1 Corinteni 13 – CESAȚIA DARURILOR REVELATOARE

I. Superioritatea dragostei între daruri

1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor. 

2. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, 

şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; 

chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sînt nimic. 

Subiectul pasajului este superioritatea dragostei între daruri și roade iar autorul demonstrează această superioritate arătând continuitatea dragostei în comparație cu darurile revelatoare și roade. Așadar, deși subiectul este dragostea, totuși autorul dedică mult timp pentru a arăta că darurile de care erau atașați cel mai mult corintenii erau intenționate să fie temporare. Pe tot parcursul pasajului nu se discută despre alte daruri, ci doar despre cele revelatoare. 

Forța argumentului lui Pavel scade dacă el se referea la venirea Domnului Isus peste mii de ani. Este clar că Pavel privea momentul încetării lor în imediata apropiere 1. fie prin împlinirea funcției lor pentru că descoperă, ca și canonul VT, tot ce a intenționat Dumnezeu (vv.8-11), 2. fie prin venirea Domnului Isus (vv.12-13)

Dinamica darurilor revelatoare și sensul lor de manifestare. Întâi este activ darul de revelare – comunicare (prorocie și limbi) care duce la cunoaștere (recepționare), cunoaștere care la rândul ei are rolul de a genera credință. Astfel avem menționate toate cele trei daruri revelatoare: vorbire în limbi, proorocie și cunoaștere. 

! Este important să facem o distincție între darul cunoașterii și cunoaștere spirituală. În primul caz avem de-a face cu un dar dat unor oameni iar în al doilea caz avem de-a face cu o responsabilitate a tuturor credincioșilor. Cred că pasajul vorbește despre darul cunoașterii pentru că îl pune între celelalte daruri dar implică responsabilitatea cunoașterii din partea tuturor credincioșilor a cunoștinței adusă prin acest dar.

1. Anunțarea cesației darurilor

8. Dragostea nu va pieri niciodată. 

Proorociile se vor sfîrşi; 

limbile vor înceta; 

cunoştinţa va avea sfîrşit. 

Modelul argumentului 

Argumentul piramidal. Prima linie a argumentului este anunțarea cesației celor trei daruri. A doua linie ne arată dispariția darului limbilor. A treia linie ne arată dispariția darului profeției și rămânerea cunoașterii.

Este foarte important de observat că Pavel demonstrează superioritatea dragostei în fața darurilor revelatoare pentru că acestea vor înceta, temporal vorbind. Noi știm că la venirea Domnului toate darurile vor înceta și Pavel putea simplu folosi acest argument fără prea multe complicații însă el folosește doar darurile revelatoare în teza lui teologică pentru că acestea vor înceta într-un alt moment. 

Dinamica darurilor 

Este prezentată iarăși dinamica darului revelator în ce privește funcția și rolul lui. Avem 1. dar revelator și comunicator (prorocie și vorbire în limbi) care este dat 2. cu scopul de a da cunoaștere. Aici este arătat scopul primar al proorociei și limbilor, acela de a oferi cunoaștere, el funcționând împreună cu darul de cunoaștere. 

Limbile. Scopul nu este să fie folosite privat și nici de cineva care poate da răspunsuri la toți cei aflați în impas sau la răscruci de drumuri. În cele mai multe cazuri așa-zisul dar al vorbirii în limbi nu aduce nici un fel de cunoaștere. Acest pasaj doctrinar arată că scopul este de a oferi cunoaștere.

Prorocia. Darul prorociei este prezentat printr-un plural pentru a arăta revelațiile separate care compuneau acest dar. De asemenea, el este menționat primul datorită proeminenței sale între daruri pentru că celelalte depindeau într-un fel de acesta, el fiind mijlocul prin care era revelată voia lui Dumnezeu pentru biserică. 

Încetarea limbilor – moment special 

Încetarea limbilor este descrisă printr-un termen special care înseamnă a înceta prin sine și acest lucru a avut loc când acest dar și-a îndeplinit rolul – semn, acela de a lămuri evreii necredincioși de faptul că acum toate limbile sunt acceptate în legământ cu Dumnezeu, în mântuire, în biserică și că ei care se împotriveau rămâneau în afară. 

2. Motivul cesației darurilor

9. Căci cunoaştem în parte (ce ni s-a revelat – nu pe Hristos), 

şi proorocim în parte (revelație parțială); 

Funcția temporară a darurilor este legată de natura temporară a acestor daruri, adică prin natura lor aceste daruri aduc revelație parțială. Ele nu pot aduce revelație completă deodată. 

