Irineu de Lyon despre Canon

În mijlocul unor controverse în care ereticii respingeau anumite părți din Canonul Scripturilor, prezbiterul de Lyon, Irineu, este obligat să nuanțeze, probabil pentru prima dată, o teologie a Canonului.

Evident, pe vremea lui (120-202) nu avem încă o teologie foarte precis conturată cu privire la conținutul exact al Canonului dar asta nu-l împiedică pe Ieronim să fie drastic în afirmații. Vă las pe voi să vă faceți o părere personală despre convingerile sale.

1. Irineu justifică canonicitatea Evangheliei prin relația acestora cu apostolii.

Apostolul Matei, cunoscând un singur și Același Dumnezeu … (9:1)

Luca, însoțitorul apostolilor, referindu-se la Zaharia și Elisabeta (3.10.1)

Iar faptul că acest Luca a fost de nedespărțit de Pavel și că a fost colaboratorul în răspândirea Evangheliei, el însuși l-a arătat clar, fără a se lăuda, ci fiind îndemnat de adevărul Însuși (3.14.1).

De vreme ce Luca a participat la toate aceste evenimente [din viața apostolului Pavel, descrise în Faptele Apostolilor], el le-a consemnat în scris cu exactitate, astfel încât nu se poate găsi la el minciună sau lăudăroșenie, pentru că toate aceste lucruri s-au întâmplat întocmai, pentru că el a trăit înaintea tuturor celor care acum susțin o învățătură diferită (3.14.1)

Prin urmare, la fel și Luca, fără să refuze cuiva înățăturile pe care le primise de la apostoli, ni le-a transmis nouă (…) (3.14.2).

… Căci prin Luca am cunoscut noi cele mai multe și mai importante evenimente ale Evangheliei (3.14.3).

De aceea și Marcu, interpretul și însoțitorul lui Petru, a început textul Evangheliei astfel … (3.10.6)

Dorind, așadar, ucenicul Domnului să elimine orice astfel de eroare și să stabilească, totodată, canonul adevărului în Biserică, potrivit căruia există un singur Dumnezeu atotputernic (3.11.1)

S-a dovedit astfel că acești oameni nu sunt discipolii apostolilor, ci ai propriilor lor păreri greșite. De acii derivă diveristatea opiniilor lor, căci fiecare dintre ei își îmbrățișează eroarea propriei capacități de a o primi. Biserica însă își are începutul trainic de la apostoli, stăruie în întreaga lume în una și aceeași doctrină despre Dumnezeu și despre Fiului Lui (3.12.8).

2. Irineu arată că până și ereticii cunoșteau care sunt Evangheliile arătând cum ebioniții preferau Matei, Marcion trunchia Luca, cei care Îl separau pe Isus de Hristos preferau Marcu iar Valentin prefera Evanghelia după Ioan. Evident, toți ereticii se contraziceau între ei.

Atât de trainică este temelia pe care Evangheliile stau, încât până și ereticii dau mărturie în favoarea lor și, smulgând din ele ce cred de cuviință, fiecare dintre ei se străduiesc să-și confirme propria învățătura (3.11.7).

3. Irineu vede clar numărul fix al Evangheliilor. Argumentele lui sunt de felul acesta: 1. biserica e răspândită în întreaga lume și e firesc să aibă partu stâlpi iar în Apocalipsa sunt patru făpturi care arată spre El. Iar un alt argument, valid aș spune eu, este că fiecare evanghelist arată ceva cu diferit despre Persoana Domnului Isus.

Pe de altă parte, numărul Evangheliilor nu poate fi nici mai mare, dar nici mai mic (3.11.8)

De vreme ce așa stau lucrurile, se dovedesc a fi deșerți, ignoranți și, pe deasupra, îndrăzneți toți cei care resping forma Evangheliei și introduc fie mai multe, fie mai puține fețe ale Evangheliei decât cele menționate, unii ca să pară că au descoperit ceva mai mult decât adevărul (3.11.9).

Dar faptul că numai acele Evanghelii sunt adevărate și statornice și că nu este posibil să existe nici mai multe Evanghelii dar nici mai puține decît cele menționate, a fost arătat de către noi prin dovezi numeroase și importante (3.11.9).

