O veste rea

Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre”

La auzirea cuvântului mântuire și în urma citirii descrierii pe care Dumnezeu o face oamenilor păcătoși, s-ar putea ca mulți să creadă că o asemenea descriere nu li se potrivește. Cu siguranță, mulți dintre cei care citesc această descriere sunt de acord că unii oameni, cei mai răi oameni, ultimii oameni, au nevoie de mântuire, dar cu siguranță nu poate fi vorba despre ei, oameni buni, amabili, nobili, implicați în proiecte sociale sau de binefacere, oameni harnici, care își văd de treburile lor și nu deranjează pe nimeni. Dacă aceasta este și opinia ta, atunci ai nevoie să aflii că Dumnezeu îi consideră pe toți oamenii în nevoie disperată de mântuire.

Oare nu este creștinismul prea negativist, trecând cu vederea partea plină a paharului? Oare această metaforă a morții,folosită pentru descrierea păcatului omului, nu este prea aspră, exagerată și jignitoare pentru omul creat după chipul lui Dumnezeu?

Acestea sunt întrebări legitime la care voi încerca, pe parcursul acestei cărți, să răspund, având ca sursă de informare Cuvântul lui Dumnezeu. Poate că psihologia, știința, metodele de terapie în grup, unele tratate de teologie, părerile unor antropologi și alte surse de informare umaniste ne pot convinge că ne aflăm pe drumul bun; totuși Dumnezeu, Singurul care ne cunoaște în mod desăvârșit, ne face o descriere care nu se potrivește cu concluzia oamenilor. El este singura autoritate calificată și autorizată să se pronunțe într-o problemă ca aceasta, care are dimensiuni veșnice.

Dumnezeu nu spune că problema noastră ar fi lipsa învățăturii și de aceea nu ne recomandă un pedagog sau tratate de teologie. Pentru unii acuzația de ignoranță ar fi o insultă, dar Dumnezeu afirmă că starea noastră este mult mai gravă. El nu spune nici că problema noastră ar fi lipsa de înțelepciune, deși, cu siguranță, omul păcătos are din belșug nevoie de ea. Mulți oameni ar fi profund ofensați dacă li s-ar spune că sunt neînțelepți, totuși starea lor este mult mai gravă. Dumnezeu nu spune nici că am avea nevoie de îndrumare pe cale, ca unii care suntem rătăciți, ceea ce este adevărat de altfel, rătăcirea noastră fiind voluntară și culpabilă. Dumnezeu nu recomandă omului păcătos niște îmbunătățiri și câteva retușuri comportamentale. Starea omului este mult mai gravă. Este atât de gravă încât Dumnezeu spune despre om că singura soluție pentru problema lui este învierea.

Acest cuvânt, învierea, este plin de nădejde, dar confruntă în același timp starea omului căzut în păcat și nu-i permite o altă descriere decât aceea care se potrivește mortului. Nu am niciun interes să scriu un discurs macabru și nu îmi face nicio plăcere să vorbesc despre răutatea și depravarea omului dacă n-aș ști că aceasta este calea rânduită de Dumnezeu pentru înviere spirituală. Înainte ca să fim înviați spiritual, Dumnezeu ne confruntă cu starea de moarte în care ne aflăm. Mai mult, învierea ne vorbește nu doar despre necurăția noastră morală și spirituală, ci și despre neputința noastră. Mortul nu poate iniția sau săvârși propria sa înviere. Am observat că și pentru unii credincioși această idee pare să fie jignitoare și pot aminti multe tertipuri, camuflate cu versete biblice, prin care se încearcă a se demonstra că starea omului n-ar fi chiar atât de rea.