Pavel pornește de la o presupoziție care era acceptată de toți corintenii – ei cunoșteau parțial, nu total. Și pentru că așa stăteau lucrurile – darurile revelatoare erau încă în acțiune.

Observați că aici deja nu se mai menționează limbile și ele nu mai au loc în argumentul lui Pavel până la finalul pasajului pentru că a tratat deja în versetul 8 faptul că ele vor înceta prin ele însele, fiindcă își vor îndeplini în timp scopul pentru care au fost lăsate de Dumnezeu. 

3. Maniera cesației darurilor

10. dar cînd va veni ce este desăvîrşit (în context – revelație completă prin daruri de revelație),

acest „în parte“ (revelarea parțială prin daruri) se va sfîrşi.

Scopul darurilor arată încetarea lor 

Profeția și cunoașterea funcționează temporar până la completarea revelației. Dacă avem toată revelația profetică este clar că nu mai avem nevoie de darul și oficiul de profet. Darul și-a împlinit scopul! Este logic, parțialul dispare când vine plenarul. 

Atunci va rămâne responsabilitatea cunoașterii (nu darul spiritual al cunoașterii). Ceea ce rămâne necesar pentru totdeauna este cunoașterea a ceea ce este deja profețit și consemnat. Această responasbilitate rămâne alături de celelalte daruri active și de roadele menționate în ultimul verset. 

Subiectul pasajului arată încetarea darurilor

Acesta este subiectul: cunoașterea Cuvântului revelat, nu a Cuvântului Întrupat. Plenarul cunoașterii voii lui Dumnezeu nu are loc la venirea Domnului, ci prin Scriptură. La venirea Domnului nu mai avem nevoie de nici un tip de revelație deoarece relația noastră cu Dumnezeu nu va mai fi intermediată de revelație, de cuvânt! Nu mai avem nevoie de revelație de nici un fel.

Este important să insist asupra acestui aspect – de ce textul nu se poate referi la venirea lui Hristos. Pentru că paralela nu se face între cunoașterea parțială a lui Hristos și cunoașterea Lui completă, ci între cunoașterea voii lui Dumnezeu parțială și cunoașterea completă. 

Abuzul care se face deseori în interpretarea textului este acesta: se începe cu a se afirma că în Corint funcționau darurile revelatoare prin care se descoperea voia lui Dumnezeu și se continuă prin a se afirma că această revelație va înceta odată cu cunoașterea deplină a lui Hristos ceea ce înseamnă confundarea a două categorii: revelația parțială a Cuvântului și revelația de Sine a lui Hristos. 

Revelația parțială (adusă prin profețirea parțială) se va sfârsi la venirea canonului în timp ce chiar și cunoașterea plenară se va sfârși dar aceasta la venirea Domnului. Ambele tipuri de cunoaștere se vor sfârși dar în momente diferite. Revelația parțială era în general verbală (venită prin prorocie), chiar în timp ce revelația canonică se scria, însă revelația plenară vine precis prin profețiile scrise în cărțile Scripturii. 

Desăvârșitul scoate din uz parțialul

Termeniul teleion înseamnă 1. complet, 2. matur sau 3. perfect. Semnificația trebuie luată în funcție de context și subiectul avut în discuție. Se oferă două opțiuni: completarea revelației sau venirea Domnului Isus. Când se adoptă a doua variantă argumentul este că termenul desăvârșit se referă la Isus care este perfect. Dar acest termen nu poate însemna acest lucru în acest context din următoarele motive: 

(1) Termenul, în contextul imediat se referă la maturizarea trupului lui Hristos. Argumente: 1. Pavel a vorbit despre acest subiect în capitolul anterior; 2. Pavel folosește același subiect și limbaj în Efeseni 4:12-14. 

(2) Aici contrastul nu este între perect și imperfect, ci între complet și incomplet. Deci, nu se poate referi la revelație imperfectă și Hristos cel perfect. Aceasta ar fi o erezie care atacă natura Cuvântului.

(3) Când termenul mai este folosit în Scriptură se referă la un om matur, nu un om perfect (1 Cor. 2:6, 14:20, Fil. 3:15, Ef. 4:13, Col. 1:28, Evrei 5:14), la ceva cantitativ, nu calitativ spiritual. 

