Predestinarea și ispășirea

PREDESTINAREA ȘI ISPĂȘIREA LIMITATĂ

Ispășirea limitată este doctrina potrivit căreia Domnul Isus a murit în conformitate cu intenția și planul veșnic al Tatălui pentru toți cei aleși iar această ispășire este eficientă așa încât toți cei pentru care a murit Hristos vor fi chemați, regenerați, răscumpărați, justificați, spălați și proslăviți. Nu va exista nici o excepție.

Subiectul în trei întrebări

Sunt trei întrebări pe care apostolul le pune după ce a prezentat planul veșnic a lui Dumnezeu cu cei aleși. Ele sunt într-un fel paralele iar răspunsurile sunt intenționate să se completeze reciproc. Așadar, subiectul în discuție este același iar întrebările sunt diferite în nuanță doar pentru a oferi răspunsuri pentru aceeași problemă din unghiuri diferite. Iată întrebările: 1. “dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”, 2. “cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu?” și 3. “cine-i va osândi?” (8:33-34).

Dacă apostolul n-ar fi vorbit până acum despre planul lui Dumnezeu prin care predestinează oameni la slavă, înseamnă că el a schimbat acum complet subiectul, dar nu aceasta este situația. Chiar și în această secțiune, deși Pavel introduce subiectul siguranței credinciosului, totuși El apelează la subiectul inițial – planul etern al lui Dumnezeu pentru cei aleși.

Subiecții pasajului

Prin expresia “aleșii lui Dumnezeu” el îi prezintă pe cei cunoscuți mai dinainte, chemați, îndreptățiți și proslăviți. Ei sunt aleșii. În primele două întrebări consecutive el schimbă pronumele “noi” și “noi toți” cu “aleșii lui Dumnezeu” (32-35). Astfel, acești “noi” sunt credincioșii. Evident, Pavel îi descrie pe cei care erau credincioși la acea vreme dar vorbește despre ei pentru a se referi la toți cei credincioși care sunt aleșii lui Dumnezeu. Obiecția unora cum că Pavel nu poate vorbi despre extensia ispășirii deodată ce se referă doar la credincioșii în viață numiți “noi” este o obiecție care nu ia în calcul faptul că Pavel folosește interschimbabil “noi” cu “aleșii lui Dumnezeu”. Acest „noi” se referă la toţi copiii lui Dumnezeu indiferent de rasă, sex, naţionalitate, statut social.

Expresiile din cele trei întrebări – a fi împotrivă, a ridica pâră și a osândi – afirmă același lucru. Astfel, aceste întrebări nu sunt diferite în esență, ci sunt prezentate consecutiv pentru ca răspunsurile să ofere temelia siguranței celor credincioși afirmându-se diferite aspecte ale ei.

Totul pentru cei aleși

Primul răspuns la întrebarea: “cine va fi împotriva noastră” este acesta: “El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”. Acest răspuns general arată că temelia tuturor darurilor lui Dumnezeu este jertfa lui Hristos.

Aceste “toate lucrurile”, ca și jertfa lui Hristos, sunt date pentru “noi toți” pentru că este evident că nu toți oamenii au parte de ele, ci numai cei aleși.

Versetul 32 subliniază că dragostea lui Dumnezeu L-a împins ca să-L dea pe Hristos la moarte pentru toți credincioșii. Argumentul prezentat este de la mai mare la mai mic. Nimic nu este mai mare, mai drag, mai prețios sau mai excelent decât Hristos dat bisericii, însă El nu a fost dăruit ca un dar solitar, ci împreună cu toate lucrurile așa că Dumnezeu nu va neglija nimic din ceea ce consideră profitabil pentru credincioși.

Dacă Dumnezeu a făcut lucrul cel mai greu – Și-a dat propriul Fiu la moarte și suferință – atunci va face cu siguranță un lucru care este mai ușor, și anume, să dea credincioșilor împreună cu El, toate lucrurile. Angajamentul total al lui Dumnezeu de a da toate lucrurile este mult mai sigur decât jertfa Fiului Său. De fapt, toate aceste lucruri sunt deja cumpărate prin jertfa Lui Hristos și astfel ele aparțin de drept, datorită lui Hristos, tuturor aleșilor care au fost reprezentați de Hristos la cruce.

