Nu prin fapte, ci pentru fapte

Prepozițiile mântuirii

În doctrina biblică a mântuirii rolul faptelor este foarte simplu stabilit prin distincția dintre prepozițiile prin și spre. Prepoziția „prin” arată instrumentalitatea sau baza meritorie a mântuirii iar prepoziția „spre” arată rezultatul sau dovada mântuirii. Așadar, mântuirea nu este prin fapte (ex ergōn), ci pentru fapte (epi ergōn). Orice credincios poate înțelege astfel foarte simplu care este locul și importanța faptelor în mântuire.

Când Pavel afirmă că mântuirea nu este prin fapte, el nu califică aceste fapte în nici un fel, însă când spune că mântuirea este pentru fapte el face două calificări: 1. Acestea sunt „fapte bune” (epi ergois agathois) și 2. sunt pregătite mai dinainte de Dumnezeu. Astfel, mântuirea nu este prin nici un fel de fapte, fie ele morale, filantropice, ceremoniale sau de orice alt fel ar putea fi ele.

Definirea faptelor

Un mare deserviciu făcut credincioșilor a fost explicarea imprecisă a expresiei „fapte bune”. Mulți credincioși trăiesc cu vinovăția neîndeplinirii faptelor bune la care Dumnezeu ne-a rânduit. Există un sens în care niciunul dintre noi n-am făcut toate faptele bune pe care ni le cere Dumnezeu un cuvânt. Însă o definire imprecisă a acestui termen ne poate împinge să trecem cu vederea chiar faptele bune pe care le-am făcut.

„Fapte bune” în Scriptură nu se referă la fapte filantropice pentru că ele pot fi făcute și de necredincioși. Faptele bune sunt acele fapte făcute după Scriptură, în dependență de Dumnezeu și puterea Lui, din dragoste de Dumnezeu și pentru slava lui Dumnezeu. Doar în felul acesta oamenii Îl pot slăvi pe Dumnezeu văzând faptele noastre bune (Matei 5:16). Astfel, faptele bune trebuie să atragă atenția asupra lui Dumnezeu, nu asupra noastră.

Natura acestor fapte bune este arătată și de actul pe care Dumnezeu a trebuit să-l facă înainte – zidirea în Hristos (v.10). Așadar, nu îmbunătățirea conduitei, nu informarea și nici încurajarea nu sunt ceea ce avem absolut nevoie pentru a trăi o viață nouă, ci regenerarea. Renegerarea noastră este descrisă aici ca o lucrare creatoare. Noi suntem dărâmați lăuntric datorită păcatului și pentru a putea trăi viața nouă pe care o dorește Dumnezeu pentru noi trebuie să fim întâi de toate recreați iar această reconstruire a omului nostru dinlăuntru are loc printr-un act supranatural, tainic și ireversibil.

Natura pregătirii faptelor bune

În ce fel a pregătit Dumnezeu faptele noastre bune? Cineva ar putea spune că Dumnezeu a „pregătit” aceste fapte bune prin faptul că ne-a schițat în Scriptură principiile după care trebuie să viețuim. Este adevărat că avem în Scriptură aceste principii dar nu cred că acest pasaj se referă la acest lucru pentru că termenul „pregătit mai dinainte” (gr. proetoimazó) care mai apare în forma aceasta doar în Romani 9:23 se referă la o rânduire eficientă, care produce rezultatele hotărâte.

Ilustrația pe care obișnuiesc să o folosesc pentru a arăta acest adevăr este aceea în care o soție își cheamă soțul sau copiii la masă. Când aceștia vin ei nu găsesc pe masă o rețetă a mâncării, ci o masă pregătită și probabil sala de mese umplută de mirosul unei mâncări proaspete și gustoase. Pregătirea faptelor noastre bune este printr-o intervenție continuă, tainică și miraculoasă a Duhului Sfânt asupra inimilor noastre.

Dacă nu facem faptele pe care Dumnezeu ni le cere în Cuvânt, aceasta este doar vina noastră, iar dacă facem vreo faptă bună cerută de Dumnezeu, aceasta poate fi pus doar pe seama lui Dumnezeu și a lucrării harului Său în noi.

