El, întrucât știm că Hristosul înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui” (Romani‬ ‭6:4-9).‬ ‭ 

Regenerarea este unică 

Prin cele două expresii apostolul readuce în discuție evenimentul mântuitor al acestor oameni format din două elemente: nașterea din nou și pocăința. Ordinea este stabilită clar și aici: regenerarea precede și determină pocăința. În original expresia este: înnoiți spre pocăință (gr. anakainizein eis metanoian). Regenerarea este lucrarea lui Dumnezeu în omul care este un obiect pasiv în timp ce pocăința este darul lui Dumnezeu pentru un om care o experimentează activ.  

Aici ni se dă o siguranță a mântuirii extraordinară. Omul regenerat și pocăit nu mai are nevoie și nu mai poate să repete acest proces. El este stabil ca o temelie veșnică. Termenul înnoit (gr. anakainizó) apare doar aici în Noul Testament însă sub o formă mai simplă (gr.kainos) apare și în alte locuri. Pavel spunea despre creștini că sunt făpturi noi (2 Cor. 5:17; Galateni 6:15; Efeseni 4:24). Acest termen ne arată din nou că apostolul vorbește despre credincioși, nu despre oameni care doar au fost cercetați. 

Răstignirea este unică 

Puțini dintre cei care interpretează acest pasaj se întreabă dacă este posibil real, fizic ca cineva să îl răstignească din nou pe Fiul lui Dumnezeu pentru ei. Răspunsul evident este NU. Isus nu mai poate fi batjocorit și răstignit de nimeni. A face din nou acest lucru este o imposibilitate și dacă am dori acest lucru. Este o imposibilitate umană și chiar una divină datorită planului etern al lui Dumnezeu perfect și încheiat.  

Prin extensie, dacă această răstignire este imposibilă, nu cumva și regenerarea de care s-a amintit este imposibilă în același sens? Nu este imposibilă pentru că ar fi necesară undeva dar nu se mai poate produce acolo, ci este imposibilă pentru că eficacitatea ei este eternă.  

Jocul de cuvinte pe care apostolul l-a folosit prin expresia din nou trebuie să ne întărească interpretarea corectă a pasajului. El arată ce este posibil din nou și ce nu este. În capitolul anterior a spus că evreii aceștia aveau nevoie din nou de adevărurile începătoare ale lui Hristos. Dar când a ajuns la experiența convertirii el a spus deja la începutul capitolului că temelia nu se poate pune din nou iar aici repetă același lucru cu referire la naștere din nou și răstignirea lui Hristos.  

Așadar, ce spune pasajul de fapt? Simplul fapt că un om imatur nu are nevoie să se reconvertească, la fel cum nu este necesară din nou răstignirea Domnului Isus. La fel cum răstignirea din nou a lui Hristos trebuie să ni se pară cel mai blasfemiator și detestabil gând, la fel trebuie să ni se pară și ideea reconvertirii unui om pentru simplul fapt că aceste două evenimente sunt legate printr-o legătură eternă indivizibilă, pecetluită la Calvar care poartă în sine o eficacitate perfectă, irezistibilă și eternă. 

2. Ilustrarea soluției (două tipuri de rod) 

Rodul binecuvântat: „Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu” (6:7). 

Autorul urmează să ilustreze imposibilitatea regenerării datorită suficienței acestei experiențe. Această Ilustrație este deseori folosită pentru a se transmite ideea că un credincios poate ajunge în focul iadului însă interpretarea scapă din vedere contextul și argumentul anterior. 

Tot ce spune autorul este referitor la pământ. Subiectul nu este ceea ce face Dumnezeu sau alți oameni, ci se arată că rezultatul este în funcție de starea pământului. 

Ploaia este privilegiul dat de Dumnezeu ca o plantă să rodească. Autorul ia de la sine înțeles că pământul va fi adăpat cu ploaie. Această adăpare este constantă (ploaia care cade adesea pe el). 

Se așteaptă ca un pământ udat și lucrat să aducă folos – rod (gr. botanēn) pentru că cei care lucrează și Dumnezeu care udă nu fac o investiție inutilă. Apostolul folosește această ilustrație ca aplicație pentru situația acestor oameni. Atât Dumnezeu cât și slujitorii care au investit îne i se așteptau la rod folositor în urma muncii lor. 