Apostolul introduce un fel de imposibilitate în ce privește neprimirea tuturor bunurilor, în El, când spune: „cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate lucrurile?” Pavel arată că este imposibil ca Dumnezeu, care L-a dat pe Fiul Său, să nu ofere apoi toate acele lucruri necesare mântuirii dar și toate binecuvântările care sunt necesare pe calea către salvarea finală. Aceste versete nu pot fi reconciliate cu teoria potrivit căreia Hristos a fost dat pentru milioane de oameni cărora, apoi, nu li se dă nici har și nici slavă.

Justificarea celor aleși

A doua întrebare este mult mai directă: “cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu?” iar răspunsul este frontal: “Dumnezeu este Acela care-I socotește neprihăniți”. Acești “aleși” sunt “noi toți” din versetul precedent. Alesul lui Dumnezeu nu poate fi acuzat pentru că a fost achitat de Dumnezeu. Însă întrebarea care rămâne este cum a făcut Dumnezeu această îndreptățire? Iar răspunsul vine la a treia întrebare pusă de Pavel “Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi!”. Temelia îndreptățirii este jertfa lui Hristos. Pentru Pavel este suficient să spună “Hristos a murit!” pentru că acest răspuns ne oferă unicul motiv pentru care suntem îndreptățiți și astfel nici o pâră a vrăjmașilor nu poate găsi temei.

Cei mai mulți cititori ai acestui pasaj probabil nu observă legătura făcută de apostolul Pavel între alegere și ispășire. El întreabă despre siguranța aleșilor și răspunde afirmând ispășirea lui Hristos. Astfel, ispășirea este rezultatul și punerea în lucru a alegerii. Hristos a murit pentru că Dumnezeu a ales oameni care să fie îndreptățiți. Ei nu puteau fi îndreptățiți decât prin această jertfă și de aceea jertfa este rezultatul necesar al alegerii.

Cine-i va osândi? Isus a murit! – aceasta este declarația lui Pavel. Acesta este argumentul lui suficient! În gândirea lui Pavel moartea Domnului Isus este eficientă. Moartea Domnului Isus nu mântuiește potențial pe toți oamenii, lăsându-i, de fapt, nemântuiți pe toți aceia care nu activează această mîntuire pentru ei înșiși. Această moarte produce ceea ce Dumnezeu a intenționat să producă – mântuirea celor pentru care a fost adusă. Doar având conceptul de ispășire eficientă putem înțelege argumentul apostolului Pavel.

De ce niciunul dintre aleși nu va fi condamnat? Oare pentru că ei au ales pentru ei înșiși să creadă în Hristos și astfel să facă reală ispășirea pentru ei? Nu acesta este argumentul lui Pavel. Argumentul lui este o afirmare simplă a morții lui Hristos. El spune că moartea lui Hristos este răspunsul final. Astfel, această moarte este eficientă.

Poziția ispășirii universale

Este evident că Pavel dorește să dea siguranță credincioșilor afirmând jertfa suficientă, substitutivă, eficientă și finală a lui Hristos. Întrebarea care dărâmă tot sistemul universalist este aceasta: dacă Hristos a murit pentru toți oamenii și fiecare om, pentru cei care au trăit, trăiesc sau vor trăi vreodată, fie că au auzit de El, fie că nu, fie că sunt în cer, în iad, pe pământ sau în locuința morților, cum poate fi jertfa Lui o siguranță pentru cei credincioși? Dacă Isus a murit pentru oamenii care acum sunt pierduți pentru totdeauna cineva ar putea răspunde astfel la întrebarea: “cine-i va osândi”: “îi va osândi chiar Dumnezeu ca și pe ceilalți care acum sunt în iad, deși Hristos a murit și pentru ei.” Iată că o jertfă extinsă la toți oamenii nu poate oferi nici o siguranță solidă.

Răspunsul celor care afirmă extensia universală a ispășirii va fi de felul acesta: jertfa Domnului este o temelie tare a mântuirii doar dacă omul rămâne în această mântuire. Problema cu acest tip de argumentare este dublă. În primul rând, Pavel nu leagă siguranța credinciosului de propria sa perseverență, ci îi este suficient să afirme moartea Domnului Isus Hristos. Pentru Pavel, moartea lui Hristos este eficientă pentru toți cei pentru care a fost intenționată. Cu alte cuvinte, toți cei pentru care Hristos a murit sunt cu adevărat și definitiv mântuiți, motiv pentru care ei pot avea siguranță datorită jertfei lui Hristos și nu datorită credinței sau rămânerii lor în mântuire. În al doilea rând, această argumentare alterează profund argumentul lui Pavel și introduce în pasaj o cu totul altă idee. Pavel nu leagă siguranța credinciosului de rămânerea acestuia în har pentru că în acest caz voința credinciosului este factorul decisiv al siguranței și stabilității credinciosului, nu jertfa lui Hristos însă Pavel arată că jertfa este suficientă în a oferi deplină siguranță.