(4) Versetul 11 ne ilustrează clar această comparație prin copilul care ajunge un om mare în urma creșterii în cunoaștere. 

(5) Terminologia arată că este o aluzie la gradul revelației, nu la perfecțiunea ei. Este vorba despre un aspect cantitativ, nu calitativ. 

(6) 1 Corinteni 12-14 are mai multe paralele cu Efeseni 4:1-16 și în ambele texte subiectul este maturizarea progresivă a bisericii prin revelație. 

Apostolii erau conștienți de faptul (1) că scriau cărți inspirate, (2) că era rolul lor să pună temelia bisericii și (3) că acest lucru nu dura pentru totdeauna. Acest proces putea lua sfârșit dacă Isus se întorcea în acea vreme dar nu acesta a fost cazul. Așadar, deși desăvârșirea revelației putea avea loc odată cu venirea Domnului, ceea ce se așteptau mulți să se întâmple, totuși nu a avut loc atunci, ci mult mai devreme. 

O falsă obiecție 

Cineva ar putea obiecta că nu putem cunoaște toată voia lui Dumnezeu nici măcar la revelarea Canonului însă acest lucru este fals: 1. problema discutată aici nu este cu privire la timpul pe care noi îl dedicăm cunoașterii cuvântului, care depinde de la om la om așa încât Pavel n-ar fi putut să spună nimic precis având în vedere această diversitate; 2. problema este a noastră, dacă nu cunoaștem cuvântul lui Dumnezeu, însă textul vorbește despre cunoașterea potențială a tot ceea ce este deja revelat și cunoscut ca fiind complet, chiar dacă noi nu știm pe de rost toată această revelație. Pavel nu se aștepta ca să învățăm pe de rost toată revelația, dar el presupune că avem cunoașterea întregii revelații chiar dacă nu într-un mod perfect. 

Falsa inferioritate a bisericii post-canonice

Suntem noi oare în inferioritate acum deodată ce nu mai avem darurile revelatoare? Ne lipsesc nouă niște daruri importante ale Duhului Sfânt? Răspunsul este că avem o revelație completă a voii lui Dumnezeu, ceea ce în Corint credincioșii n-au avut decât la finalizarea canonului. 

Totuși, cu venirea revelației propoziționale – canonice suntem în inferioritate față de momentul venirii lui Hristos, când vom avea o cunoaștere completă, nemijlocită de cuvânt. Și acum avem o cunoaștere personală, dar nu plenară a Persoanei Sale. 

Mișcările carismatice o dovadă a încetării darurilor

Chiar și în mișcările penticostale și carismatice se acceptă faptul că profeția de revelare a canonului a încetat. Se împarte deseori darul profeției în două tipuri de profeție: gradul 1, cea infailibilă, de revelare a Scripturilor și gradul 2, cea failibilă, care reprezintă un fel de personalizare a voii lui Dumnezeu pentru anumiți indivizi. Însăși acest fapt demonstrează că darul profeției a încetat la venirea Canonului. 

4. Ilustrarea cesației darurilor

Aceste două ilustrații prezintă cele două faze majore ale maturizării trupului Domnului Isus: 1. maturizarea propozițională a revelației prin apariția canonului și 2. maturizarea personală a bisericii prin apariția lui Hristos. 

Diferența dintre cele două ilustrații este evidentă: 1. în prima ilustrație Pavel vorbește despre daruri la timpul trecut și apoi despre maturizare care presupune lepădarea obiceiurilor și practicilor copilărești – adică a darurile revelatoare; 2. în timp ce în a doua ilustrație Pavel începe vorbind despre starea sa la timpul prezent excluzând complet orice discuție despre daruri revelatoare, pentru că ele sunt văzute acum ca fiind încetate la prima ilustrație. 

Ilustrația 1 – maturizarea propozițională treptată

11. Cînd eram copil (biserica fără canon la începuturi), 

vorbeam ca un copil, (limbile)

simţeam ca un copil, (prorocia)

gîndeam ca un copil; (cunoașterea)

cînd m-am făcut om mare (primind revelația deplină), 

am lepădat ce era copilăresc (darurile revelatoare). 

Creșterea în cunoaștere necesită renunțarea la metodele vechi de cunoaștere. Ex: nu mai folosești abecedar sau gramatica claselor primare. Nu vei mai avea niciodată nevoie de ele. Funcția lor încetează. Funcția învățătorului încetează total. 