Termenul capătă mai este folosit în 12:10 și înseamnă a fi părtaș. Termenul binecuvântare (gr. eulogia) se referă la binecuvântare spirituală deși uneori are semnificația de laudă. Probabil semnificația expresiei este multiplă așa încât apostolul se referă la a fi confirmat de Dumnezeu și la a fi răsplătit. 

Rodul blestemat: „Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc” (6:8). 

Cei care citesc acest verset ca referindu-se la pierderea mântuirii, ignoră din nou contextul apropiat și chiar imaginea aceasta preluată din agricultură. Și în acest al doilea exemplu, pus în contrast cu primul, apostolul vorbește despre rodul unui tip de pământ. Așadar, apostolul nu vorbește despre destinul etern al acestui om, despre mântuirea lui, ci despre maturitatea lui. Cu acest gând în minte putem face alte observații importante. 

Termenul lepădat (gr. adokimos) înseamnă descalificat sau respins după probă (1 Cor. 9:27). Dar aici nu se vorbește despre lepădarea finală și nici despre lepădarea din mântuire pentru că contextul, cât și imaginea folosită nu permit o asemenea interpretare. 

Motivul pentru care unii extrag din acest pasaj pierderea mântuirii este precizarea sfârșitului prin foc. Însă întrebarea care trebuie pusă este aceasta: dacă pământul este asociat în acest loc cu un om și rodul este asociat cu ceea ce face acest om – ce anume este ars aici? Din agricultură știm că un om dă foc unui pământ dar, la propriu, nu pământului, ci rodului de pe el. Mai mult, omul dă foc rodului de pe pământ tocmai pentru a putea refolosi pământul și chiar având speranța că acest pământ poate da un rod bun.  

Blestemul de care are parte acest pământ nu este blestemul iadului, așa cum interpretează unii, ci blestemul rodului. La fel cum pământul anterior care aduce rod capătă binecuvântare de la Dumnezeu, la fel acest pământ care rodește spini și mărăcină sfârșește în blestem.  

Dacă cineva vrea totuși să spună că aici este vorba de necredincioși ar trebui să observe că problema în acest caz este cu pământul. Dacă pământul nu duce la roadă el ar putea demonstra că nu este un pământ bun. Chiar și în cazul acesta există situații în care un pământ bun poate da spini și mărăcini și ceea ce sfârșește în blestem și foc este rodul, nu pământul. 

V. Stimularea maturizării: „Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi” (Evrei 6:9-10). 

Caracterul certitudinii. Apostolul nu își exprimă aici așteptarea ca acești oameni să se maturizeze, ci siguranța și folosește un termen derivat din cuvântul credință (gr. peithó). Așadar, el nu avea teama că acești oameni puteau să-și piardă mântuirea pentru că subiectul lui nu este acesta. Este imposibil ca apostolul să îi amenință că își pot pierde mântuirea și apoi să le spună că, de fapt, el are siguranță cu privire la ei deoarece are toate dovezile că sunt mântuiți.  

Conținutul certitudinii. Ce anume era cert pentru scriitorul epistolei? El nu își exprimă certitudinea cu privire la mântuirea lor, ci cu privire la maturizarea lor. Subiectul este important de stabilit mereu și mereu pentru că acest pasaj a fost abuzat suficient de mult timp. Maturizarea este ceva ce însoțește mântuirea, dar nu este mântuirea. Maturizarea nu poate fi așteptată de la niște oameni nemântuiți dar ea nu este mântuirea chiar dacă este favorizată și are ca temelie mântuirea. Pentru a confirma că apostolul nu are în vedere pierderea mântuirii el arată că (1) are siguranță cu privire la acești frați; (2) că lucrurile despre care a vorbit însoțesc mântuirea, nu sunt mântuirea; (3) că se are în vedere faptele credinței lor, nu mântuirea sau moralitatea lor.  

Cimentarea certitudinii. Pe ce se baza certitudinea apostolului? Sunt două elemente: Dreptatea lui Dumnezeu și dovezile mântuirii lor. Cu alte cuvinte, apostolul spune că progresul lor spiritual este inevitabil deoarece ei sunt mântuiți și față de acești oameni Dumnezeu nu poate să rămână indiferent și, în dreptatea Lui, va lucra în ei progresul spiritual de care au nevoi.  

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s