Dacă acum există oameni în iad care sunt condamnați și care cândva au fost socotiți neprihăniți, sau dacă acum sunt oameni condamnați pentru care cândva Hristos a murit, atunci nimeni, niciodată, nu poate avea nici cea mai mică siguranță întemeiată a mântuirii pentru că este evident că acea temelie, care este jertfa lui Hristos, nu i-a putut feri de acest final năprasnic. Este la fel de evident că altceva, pe lângă această jertfă, garantează mântuirea și siguranța veșnică. Iar dacă așa ar fi lucrurile atunci tot argumentul lui Pavel este de paie.

Ispășire și mijlocire pentru cei aleși

Dar jertfa lui Hristos nu este singurul temei al mântuirii și siguranței credinciosului. Pavel arată că mai există un argument mai puternic introdus prin expresia “ba mai mult”. Am fi îndreptățiți să ne întrebăm ce poate fi “mai mult” decât jertfa Domnului Isus? Acel “mai mult” este mijlocirea Sa. Astfel, moartea și mijlocirea Domnului constituie singurul temei sigur și nezdruncinat al mântuirii și siguranței credinciosului.

Legătura dintre mijlocirea și moartea Domnului Isus constă în faptul că mijlocirea Domnului se bazează pe moartea Lui. Cu alte cuvinte, Hristos mijlocește pentru toți aceia pentru care a murit pentru care dreptul și binecuvîntările Sale câștigate asupra lor prin moartea Sa, să le fie aplicate în totalitate. Hristos nu ar putea mijloci pentru nimeni dacă El nu a murit pentru acea persoană ca să câștige drept asupra ei și să-i fi câștigat prin moarte o mântuire desăvârșită.

Dacă ar fi adevărat că Isus a murit pentru toți oamenii atunci înseamnă că fie Isus nu mijlocește pentru toți deodată ce este clar că unii sunt irecuperabili și pierduți pentru totdeauna, ceea ce Îl face un Mare Preot incomplet pentru aceștia. Dacă Isus mijlocește pentru toți oamenii, indiferent de locul în care se află, atunci avem de-a face cu o situație foarte bizară. Scriptura ne arată că El mijlocește doar pentru credincioși. Mai mult, El nu ar putea mijloci pentru aceia care sunt deja pierduți pe veci. Această mijlocire ar fi total lipsită de sens pentru că nu ar putea primi răspuns de la Tatăl și ar fi absurdă deodată ce Hristos știe că ei sunt irecuperabili. El nu ar putea să ceară Tatălui ceva ce știe că Tatăl nu îi va da niciodată deodată ce contravine legilor și planului Său ca să îi răscumpere pe cei care sunt deja condamnați pe veci.

Dacă s-ar spune că Hristos mijlocește doar pentru cei care sunt pe pământ, credincioși sau nu, aleși sau nu, atunci rămân în continuare câteva probleme foarte serioase: în cazul acesta Hristos nu ar mijloci pentru toți pentru care a murit, deci lucrarea Sa de Mare Preot ar fi incompletă; Hristos nu a mijlocit niciodată pentru o sumedenie de oameni care nu au auzit niciodată de El, așadar ei nu au parte de toată lucrarea Lui, iar dacă s-ar spune că a mijlocit pentru ei, ne întrebăm: cu ce scop a mijlocit deodată ce ei n-au avut oportunitatea măcar să creadă în El? Această mijlocire presupune că ar exista o altă cale de mântuire în afara Evangheliei.

Orice poziție teologică care rupe mijlocirea lui Hristos de moartea Lui trebuie respinsă vehement pentru că Îl portretizează pe Hristos ca jumătate de Mare Preot, mai slab chiar decât marii preoți din Vechiul Legământ. Dar motivul primar al respingerii oricărei poziții de acest fel este afirmația lui Pavel: “Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi!” (Romani 8:34).

În concluzie, singura explicație biblică și logică este aceea că Isus mijlocește pentru aceia pentru care a și murit și că ambele, mijlocirea și moartea Lui, sunt perfect suficiente și eficiente. Ele nu rămân fără rezultate depline și nici nu sunt doar o încercare de mântuire a unora. Astfel, Hristos a murit pentru cei aleși și mijlocește pentru ei. Toți cei aleși au fost, sunt sau vor fi mântuiți, fără excepție.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s