Darurile revelatoare fac parte din perioada de copilărie, imaturitate, întemeiere (doctrinară) a bisericii, nu în sensul de imaturitate spirituală, ci în sensul insuficienței revelației. Odată ce Biserica s-a maturizat, în sensul cunoașterii biblice, copilăria profetică a încetat. Așadar este vorba despre o copilărie în revelație – mai precis în conținutul revelat. Aceasta este comparația între parțial și plenar. 

Pasajul acesta este paralel cu Efeseni 4:11-15 pentru că folosește aceeași ilustrație iar acolo subiectul este tot Cuvântul lui Dumnezeu prin care este produsă creșterea spirituală: Efeseni 4:11-15 „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.”

A spune că Pavel nu se referă la completarea Canonului, ci la venirea lui Hristos presupune următoarea o interpretare absurdă. Ilustrația aceasta nu poate arăta întâlnirea omului credincios cu Hristos: 

(1) Pavel nu se referă la maturitatea lui pentru a ilustra perfecțiunea de după Parousia, pentru că el spune în Filipeni 3:12 că nu este complet. 

(2) Mai mult, tranziția de la copilărie la starea de adult nu are loc brusc și instant cum se va întâmpla la Parousie, ci este un proces gradual. 

(3) Diferențele dintre un copil și adult nu pot fi o llustrație pentru diferențele majore care există între ce suntem acum și ce vom fi după Parousie. Oricine poate mărturisi acest lucru. 

5. Importanța cesației darurilor

A. Ilustrarea maturizării personale instantă

12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos (când avem revelație propozițională); 

dar atunci, vom vedea faţă în faţă (când vom avea revelație personală)

Două interpretări 

Există două interpretări majore ale acestui pasaj între autorii cesaționiști și cred că ambele interpretări au stabilitate textuală și în nici un fel nu modifică concluzia afirmată deja până acum – că darurile revelatoare încetează înainte de venirea lui Hristos. 

Iată interpretările: 

Interpetarea canonică. Pasajul se referă la același lucru menționat în ilustrația anterioară cu specificația că accentul este pe claritatea revelației, nu pe completarea revelației. Așadar, acest verset ar spune că la venirea Canonului, revelația va fi nu doar completă, ci și clară. Atenție, ne referim la revelația completă intenționată de Dumnezeu pentru biserică, nu la revelația completă a tuturor lucrurilor care se pot cunoaște pentru că nimeni nu cunoaște acum totul despre toate; 

Interpretarea Parousiei. 

A doua interpretare afirmă că textul se referă la venirea Domnului Isus și comparația se face între cunoașterea parțială de care avem parte chiar având tot Canonul și cunoașterea completă și clară când vom sta față în față cu Hristos. 

– Așadar, se face o diferență între: (1) cunoaștere propozițională și cunoaștere personală; (2) cunoaștere mijlocită de revelație și cunoaștere nemijlocită de revelație; (3) cunoaștere directă și cunoaștere indirectă; (4) cunoaștere prin Duhul, cunoaștere în carne și oase; 

– Avantajul acestei interpretări este că face o diferență între imaginea de mai sus care vorbește în mod clar despre un comportament al unui om care se maturizează și imaginea de aici unde se vorbește clar nu despre comportament, ci interacțiune personală cu Cineva.

Cunoaștere propozițională vs. cunoaștere personală 

Este o tensiune clară între acum și atunci. Aceste două momente sunt explicate clar: 1. “acum” este momentul când avem revelația (completă sau nu). A avea doar revelația (completă sau nu) este un semn că lipsește ceva, Hristos; 2. “atunci” – este momentul în care va veni Domnul Isus și nu-L vom mai cunoaște prin intermediul revelației. 

Scopul autorului acum nu mai este să vorbească despre încetarea darurilor pentru că lucrul acesta a fost lămurit deja cu ilustrația anterioară. Scopul lui este să vorbească despre un alt tip de cunoaștere, mai înalt, care depășește cunoașterea pe care o avem 1. prin daruri revelatoare și 2. chiar cunoașterea completă a canonului. Această cunoaștere este dată de venirea Domnului Isus.

Ilustrația oglinzii 

Oglinda în vremurile străvechi oferea o imagine inferioară privirii directe. Așadar, a vedea prin oglindă se referă la vederea spirituală din prezent (cu sau fără revelație). Acest lucru se datorează faptului că vedem prin acest în parte profetic, care în comparație cu Persoana lui Hristos este parțial chiar și când vine canonul. 