Perseverența ca dar 

Dacă perseverența noastră în har constituie din trăirea în fapte bune atunci putem spune că nu doar învierea noastră spirituală și credința (adică convertirea) este darul lui Dumnezeu, ci și perseverența. Aceasta este o implicație monumentală afirmată de acest pasaj mai ales datorită faptului că mulți credincioși afirmă că mântuirea începe prin credință dar este păstrată prin faptele produse de noi.

Chiar dacă acest pasaj nu ar afirma acest adevăr atât de clar, totuși deodată ce știm că Dumnezeu ne dăruiește credința prin har iar această credință este puternică și sursa tuturor faptelor noastre bune, este de la sine înțeles că El este sursa tuturor faptelor noastre bune. Credința nu funcționează automat, ci este întreținută de lucrarea Duhului Sfânt astfel încât faptele bune pot fi puse doar pe seama Sa.

Temelia cristocentrică

Pavel ne arată că Hristos este centrul noii vieți pe care am primit-o și care se manifestă prin „fapte bune”. El spune: „am fost zidiți în Hristos pentru faptele bune”. Astfel, el leagă în mod direct zidirea „în Hristos” care se referă la regenerarea noastră și „faptele bune”. Este important să reținem acest aspect pentru a nu crede că doar începutul mântuirii noastre depinde de Hristos, ci întreaga mântuire. Hristos este Începutul și Desăvârșirea mântuirii noastre.

Implicațiile acestui adevăr sunt multiple: noi nu Îl lăudăm doar pentru primirea mântuirii, ci și pentru progresul ei. Siguranța mântuirii noastre nu se leagă doar de faptul că El a făcut o lucrare deosebită în regenerare, ci și de faptul că tot El este angajat continuu să desăvârșească umblarea noastră în această mântuire. Mai mult, răsplata pe care o vom primi pentru faptele noastre este și ea un har deodată ce aceste fapte ne sunt date tot de el.

Necesitatea faptelor

Deși consider că este crucială regenerarea, totuși nu pot spune că faptele bune nu contează și nici că este irelevant cum trăiește un creștin. Dimpotrivă, faptele sunt rezultatul necesar, sunt dovada indispensabilă și sunt manifestarea continuă a mântuirii. Nimeni, niciodată, nu poate pretinde că este mântuit dacă faptele sale arată contrariul. Astfel, deși nu suntem mântuiți prin fapte, totuși suntem mântuiți pentru fapte. A spune că nu suntem mântuiți prin fapte este doar jumătate de adevăr și mulți creștini se bucură doar de jumătăți de adevăr care, dacă rămân astfel, sunt minciuni și învățături distrugătoare.

Din nefericire, evanghelicii au fost atât de determinați în a afirma mântuirea fără fapte încât mulți au uitat să spună și cealaltă parte de adevăr, că la fel cum mântuirea nu poate fi niciodată prin fapte, la fel ea nu poate rămâne fără fapte. Locul faptelor în viața creștină nu este acela de a ne păstra mântuirea sau de a oferi o bază meritorie a mântuiri. Viața nouă este rezultatul unirii noastre cu Hristos. Ele sunt o necesitate pentru că suntem oameni noi.

Primul adevăr care arată necesitatea absolută a faptelor este plănuirea lor din veșnicie. Am arătat deja faptul că termenul pregătit mai dinainte se referă la planul veșnic al lui Dumnezeu care se pune întotdeauna în aplicare. Astfel, noi trebuie să trăim în fapte bune. Este singura opțiune pentru un credincios. Al doilea adevăr este faptul că zidirea noastră în Hristos are ca scop faptele bune. Cum ar putea un credincios să nege faptele bune deodată ce unul dintre scopurile pentru care am fost mântuiți sunt chiar aceste fapte? Dumnezeu nu a hotărât să ne răpească la cer imediat după regenerare, ci să trăim o viață nouă caracterizată de fapte bune.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Nu prin fapte, ci pentru fapte

  1. Pingback: Andrei Croitoru: La fel cum mântuirea nu poate fi niciodată prin fapte, la fel ea nu poate rămâne fără fapte | RoEvanghelica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s