4. Este evident că Lyon folosea ca standard pentru judecarea altor cărți doar Evangheliile canonice. Dacă scrierile altora erau diferite de evanghelii și aveau pretenția de adevăr înseamnă că evangheliile nu erau adevărate. Astfel, trebuia să alegi între evanghelii și celelalte cărți.

De fapt, ei au înaintat spre o atât de mare îndrăzneală încât să-și intituleze „Evanghelia adevărului” una dintre compozițiile recente, car enu corespunde întru nimic cu Evangheliile apostolilor, astfel încât ei să nu aibă nici o Evanghelie lipsită de hulă. Căci, dacă ceea ce au publicat ei este Evanghelia adevărului și dacă aceasta estelipsită de asemănare cu Evangheliile care ne-au fost transmise de apostoli, cei care pot să afle, așa cum se poaet dovedi din Scripturi, că ceea ce a fost transmis de către apostoli nu mai este Evanghelia adevărului.  (3.11.9)

5. Irineu continuă arătând canonicitatea epistolelor apostolului Pavel și le numește Scripturi.

Mai mult el arată faptul că Biblia se interpretează cu Biblia. Este ceea ce Petru spune în a 2 a lui epistolă: că Scripturile se interpretează cu Scripturile.

Iar faptul că toate epistolele lui Pavel sunt în acord cu aceste vestiri, noi îl vom arăta la locul potrivit plecând de la aceleași epistole, atunci când vom expune învățătura Apostolului. Și, în vreme ce noi lucrăm cu însuflețire la dovezile scoase din Scripturi și expunem pe scurt și în mod rezumativ cele spuse în mod variat, tu caută să pătrunzi cu răbdare aceste dovezi, fără a le considera vorbe-n vânt, înțelegând în același timp că dovezile aflate în Scripturi nu pot fi probate decât pe baza acelorași Scripturi.

6. Irineu pune Canonul Noului Testament în aceeași categorie cu Vechiul:

Atât Legea lui Moise, cât și harul Noului Testament, ambele adaptate timpurilor lor, au fost dăruite spre folosul neamului omenesc de Unul și Același Dumnezeu (3.12.11).

Căci toți cei care au îmbrățișat opinii greșite pentru că au fost tulburați de Legea lui Moise și au considerat că ea este diferită și contrară învățăturii evangehliei nu s-au mai întors să caute cauzele diferenței dintre cele două testamente (3.12.12)

7. Pentru Irineu canonul Scripturilor este fix pentru că, în caz contrar, nu ar fi putut să vorbească despre ciopârțirea lor făcută de eretici:

Din acest motiv, Marcion și discipolii lui s-au apucat să ciopârțească Scripturile: pe unele nu le-au recunoscut deloc, Evanghelia după Luca au mutilat-o, precum și epistolele lui Pavel, și spun că Scripturile rămase, pe care ei le-au scurtat, sunt singurele legitime (3.12.12).

Motivul pentru care Dumnezeu a făcut în așa fel încât numeroase detalii din Evanghelie să fie dezvăluite prin Luca – detalii de care toți oamenii ar considera că este necesar să se folosească – este acela ca, urmând cu toții mărturiei care îi revine lui Luca cu privire la faptele și la doctrina apostolilor și păstrând neștirbit canonul adevărului, să poată fi mântuiți cu toții (3.15.1).

8. Deși Irineu recunoaște că există difrențe între testamente (3.12.12) el spune că totuși că există o unitate între scripturi:

Ignoranța Scripturilor și a iconomiilor lui Dumnezeu i-a condus pe ei la toate aceste rătăciri. Noi însă vom susține în continuarea lucrării noastre atât cauza diferenței dintre Testamente, cât și unitatea și concordanța dintre ele (3.12.12).

9. Despre unicitatea și necesitatea Noului Testament Irineu spune:

Apostolii nu învățau existența unui Tată diferit, ci dădeau un nou Testament al libertății celor care credeau într-un mod nou în Dumnezeu prin Duhul Sfânt (3.12.14).

Acest articol a fost publicat în istorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s