Abia acum subiectul tratat este venirea Domnului Isus Hristos! Comparația acum este între cunoaștere prin oglindă (canonică) care acum era în proces de completare și față în față (la venirea Domnului Isus). Acum se discută despre tipuri de cunoaștere, nu grade de cunoaștere, ce s-a discutat în ilustrația precedntă.

A vedea față în față se referă la revelația personală a lui Hristos. Noi încă vom vedea în oglindă (la venirea Canonului) care era în proces de finisare, chiar în chip întunecos, în comparație cu vederea față în față a lui Hristos. 

2 Corinteni 3:18 „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

B. Implicația maturizării complete

Și partea a doua a versetului are posibilitatea celor două interpretări de mai sus: 

Acum, cunosc în parte (prin proorocie; revelația); 

dar atunci, voi cunoaşte deplin (prin Cuvântul complet; revelația), 

aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. 

Acum, cunosc în parte (prin revelație – pe Isus); 

dar atunci, voi cunoaşte deplin (fără revelație – pe Isus), 

aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. 

1. Textul fie vorbește despre cunoașterea actuală parțială prin daruri și sfârșirea darurilor la venirea canonului. Avantajul acestei interpretări este că (pare să) dea sens expresiei în parte din versetul 10 care se referă la revelație parțială în comparație cu revelația completă, nu cu venirea Domnului.

Aici se arată clar că la momentul acela va rămâne cunoașterea. Dar dacă cunoașterea va rămâne atunci înseamnă că nu e vorba de venirea Domnului Isus fiindcă atunci va rămâne doar dragostea. Deci este suficient de clar că aici se are în vedere un cu totul alt moment decât venirea Domnului Isus.

Pavel aplică ultima ilustrație și arată diferența dintre cunoașterea de acum și cunoașterea de atunci. 1. cunoașterea de acum este în parte fiindcă continuitatea darurilor revelatoare tocmai asta arată – că Dumnezeu mai are ceva de comunicat; 2. cunoașterea de atunci este deplină, nu pentru că cunoaștem orice lucru, ci pentru că știm tot ceea ce Dumnezeu vrea să știm din ceea ce ne-a revelat.

(1) Acum – cunoaștere parțială până la venirea canonului

(2) Atunci – cunoaștere plenară după venirea canonului

(3) În glorie – vedere nemijlocită a lui Hristos.  

2. Textul vorbește despre comparația între cunoașterea parțială chiar prin canonul completat și cunoașterea deplină prin venirea lui Hristos. Avantajul acestei interpretări este că pare să dea o lămurire mai naturală expresiilor față în față și cum am fost cunoscut, ceea ce implică clar cunoaștere directă a lui Hristos, nemijlocită, fără intermediul oglinzii.

Este important de remarcat că noi nu putem cunoaște deplin nici la venirea Canonului și nici la venirea lui Hristos, dacă este să luăm termenul cunoaște în sens absolut. Totuși, comparația lui Pavel este între două feluri de cunoaștere, nu grade ale cunoașterii: cunoaștere intermediată de revelație (completă sau incompletă, nu este o mare diferență) și cunoaștere directă, nemijlocită – care este atât de diferită de cunoașterea prin revelație încât este irelevant dacă revelația este completă sau nu. 

II. Superioritatea dragostei între roade

13. Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; 

dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Dacă darurile acestea rămân până la venirea lui Hristos, există un semn serios de întrebare cu privire la motivul pentru care Pavel el exclude în versetul 13 pe toate și afirmă că sunt doar roadele, dintre care cel mai mare este dragostea. 

Mai mult, Pavel prezintă clar două momente: unul al dispariției darurilor și altul al dispariției roadelor. Așadar, dacă darurile și roadele dispar în același timp, de ce le prezintă ca având loc în momente separate? Cu siguranță, Pavel se referă la momente diferite. 

Așadar, există două momente despre care Pavel vorbește: 1. Completarea Canonului (până la prima ilustrație inclusiv) unde ideea este că darurile vor înceta odată cu finalizarea acestui proces și 2. Venirea Domnului (de la a doua ilustrație înainte) unde cunoașterea propozițională va înceta pentru că vom avea parte de o cunoaștere perfectă, directă. 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s