Unul dintre aspectele formale ale acestui pasaj este faptul că întâi ne este prezentarea starea de păcat a omului și abia mai apoi salvarea lucrată de Dumnezeu. Această ordine nu este nicidecum la voia întâmplării și nici nu este un simplu artificiu retoric. Precum medicul care întâi dă diagnosticul, oricât de tragic ar fi el, pentru ca apoi să poată prescrie un remediu corespunzător care să fie acceptat urgent de pacient, Dumnezeu radiografiază spiritual sufletul pentru a ne convinge că avem nevoie de un remediu pe care nu l-am accepta fără să fi înțeles în prealabil nevoia noastră urgentă și disperată de mântuire.

Dacă ne-am duce la un doctor care ne-ar sugera pentru un cancer avansat o aspirină sau un medicament folosit pentru durerile ușoare de cap, am considera că acel medic este descalificat pentru totdeauna de la slujba lui, că este o rușine pentru breasla de care aparține și că ar trebui judecat de un tribunal pentru omor din culpă. Acest lucru este judecat cu mare asprime în sfera legală și civilă. Cum am putea consideră că un predicator ar putea fi mai puțin vinovat dacă ar insista asupra aspectelor mai pozitive ale vieții? Oricare ar fi aspectele acelea, ele sunt irelevante atunci când sunt comparate cu starea nenorocită în care se află un păcătos vinovat înaintea lui Dumnezeu și condamnat pentru eternitate, față de care este ascunsă starea de păcat cât și remediul mântuitor.

Trebuie să observăm că în textul sacru Dumnezeu împarte starea omului doar în două etape. Prima etapă este moartea spirituală, stare de care omul este în întregime responsabil. În a doua etapă, în lucrarea mântuirii, totul trebuie pus pe seama lui Dumnezeu. Omului mort nu-i revine niciun strop de glorie sau laudă. Cu alte cuvinte, păcatul este în întregime problema omului, iar mântuirea este în întregime lucrarea lui Dumnezeu. Lucrurile sunt departajate foarte clar și frumos.

Fie ca Dumnezeu să ne deschidă ochii asupra stării noastre reale pentru că nu cred că există vreun suflet care să fi primit viața veșnică dacă nu și-a văzut întâi starea nenorocită și neputința totală! Nu cred că există vreun om care să fi contemplat îndelung la propria stare și să fi înțeles suficient nevoia sa de mântuire și să fi rămas în aceeași stare pentru că dacă este vorba despre o înțelegere scripturală, lucrată de Duhul Sfânt, ea a dus la mântuire. Iată că ceea ce studiem nu este pentru a aduna informații și nici pentru a răspândi vreo dogmă rece, goală și moartă, ci un adevăr care să ne străpungă inimile și prin care Duhul Sfânt să ne aducă fără pretenții și zdrobiți la picioarele lui Hristos.

O perspectivă greșită asupra corupției umane va duce inevitabil la oferirea unui remediu insuficient și desconsiderarea sau ignorarea adevăratului antidot. Problema noastră nu este că am avea o părere prea joasă despre om, ci una prea înaltă. Pentru că această corupție a păcatului este atât de adâncă în ființa umană, va trebui să lucrăm chirurgical când mânuim textul Scripturii, cu precizie, atenți la nuanțe și detalii.

Acest pasaj este scris unor creștini, după mulți ani de la convertirea lor, și înțelegem din aceasta că Dumnezeu dorește să nu uităm niciodată de unde ne-a scos. Efectele reamintirii stării noastre decăzute sunt multiple și mari. N-ar trebui să subestimăm necesitatea sau puterea cuvântului lui Dumnezeu care vorbește despre această corupție a omului firesc. Oricum, doar un credincios poate înțelege cu adevărat ce înseamnă corupția morală și spirituală fiindcă el poate face contrastul cu starea de viață spirituală în care se află acum.

Moartea spirituală nu se referă doar la necurăția în care ne naștem, ci și la nelegiuirea în care trăim, neputința de a ne mântui, fie prin a iniția, a contribui sau a continua mântuirea și nevrednicia noastră totală în procesul mântuirii. Totul este început, continuat și finalizat de El. Totul este darul lui Dumnezeu. În toate Hristos este Singurul puternic și vrednic.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s